Eu când vreau să fluier, fluier
Filmul regizat de Florin Şerban poate plăcea celor care apreciază producţiile deprimante, cu imaginea neîngrijită şi personaje abrutizate. Portretul luptătorului la tinereţe, debutul lui Constantin Popescu, este mult mai ambiţios şi are secvenţe cu adevărat fabuloase. În mod sigur, viaţa nu-i dreaptă: în timp ce publicul berlinez se aliniază la rânduri interminabile în faţa ghişeului de bilete, "acreditaţii" se luptă pentru invitaţiile la petreceri. Şi aici, ca şi în cazul filmelor, există întotdeauna acel party turbat care trebuie emulat, egalat.

Acum, ştacheta este petrecerea românească. Cineva îmi spunea că ar trebui să încerc să intru la cea norvegiană, pentru că e singura care ameninţă s-o concureze. Însă sunt sceptică - mi se pare că Taraful de la Clejani este greu de întrecut: virtuozii au isterizat audienţa şi i-au făcut pe invitaţii străini se se prindă într-o horă delirantă cu cei neaoşi. Noi, când vrem să petrecem, petrecem. Şi reputaţia noastră cinematografică creşte: filmul românesc abia parafrazat a fost, mult timp, standardul cu care restul peliculelor din competiţie se compară.

În tabelul criticilor de film ţinut de revista Screen, pelicula debutantului Florin Şerban trecea înaintea lui Polanski, cu un scor de 2,9 din 4. Pe 18 februarie 2010, el a fost depăşit de rusescul How I Ended This Summer.


Minimalism sordid

Pe mine, Eu când vreau să fluier, fluier nu m-a convins. Suntem pe terenul deja prea cunoscut al minimalismului încărcat social, sordid, filmat din mână, cu interpretări solide (George Piştereanu e o revelaţie), dar cu o poveste simplistă şi un final complet ratat. Poate că succesul său de aici poate fi pus pe seama faptului că, uneori, în festivalurile cu profil stângist şi reputaţie "alternativă" (adică se împotrivesc mainstream-ului hollywoodian), sumbrul, limbajul frust-coroziv şi cadrele mişcate, interminabile şi inutile, cu cefe de patibulari, sunt echivalate cu complexitatea şi cu refuzul compromisurilor. Sau poate că am devenit eu prea alergică la senzaţia de déjà-vu românesc.

Dacă vă plac filmele deprimante şi aveţi ochii antrenaţi să suporte cutremurele camerei, urâţenia, lipsa de culoare şi figurile abrutizate (deţinuţi reali, în cea mai mare parte), treceţi-vi-l pe agendă.


N-ar strica o mai mare concizie

Mult mai ambiţios, mai lucrat şi mai studiat, cu ambiţii epice şi un fel de cinema de anii '70, este Portretul luptătorului la tinereţe, debutul lui Constantin Popescu. Când e bun, e foarte bun: există secvenţe fabuloase care rămân cu tine (cea a interogatoriului unui preot de către Securitate e, în special, greu de scuturat), conţine unul dintre cele mai memorabile display-uri de tânără actorie colectivă din memoria recentă şi o imagine picturală, năucitoare, a lui Liviu Marghidan. Când e prost, e insuportabil de lung şi de deşirat.

Ca şi Che-ul lui Soderberg (filmele sunt făcute în acelaşi timp, aşa că Popescu nu poate fi acuzat că l-ar fi copiat; şi, dacă tot veni vorba de acuze, nu i se poate reproşa nici faptul că glorifică un personaj antisemit), e departe de a fi o hagiografie. Regizorul nu e interesat să-i idealizeze pe partizanii lui Gavrilă Ogăranu, ci să descopere factorul uman surprins de tăvălugul istoriei; e o perspectivă aproape antropologică, cu iz documentar, a unor vremuri extrem de convulsive şi de complicate.

Portretul vorbeşte mai puţin despre om sau erou şi mai mult despre mecanica de zi cu zi, uneori exaltantă, alteori banală, a mişcării insurgente. Dar încearcă să spună prea multe, iar materialul e asamblat stângaci, cu prea multă autoindulgenţă. Popescu se anunţă, însă, un candidat puternic la filmul de gen - există multe scene de luptă impresionante. O mai mare economie şi concizie nu i-ar fi stricat deloc.

Sageata Citiţi piesa care a stat la baza scenariului filmului Eu când vreau să fluier, fluier, un volum publicat de Editura LiterNet.

Regia: Florin Şerban Cu: Ada Condeescu, George Piştereanu, Mihai Constantin, Clara Vodă

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus