Astă seară, o dată cu premiera Tuan Yuan (r. Wang Quan'an, produs de Republica Populară Chineză şi, totodată, candidat la Ursul de Aur - unul din anterioarele filme ale domnului, Tuya de hun shi / Tuya's Marriage, a luat statueta în 2007), va începe aniversara ediţie cu numărul 60 a Festivalului Internaţional de la Berlin.
La fel ca în 2009, simt fiori vagi de revoltă mocnită (Andrei a renunţat să-mi mai transmită frustrarea lui proprie şi personală apropo de faptul că suntem, încă, la Bucureşti) - Mihai Gligor, responsabilul cu promovarea timidei noastre industrii de film, e la Berlin de marţi. Şi ca el, probabil că mai sunt şi alţii... Eu mă uit pe geam şi văd tranşeele de nămeţi şi lacurile de acumulare cu care locuitorii capitalei noaste europene învaţă, încet-încet, să trăiască, iar el vede Potsdamer Platz-ul. Mda. În treacăt fie spus, nemţii s-au străduit să populeze piaţa cu clădiri anoste de sticlă verde şi cărămidă portocalie - care să anuleze orice amintire de genul "cândva, pe-aici trecea un zid" (în mod paradoxal, nu prea au reuşit). Oricum, cu toată lipsa lui de feeling istoric, locul cu pricina mi-a devenit drag din prima zi, şi-l asociez cu cea mai reuşită jumătate de vacanţă a anului calendaristic (ne trezim la 7, ne culcăm la 3, alergăm ca bezmeticii de la o sală de cinema la alta şi bem bere şi margarite... multă bere, şi mai multe margarite)... Cealaltă jumătate ar fi Cannes-ul, care se-ntâmplă la fel, doar că pe căldură şi cu rosé şi pastis. Singurul lucru pentru care nu-i invidiez, în acest moment, nici pe MG, nici pe ceilalţi români harnici care au luat festivalul în piept de la primul gong, e frigul, caracterizat "aprig" şi "al naibii"... încălzire globală, deh. Dar să nu divagăm...
Aşadar, mai e o zi jumătate până la debarcarea în Germania. Fericitul eveniment se va petrece cu low
În primul şi-n primul rând, după cum ziceam, flutur o batistă şi vărs o lacrimă pentru filmele pe care n-o să le văd din motiv de programare necompatibilă cu data sosirii mele în Berlin şi pe care, probabil, nu le voi putea recupera prin market. De ce? Foarte simplu - piaţa de filme e un club foarte exclusivist la care ziariştii n-au acces... situaţie parţial de salutat, de altfel, pentru că specie mai mal élevé ca jurnalistul de cinema rar s-a mai văzut. "Animăluţul" cu pricina întârzie la vizionări, şuşoteşte şi se fâţâie stânga-dreapta, sau pleacă din sală la minutul 20 (puţine filme sunt atât de insuportabile încât să merite un astfel de tratament), fapt ce nu-l va împiedica, însă, să scrie o cronică bine simţită filmului astfel dezertat. Dar, repet, să nu divagăm...
Tot la capitolul ratări se-nscrie şi My Name Is Khan, noul Shahrukh Khan. Superstarul bollywoodian e adorat de gospodinele berlineze (acum doi ani, aflat pe covorul roşu cu deliciul post-modern numit Om Shanti Om, Khan a fost asediat de bikinii aruncaţi prin aer de Brunhildele prezente) şi de mare parte din redacţia originală a defunctei Republik (OSO a fost bifat de subsemnata într-o vizionare ultra exclusivistă, graţie lui Mihai Chirilov, la Elvira Popescu). My Name Is Khan e un amestec ciudat de film biografic (acum un an şi ceva, actorul a fost reţinut pe un aeroport din SUA, fiind suspectat de terorism - incidentul e reluat cu fidelitate în filmul al cărui motto este, de loc subtil, "Numele meu e Khan şi sunt terorist") şi Rain Man (protagonistul suferă de o formă de autism numită sindromul Asperger), adică "not your typical Bollywood musical", dar ştiţi cum se spune... who knows?
Dar să nu anticipăm... Nu de alta, dar până atunci am de răsfoit programul, ca să văd ce must see-uri oferă Berlinala în anul de graţie 2010. Revin instant.