Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Berlin, 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Berlin 2010 - dubla unu


februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Joi, 11 februarie 2010.

Astă seară, o dată cu premiera Tuan Yuan (r. Wang Quan'an, produs de Republica Populară Chineză şi, totodată, candidat la Ursul de Aur - unul din anterioarele filme ale domnului, Tuya de hun shi / Tuya's Marriage, a luat statueta în 2007), va începe aniversara ediţie cu numărul 60 a Festivalului Internaţional de la Berlin.

La fel ca în 2009, simt fiori vagi de revoltă mocnită (Andrei a renunţat să-mi mai transmită frustrarea lui proprie şi personală apropo de faptul că suntem, încă, la Bucureşti) - Mihai Gligor, responsabilul cu promovarea timidei noastre industrii de film, e la Berlin de marţi. Şi ca el, probabil că mai sunt şi alţii... Eu mă uit pe geam şi văd tranşeele de nămeţi şi lacurile de acumulare cu care locuitorii capitalei noaste europene învaţă, încet-încet, să trăiască, iar el vede Potsdamer Platz-ul. Mda. În treacăt fie spus, nemţii s-au străduit să populeze piaţa cu clădiri anoste de sticlă verde şi cărămidă portocalie - care să anuleze orice amintire de genul "cândva, pe-aici trecea un zid" (în mod paradoxal, nu prea au reuşit). Oricum, cu toată lipsa lui de feeling istoric, locul cu pricina mi-a devenit drag din prima zi, şi-l asociez cu cea mai reuşită jumătate de vacanţă a anului calendaristic (ne trezim la 7, ne culcăm la 3, alergăm ca bezmeticii de la o sală de cinema la alta şi bem bere şi margarite... multă bere, şi mai multe margarite)... Cealaltă jumătate ar fi Cannes-ul, care se-ntâmplă la fel, doar că pe căldură şi cu rosé şi pastis. Singurul lucru pentru care nu-i invidiez, în acest moment, nici pe MG, nici pe ceilalţi români harnici care au luat festivalul în piept de la primul gong, e frigul, caracterizat "aprig" şi "al naibii"... încălzire globală, deh. Dar să nu divagăm...

Aşadar, mai e o zi jumătate până la debarcarea în Germania. Fericitul eveniment se va petrece cu low >cost-ul şi, deşi nu vreau să par nepatriotică, mi se pare cumva logic că drăguţa capitală europeană ce nu e niciodată pregătită de iarnă (oameni buni, 1 decembrie - 28/29 februarie... e foarte clar, da?) n-are zbor direct la Berlin cu o companie normală. Nefiind prinsă, încă, de "iureşul festivalier", purced, deci, la a trece în revistă ce voi rata pe motiv de plecare întârziată. Într-un ulterior post promit să-mi dezvălui "speranţele de viitor" (aka - ce mi-aş dori să văd la Berlin) şi să amintesc en passant de prezenţa românească filmică, prezenţă pe care, din fericire, am cam bifat-o deja, eliberând niţel carnetul de bal. Deci...

În primul şi-n primul rând, după cum ziceam, flutur o batistă şi vărs o lacrimă pentru filmele pe care n-o să le văd din motiv de programare necompatibilă cu data sosirii mele în Berlin şi pe care, probabil, nu le voi putea recupera prin market. De ce? Foarte simplu - piaţa de filme e un club foarte exclusivist la care ziariştii n-au acces... situaţie parţial de salutat, de altfel, pentru că specie mai mal élevé ca jurnalistul de cinema rar s-a mai văzut. "Animăluţul" cu pricina întârzie la vizionări, şuşoteşte şi se fâţâie stânga-dreapta, sau pleacă din sală la minutul 20 (puţine filme sunt atât de insuportabile încât să merite un astfel de tratament), fapt ce nu-l va împiedica, însă, să scrie o cronică bine simţită filmului astfel dezertat. Dar, repet, să nu divagăm...

Pe lista filmelor ratate - destul de subţirică, din fericire - se înscriu cu graţie Polanski şi-al său Ghost Writer (ecranizare de şi după Robert Harris). Deşi am oareşce rezerve la capitolul distribuţie - nu ştii niciodată în ce toane e Ewan McGregor: poate, sau nu poate să joace? -, filmul reprezintă un eveniment din cel puţin două puncte de vedere: e primul Polanski prezent în competiţie în ultimii 44 de ani (asta după dubla '65-'66, când Repulsie a luat Ursul de Argint, iar Cul-de-Sac,>nobr> pe cel de Aur) şi, într-o notă niţel mai tabloidă, e singurul titlu din competiţie al cărui regizor nu e prezent, fiind arestat la domiciliu.

O altă ratare de proporţii va fi Shutter Island sau, dacă vreţi, noul Scorsese / DiCaprio, acum "atacându-l" pe Dennis Lehane (ecranizat, astfel, pentru a treia oară, după Mystic River şi personal preferatul Gone Baby Gone). Deşi nu e civilizat să exprimi opinii despre un film înainte să-l fi văzut, isprăvile celor doi de până acum nu prea m-au convins. Ce vreţi? Sunt dintre cei care consideră Oscarul luat la The Departed o dublă ruşine - Scorsese merita statueta de vreo 30 şi de ani, de la Mean Streets, iar filmul e net inferior trilogiei Mou gaan dou / Infernal Affairs, al cărui remake semi-oficial este. Motivele pentru care nu-s radicală în pesimismul meu sunt două. Primo: Restul distribuţiei e mai puţin star power şi mai mult fine acting, i.e. Mark Ruffalo, Ben Kingsley, Michelle Williams, Emily Mortimer, Patricia Clarkson, Max von Sydow, Jackie Earle Haley, Elias Koteas. Secundo: Scorsese a acceptat să facă filmul pentru că scenariul i-a amintit "de unul dintre filmele lui clasice mute favorite, Das Cabinet des Dr. Caligari".

Tot la capitolul ratări se-nscrie şi My Name Is Khan, noul Shahrukh Khan. Superstarul bollywoodian e adorat de gospodinele berlineze (acum doi ani, aflat pe covorul roşu cu deliciul post-modern numit Om Shanti Om, Khan a fost asediat de bikinii aruncaţi prin aer de Brunhildele prezente) şi de mare parte din redacţia originală a defunctei Republik (OSO a fost bifat de subsemnata într-o vizionare ultra exclusivistă, graţie lui Mihai Chirilov, la Elvira Popescu). My Name Is Khan e un amestec ciudat de film biografic (acum un an şi ceva, actorul a fost reţinut pe un aeroport din SUA, fiind suspectat de terorism - incidentul e reluat cu fidelitate în filmul al cărui motto este, de loc subtil, "Numele meu e Khan şi sunt terorist") şi Rain Man (protagonistul suferă de o formă de autism numită sindromul Asperger), adică "not your typical Bollywood musical", dar ştiţi cum se spune... who knows?

Şi dacă tot am amintit mai sus de capodopera expresionistă a lui Robert Wiene, atunci trebuie să menţionez că singurul lucru după care-mi plânge, cu adevărat, inima, apropo de ratări (în fond, atât Polanski cât şi Scorsese vor veni şi la cinema-urile din România), e Metropolis-ul lui Fritz Lang. Via Buenos Aires, unde a fost găsită recent copia integrală, filmul va fi prezentat în forma lui aproximativ originală ("decât" 147 de minute în loc de 153, cât a avut la premiera din '27, dar infinit mai bine decât versiunea DVD de 124 de minute, cea mai "completă" de până acum, editată de Kino Video) şi, se zice, conţine "scene cruciale pentru înţelegerea generală a filmului". Asta-i viaţa, aştept cuminte TIFF-ul clujean unde se va relua întreaga ispravă, cu acompaniament muzical live.

Dar să nu anticipăm... Nu de alta, dar până atunci am de răsfoit programul, ca să văd ce must see-uri oferă Berlinala în anul de graţie 2010. Revin instant.



 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2010


1 comentariu

  • srk
    pufa1pufa2, 13.02.2010, 11:03

    Shahrukh Khan a fost arestat pe un aeroport in SUA in luna august 2009 , cand deja terminase filmarile la My name is Khan . Deci filmul nu este biografic deoarece tema filmului a influentat atitudinea autoritatilor fata de SRK.
    In alta ordine de idei , fie ca-ti place sau nu Skhahrukh Khan nu este idolul doar al ; gospodinelor; asa cum am vazut ca se scrie foarte des despre SRK.
    Faptul ca are o audienta net superiora Hollywood-ului este o realitate pe care nu ai cum sa o ignori. Trebuie sa o accepti .
    Ar fi bine sa vezi macar cateva filme cu srk ( gen ASOKA . KANK ,CHAK DE )ca sa-ti dai seama carui fapt i se datoreaza ascensiunea.

Spacer Spacer