The Hurt Locker e un film mişto. Dacă nu ar fi tam-tam-ul cu nominalizarea la Oscar şi cu ideea de "marele favorit" aş fi rămas cu o oarecare savoare care s-ar fi continuat în timp până când aş fi dat de un alt film "mişto" cu militari americani prin Irak sau pe unde mama lu' Obama mai sunt ei trimişi. Aşa însă, mă apucă revolta. Cum văd un film cu soldaţi dezrădăcinaţi, americanii înnebunesc şi îl consideră cel-mai-bun-film-din-lume, indiferent de context. Iar dacă acel context este să fie Oscarul, atunci... să fie!
Kathryn Bigelow e prima femeie din istorie care a primit un premiu BAFTA pentru regie. Aşa, de cancan, e fosta nevastă a lui James Cameron, cu care, ca să vezi!, se bate anul ăsta pentru a-i învinge Avatarul pe scena teatrului Kodak. Bigelow a făcut un film independent care mizează pe ideea unei meserii extrem de periculoase şi, în acelaşi timp, incitante: detonatorul de bombe. În esenţă, despre asta e vorba în The Hurt Locker: o echipă de detonatori de bombe, în Irak, îşi trăieşte tensiunile şi dramele doar pentru a ajunge la limanul uriaşei bucurii care se numeşte "rămânerea în viaţă". Filmul e un thriller mai degrabă neexplodat, dar suficient de bine lucrat pentru a surprinde psihologia acestor oameni care salvează (sau nu) alţi oameni prin curajul nebunesc-inconştient de care dau dovadă.
Mai departe, însă, emoţia e de scurtă durată. Te gândeşti că aceşti oameni nebuni există şi la Vaslui. Şi, poate, Porumboiu ar fi putut face un film şi despre ei, filmând scene de câte o jumătate de oră în care aceştia să studieze de la distanţă posibilul pericol. Nu mă prind de ce ar trebui să rezoneze The Hurt Locker cu un Oscar. Pentru soldaţi? Pentru dramele (inerente) de pe oricare teatru de luptă? Pentru Jeremy Renner, care face un rol (prea) degajat în mijlocul unor aproape-paralizaţi (pe bună dreptate) de temeri? Ok, pentru toate astea pot spune că e un film mişto. Dar cam atât.
(3 stele)
The Hurt Locker. 2008. 131 min.
Regia: Kathryn Bigelow.
Scenariul: Mark Boal.
Cu: Jeremy Renner, Anthony Mackie.