(*** / *****)
Profesorul Heinricht Goldswaithe Dorr plănuieşte lovitura secolului: să jefuiască un vas ce găzduieşte un seif plin cu bani proveniţi din jocuri de noroc, săpând un tunel până la seiful cu pricina tocmai din pivniţa gazdei la care stă, o agreabilă bătrânică de culoare. Dar, ajutat de o gaşcă de neisprăviţi, nimeni nu poate să facă din rahat bici...
Uitaţi subiectul, aflat la graniţa dintre thriller (după cum îl numea Alex. Leo Şerban, "un thriller leneş") şi comedie, şi savuraţi restul, deoarece, în cazul de faţă, story-ul nu este decât camuflajul pentru o nouă infuzie de comic negru pervers de la Joel & Ethan Coen. Uitându-ne pe lista cu distribuţia, putem spune din start că "marca Coen Bros." lipseşte: fraţii renunţă la George Clooney şi la "acei" actori (John Turturro, John Goodman, Steve Buscemi, Frances MacDormand, prezenţe constante de pe genericele filmelor celor doi) în favoarea cuplului meticulos ales şi laborat Irma P. Hall / Tom Hanks. Ea este o agreabilă bătrânică de culoare, chiţibuşară şi habotnică (atenţie, discuţia cu şeriful despre "hippity-hop" riscă să vă ucidă în râs), el - de neuitat prin vestimentaţia ce aduce, după cum atrăgea atenţia tot a.l.ş., cu Edgar Allan Poe, dar mai ales prin poezia recitată cu un stil funebru din repertoriul scriitorului englez. Poate că în asta stă prima reuşită a lui The Ladykillers, momentul întâlnirii celor doi fiind cu siguranţă cel mai bun al filmului.
Jucat la superlativ de cei doi, preocuparea fraţilor Coen se îndreaptă mai mult spre actorie decât spre filonul estetic, la care excela, de exemplu, The Big Lebowski, mult mai sofisticat şi mai reuşit din punct de vedere stilistic, dar parcă mai diluat ca materie comică, şi tocmai de aceea, mai greoi. În mâinile unor meşteşugari precum fraţii Coen, până şi cabotini precum Marlon Wyans (seria Scary Movie), şi actori aflaţi în flancul al treilea de la Hollywood, din comedioare de filieră chinezească gen Rush Hour, precum Tzi Ma, fac roluri de milioane. O menţiune specială şi pentru Stephen News Radio Root în rolul şefului de cazino şi o apariţie specială - Bruce Campbell ca membru al American Humane Association..
Diferit total de (deja) clasicul thriller noir Blood Simple sau de Fargo, o dramă mai preocupată de exploatarea acidă a slăbiciunilor umane decât de stil propriu-zis (memorabil rolul pe care îl face Frances MacDormand în rolul poliţistei Marge Gunderson, recompensată cu Oscar), The Ladykillers escamotează umorul negru necruţător al fraţilor Coen: laitmotivul feroce al aruncării fiecărui hoţ decedat la gunoi, în vapoarele ce trec pe sub podul împodobit cu statui de piatră desprinse parcă din universul bacovian, transportarea morţilor cu... dricul (!!) până la locul de "deversare", pisica babei care asistă complice la fărădelegile celor cinci hoţi, dând arţăgos din coada stufoasă, câinele cu masca de gaze, tentativele celor cinci de ucidere a bătrânei.
Nu în ultimul rând, merită menţionat că, deşi acţiunea este plasată în zilele noastre (prilej pentru o combinaţie bombastică de stiluri de pe coloana sonoră compusă de Carter Burwell, de la jazz la hip-hop), fraţii Coen lasă, paradoxal, aproape intact feeling-ul de epocă al filmului original, din 1955.
Tom Hanks spunea, într-un interviu, că: "Să joci într-un film de fraţii Coen e ca şi cum ai trage lozul cel mare la loterie". Hanks n-a tras chiar lozul cel mare cu The Ladykillers, dar rolul memorabil al său şi al Irmei P. Hall, amplificate de umorul şi ironia neagră ale fraţilor îl fac un film memorabil.