Debutul în lungmetraj, cu o poveste dură, de penitenciar, e șlefuit cu migală și strălucește ca un diamant. Fără muzică, fără explicații inutile, iar acelea câteva care vin sunt concise, necesare, suficiente ca să înțelegem mersul poveștii. Felul cum se acumulează tensiunea, suspansul, în scene văzute de nenumărate ori și totuși atipice. Camera din mână care tremură voit ca la serialele americane gen NYPD Blue. Detalii pe care camera stă fascinată mult timp. Mai multe personaje în cadru și montări de câmp-contracâmp multiple care dau o dinamică specială a cadrelor. O oscilare filmări interior-filmări exterior, datorită cărora filmul e viu. Filmat strâns, cu dese prim-planuri. Tăceri luuuuuuungi, dar foarte interesante, livada în floare, cu vântul care foșnește, toate la fel de frumoase ca în cele mai lirice filme rusești sau poloneze. Genul acela de comprimare a timpului, când o privire trebuie să cuprindă tot pentru totdeauna. O foarte atipică intrare și ieșire din casa asediată pe geam! Cel mai energic sacrificiu din ultimii ani din cinema-ul românesc, căci toată furia eroului este numai din cauza iminentei posibile plecări a fratelui mai mic, târât în necunoscut de mama egoistă și iresponsabilă (Clara Vodă în cel mai bun rol al ei și în cea mai electrică confruntare a filmului).
Fratele român al lui Cool Hand Luke are la fel de mult șarm și tot atât de multă voință și personalitate. Și, chiar dacă dormitoarele românești sunt comune, dacă la sala de mese se ascultă manele, polițiștii sunt burtoși și prinși în poze perplexe, sala râde la multe din replici, chiar și la cele cu miez dramatic, mult mai mult decât la oricare alt film american de gen.
Filmul stă pe umerii tineri ai lui George Piștereanu, cel care, cu puțin noroc, poate deveni mare, mare actor. Foarte înalt, cu o mimică foarte, foarte, foarte bună, mereu alta, în funcție de persoana privită. Cele mai interesante priviri din cinema-ul românesc din ultimii ani. Concentrat, mereu calm și serios, chiar când are ieșiri violente. În fiecare cadru convingător. În timida apropiere de Ea, ca și în confruntarea care îi ia pe nepregătite pe toți. Un nume de viitor, dacă are grijă de el și nu se pierde.
Finalul brusc și frumos, cu genericul care curge pe imagini, cum nu am văzut de mult și abia când se aprinde lumina și începe maneaua de final (căci nu am avut până acum în niciun film din Noul Val!) este ca o lovitură de bici. Bravo!
Citiți piesa care a stat la baza scenariului filmului Eu când vreau să fluier, fluier, un volum publicat de Editura LiterNet.