La o oră prea înaintată pentru orice copil (şi spun asta pentru că subiectul filmului fascinează mai ales copiii), am ajuns la cinema să văd cea mai recentă şi nebună creaţie a lui Tim Burton: Alice in Wonderland. Dacă romanul omonim al lui Lewis Caroll ne prezenta o fetiţă de şase ani, Alice imaginată de Burton e numai bună de luat de nevastă. Regizorul schimbă multe din povestea iniţială, realizând o continuare a cărţii: Alice revine în Wonderland ca să salveze acest tărâm de dictatura impusă de Regina Roşie.
Firul poveştii este clasic: Alice trebuie să ucidă monstrul într-o zi prescrisă de oracol, pentru ca tronul şi corona să îi revină bunei Regine Albe. Va fi ajutată, ca toţi eroii, de tot felul de lighioane şi animale care mai de care mai ciudate. Îi va fi teamă şi îşi va repeta că e doar un vis, dar la final îşi va îndeplini destinul. Ca în toate basmele, Alice învinge răul şi Underland devine Wonderland-ul pe care îl ştia de la prima ei vizită, în urmă cu 13 ani.
De fapt nu povestea este cea care face din filmul lui Tim Burton o bucurie pentru orice om mare cu suflet de copil. Sau povestea nu este totul. Tim Burton creează şi recreează personajele, punând asupra lor o amprentă personală. Regina Roşie, interpretată delicios de Helena Bonham Carter, are ditamai capul, invers proporţional cu inima-i; Alice, deşi adultă, are candoarea şi "tupeul" unui copil de şase ani; Pălărierul nebun, întruchipat fenomenal de neobositul, pentru roluri ciudate, Johnny Depp, crede (cel mai greu lucru într-o lume în care totul e cu susu'-n jos); pisica de Cheshire este un magician care apare şi dispare şi a cărui unică dorinţă este să deţină jobenul pălărierului; Regina Albă, lentă şi plicticoasă, un rol care îi vine ca o mănuşă fadei Anne Hathaway, vrea să fie din nou Regina ţinutului; Tweedledum şi Tweedledee, gemenii identici, pun umărul la misiunea de salvare a lui Alice; omida albastră rosteşte cuvinte de înţelepciune printre nori de fum şi Iepurele de Martie pare că bea ceai negru, la cât de agitat e.
Peste toţi planează ideea că nimic nu e imposibil, atâta timp cât crezi asta. Se pare că aşa şi e pentru Tim Burton şi echipa sa: scenele din Wonderland au fost realizate fără decoruri, într-un studio verde, iar actorii au trebuit să îşi imagineze tot ceea ce se întâmpla în jurul lor. Iar nouă, spectatori ai Wonderland-ului, ni se insuflă puterea să credem că da, nu e nimic neobişnuit să serveşti ceaiul cu un pălărier ţăcănit, un iepure de martie, o şoricuţă vitează şi o pisică turcoaz şi rânjită.