Filmele româneşti prezente în festival concurează cu producţii în regia unor nume grele ca Roman Polanski, Zhang Yimou, Michael Winterbottom sau Thomas Vinterberg.
N-am văzut Berlinul decât iarna - în februarie, mai precis. Chiar mă întreb dacă m-am reîntors mai des în vreun alt oraş, cu excepţia Bucureştiului, unde am reşedinţa, şi a Iaşiului, urbea mea natală. E datorită Berlinalei. Ar fi simplu să spun că se întâmplă asta pentru că e festivalul meu preferat. Este, dar nu numai datorită filmelor (competiţia m-a dezamăgit în ultimii ani, când m-am refugiat la Panorama şi Forum), ci şi a faptului că, prin comparaţie cu ceilalţi giganţi de clasa A - Cannes-ul şi Veneţia -, Berlinul nu e de carton (nici Veneţia, însă festivalul se ţine pe insula ultraburgheză Lido); e o metropolă vibrantă, cu o viaţă infinit de interesantă şi în afara evenimentului.
În plus, e foarte ieftin - dintotdeauna a fost falit (sau, mă rog, de vreo 10 ani de când primarul a dat un tun unei bănci cât datoria externă a Argentinei), dar acum, pe criză, e cu atât mai pauper şi mai mândru de asta. Asta nu înseamnă că restaurantele sau cafenelele nu sunt pline; întreabă orice berlinez şi-o să-ţi spună că nu le pasă. S-au obişnuit să se înghesuie la petreceri, în galerii şi la evenimente posh, în timp ce merg pe blat cu autobuzul sau dorm pe saltele în locuinţe estice prost încălzite. Da, e din nou foarte frig aici, în ciuda atmosferei sărbătoreşti (60 de ani) şi a dezvelirii unei stele dedicate lui Marlene Dietrich pe aleea ce va deveni varianta locală a Hollywood Walk of Fame. Însă experienţa berlineză se construieşte din opoziţiile rece / cald, frigid / excitant, industrial / şic, est / vest.
"Când te gândeşti la Berlin, îţi dai seama că oraşul a fost rupt în două, aşa că oamenii de aici înţeleg mai bine", a declarat la conferinţa de presă regizorul chinez Wang Quan, al cărui film a fost prezentat în deschidere. Wang a făcut legătura între experienţa istorică a oraşului german divizat în est şi vest şi noul său film Tuan Yuan, care are în centru o poveste de dragoste împărţită între China şi Taiwan.
Într-o competiţie cu nume mari - printre cele mai rezonante Roman Polanski (cineast care nu a fost prezent la premiera filmului său, The Ghost Writer, din cauza deja arhicunoscutelor probleme legale), Zhang Yimou, Michael Winterbottom sau Thomas Vinterberg - ce şanse sunt ca României să-i revină un al treilea Urs de Aur (pe primul l-a luat Cristi Puiu cu Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea şi al doilea, Bogdan Mustaţă cu O zi bună de plajă, ambele scurtmetraje)?
Mai multe posibilităţi
Avem dreptul la destule încercări: în competiţia oficială participăm cu lungmetrajul Eu când vreau să fluier, fluier (distribuitorul internaţional, Celluloid Dreams, a împânzit deja oraşul cu afişe) de Florin Şerban şi, la secţiunea de scurte, cu Derby al lui Paul Negoescu şi Colivia al lui Adrian Sitaru. Portretul luptătorului la tinereţe de Constantin Popescu, inclus în Forum, se va lupta pentru un premiu de 50.000 de euro, acordat celui mai bun debut.