Războiul - opţiune sau drog? - The Hurt Locker

The Hurt Locker va ramâne cunoscut în istorie drept filmul care i-a suflat Avatar-ului mai toate Oscarurile în 2010. Nici tema sau acţiunea, nici faptul că pentru prima dată premiul pentru cea mai bună regie a mers către o femeie nu au stârnit atâtea discuţii precum a stârnit surclasarea peliculei lui James Cameron. Mulţi s-au întrebat cum de acest film a ajuns să fie nominalizat la atâtea categorii; bună întrebare, având în vedere că filmul (lansat în 2008 la Festivalul de la Veneţia) nu a beneficiat de o promovare intensă nici măcar la el acasă, cu atât mai puţin peste hotare. Ba chiar este pelicula câştigătoare a Oscarului pentru cel mai bun film cu cele mai mici încasări din toate timpurile - 19 milioane de dolari.
 
Acţiunea are loc în anul 2004 în Irak. După ce liderul unei echipe de genişti din cadrul trupelor americane moare în timpul unei misiuni, acesta este înlocuit cu sergentul William James (Jeremy Renner). Mult mai experimentatul James ajunge să-şi transforme partenerul de dezamorsări, pe JT Sanborn (Anthony Mackie), în cel mai mare duşman din cauza pericolelor la care supune întreaga echipă. Modul său de operare pare în unele cazuri aproape lipsit de discernământ, ambiţionându-se să împingă limitele (relevante fiind momentul în care îşi dezbracă echipamentul şi intră în maşina împânzită de bombe sau chiar secvenţa cu bărbatul încorsetat în explozibil, pe care încearcă să-l salveze până în ultimele secunde).
 
Deşi acţiunea este puternic ancorată în realitatea războiului, adevăratul conflict exploatat aici este cel interior. Cu toate că William nu vorbeşte prea mult despre sine, iar din puţinele discuţii cu Sanborn şi Eldridge (Brian Geraghty) spectatorul îşi poate da seama că acesta nu şi-a găsit încă drumul, el nu încalcă legile pentru a-şi pune viaţa lui sau pe a celorlalţi, voit, în pericol, ci pentru că, în subconştient, nu a ajuns să o aprecieze la gradul la care o apreciază cei doi - dintre care Eldridge se învinovăţeşte pentru moartea fostului coleg. Abia în final William îşi dăseama cât de importantă este viaţa sa pentru cei din jur.
 
Filmul, alcătuit din secvenţe riguros construite şi asamblate, prezintă şi o gradaţie foarte bună. După fiecare misiune, care funcţionează ca o probă pentru William şi echipa sa, cei trei se dezbină sau se apropie în funcţie de momentul în care este plasată. Desigur, momentele de intimitate precum cel în care William prezintă cutia cu "amintiri" şi cu lucruri care aproape că l-au ucis, printre care se află şi verigheta sau scena cu sucurile de la sfârşitul luptei din deşert, îl apropie pe protagonist de momentul maturizării, însă nu sunt definitorii, reprezentând picături care, treptat, se adună. Pentru că, de obicei, deciziile importante nu se iau peste noapte, ci reprezintă suma unor evenimente, gânduri, emoţii, William decide să-şi continue meseria nu pentru că nu îşi iubeşte copilul îndeajuns sau pentru că în sânul familiei s-ar simţi în plus, ci pentru că în interiorul societăţii americane nu are ce să aducă în plus, nu are cum să ajute. Abia după ce pleacă din Irak îşi dă seama că locul lui este acolo, ajutând la evitarea unor tragedii de tipul morţii lui Beckham.
 
Atât stilul de filmare, cât şi scenografia contribuie la susţinerea atmosferei, iar fiecare misiune (verosimilă sau nu în realitate) aduce ceva nou ce sporeşte atenţia spectatorului. Cu toate că distribuţia este relativ restrânsă, nu este creată impresia că lumea de pe câmpul de luptă este formată doar din soldaţi de tipul eroului principal. William s-a întors, dar asta nu înseamnă că şi ceilalţi vor face la fel. Sanborn, de exemplu, este cel care vrea o familie acum, dar Eldridge, după trauma pe care a suferit-o, este greu de presupus că va mai dori să continue această muncă. Filmul este ceva mai inteligent decât vrea să pară. Porneşte de la premisa din citatul de început: "Agitaţia luptei constituie un viciu puternic şi deseori letal, războiul fiind în fapt un drog", dar se dovedeşte mult mai analitic, pentru niciun personaj războiul nereprezentând un drog, ci o opţiune.