Născut pe 30 aprilie 1956, în Danemarca, Lars von Trier este unul din regizorii ale cărui creaţii au influenţat semnificativ cinematografia europeană. Absolvent al Şcolii Naţionale Daneze de Film, Trier a debutat în lung-metraj în 1984 cu The Element of Crime, pentru care a obţinut, la Cannes, Marele Premiu pentru Tehnică. Cariera regizorului mai include şi titluri celebre precum Breaking the Waves, distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes (1996), Dancer in the Dark, câştigător al trofeului Palm d'Or, Dogville (2003) premiat cu European Film Award, Manderlay (2005) sau The Boss Of It All (2006).
Mai jos este redat un extras dintr-un interviu cu regizorul filmului, realizat de Knud Romer. Acesta a apărut în filmul lui Lars von Trier, The Idiots şi a fost scenaristul producţiei Offscreen, al lui Christoffer Boe. Romanul său autobiografic, Den som blinker er bange for døden / Cine clipeşte se teme de moarte, 2006, a fost bestseller în Danemarca şi s-a vândut în 12 ţări.
Knud Romer: Von Trier, creatorul imaginilor apocaliptice, s-a întors.
Lars von Trier: Pentru mine, filmele sunt doar imagini - chiar dacă sunt linii trase cu creta pe podea. Dar mă simţeam trist, deprimat şi mă îndoiam că voi mai reuşi vreodată să fac vreun film. Dar m-am întors la nişte materiale din tinereţe. Îmi plăcea mult Strindberg atunci, mai ales Strindberg ca persoană. Era uimitor. Şi aşa am încercat să fac un film unde a trebuit să renunţ puţin la raţiune.
K.R.: "Haosul conduce"...
L.v.T.: Da. Am făcut o serie de imagini pe care am încercat să le pun cap la cap. De asemenea, mi s-a părut interesant să fac un film cu doar două personaje.
K.R.: Scenes from a Marriage...
L.v.T.: Da, Scenes from a Marriage, dar sub altă formă.
K.R.: Felul în care sunt privite femeile în filmul tău aminteşte mai mult de Strindberg decât de Bergman?
L.v.T.: Da. Şi probabil o să mi se pună iar întrebări cu privire la felul în care privesc femeile. Am avut întotdeauna un punct de vedere romantic în ceea ce priveşte bătălia sexelor despre care a tot scris Strindberg. Descriem mereu relaţiile dintre sexe. Nu ştiu dacă există un adevăr univoc.
K.R.: Acum, faci "filme de gen" - în ghilimele foarte mari. Spui aceeaşi poveste, povestea ta, în diferite variante, din diferite unghiuri, ca mulţi alţi autori şi regizori. Care este relaţia ta cu aceste genuri? Breaking The Waves este o melodramă şi Dancer in The Dark este un musical. Antichrist este un thriller sau un film de groază. Ai spune că relaţia ta cu genurile este romantică sau jucăuşă?
L.v.T.: Genurile sunt o inspiraţie. Povestea mea este practic mereu aceeaşi. Ştiu deja foarte bine acest lucru. Dar "genurile" - probabil că nu voi face niciodată un gen pur şi simplu, deoarece cred că trebuie să le adaugi ceva. Dacă aş fi fost bucătar, aceasta ar fi versiunea mea a clasicei fripturi de porc.
K.R.: Unii spun că ai aborda - cu un elan din ce în ce mai transgresiv -cel mai tabu gen, pornografia.
L.v.T.: Ei bine, am flirtat cu genul puţin, mai ales în The Idiots. Într-un fel, sexualitatea şi genul sunt foarte înrudite. Dar pornografie? Nu ştiu. Este pornografie? Poate. Dar pornografia m-a deranjat întotdeauna. Filmele porno sunt făcute pentru a fi utilitare. În general, sunt destul de brute.
K.R.: Filmele de groază şi cele porno induc spectatorul într-o stare de excitare. La filmele de groază, e frică. La porno, e dorinţă. Cele două se întâlnesc în excitare extremă, într-un loc unde e câteodată greu de descifrat care este suferinţa pasivă şi dorinţa activă.
L.v.T.: Ai spus-o foarte frumos. Nu aş putea să formulez atât de bine.
K.R.: Unele lucruri sunt simţite în mod pozitiv, ca dorinţa, şi altele sunt simţite negativ, cum ar fi frica. Filmele tale au un efect similar asupra spectatorului. Este un scop pe care încerci să-l atingi în mod conştient sau este o expresie emoţională personală?
L.v.T.: Încerc să fac filme care să afecteze emoţiile publicului. Dar fac acest lucru prin crearea unei imagini cât mai expresive posibil pentru mine. Aşa că îmi imaginez - chiar dacă este un pic de minciună - că nu iau în considerare publicul atunci când fac filme. În principal, mă satisfac cu imaginile pe care le fac. În acelaşi timp, nu pot nega că acestea sunt făcute în scopul de a avea un efect.
K.R.: Acest film mi-a produc extrem de multă frică. Îmi este greu să-l uit. Mă urmăreşte. Dacă aş fi fost eu cel care trebuia să creeze aceste imagini în minte mai întâi şi apoi să fac faţă expresiilor lor emoţionale extreme, aş fi avut o cădere nervoasă.
K.R.: Filmele tale sunt strigăte?
L.v.T.: Hmm. Antichrist seamănă cel mai mult cu un strigăt. A venit într-o perioadă din viaţa mea când mă simţeam foarte prost. Inspiraţia vine din propria frică, din propriile emoţii. Aceasta este sursa, dar apoi aceste lucruri devin altceva. Nu este vorba de telepatie între regizor şi public, ca şi cum, Hocus-Pocus, aceasta este cheia care vă va transpune în starea în care am fost eu. Nu funcţionează aşa. Motivul pentru care genul de groază - şi nici măcar nu sunt sigur că este aşa ceva - mă interesează este faptul că am ocazia să fac atât de multe lucruri diferite.
K.R.: Spui că filmul acesta nu este o reflexie clară al unei felii de viaţă. Realitatea unui film de groază - o experienţă pasivă, paranoică a realităţii, aceea a megalomaniei unde totul se învârte în jurul tău - indică un spectator pasiv. E ca frica de întuneric: o stare pasivă paranoică pe care o revedem în filmele tale, cu protagonistul paralizat complet, incapabil să îşi părăsească patul, îngropat de viu.
L.v.T. (râde): Da. Nu uita, citesc Edgar Allan (n.t. Poe). El însuşi era o figură romantică.
K.R.: E frumos că filmele tale exprimă frica de întuneric, dacă te gândeşti la faptul că sunt făcute pentru a fi vizionate într-o sală întunecată unde spectatorul este complet vulnerabil.
L.v.T.: Odată mă gândeam să fac teatru, deoarece am realizat că te poţi speria mult mai tare la teatru decât la cinema. Plănuiam să pun în scenă Exorcistul. Nu mă simt în largul meu la cinema, dar mă simt şi mai prost la teatru. Să merg la o piesă este un scenariu de groază pentru mine.
Acum că discutăm de public, mie mi se pare că doar o parte infinit de mică ajunge la ei. Dar sunt foarte mulţumit de acest film şi de imaginile din el. Acestea provin dintr-o inspiraţie care este reală pentru mine. Am dat dovadă de onestitate în acest proiect. Cred că am făcut-o şi cu The Idiots şi cu celelalte filme.
K.R.: E ciudat că ai menţionat faptul că doreai să pui în scenă Exorcistul, deoarece exorcismul este un concept foarte catolic. Exorcizezi proprii demoni sau demoni din viaţa reală? Psihanaliza nu este tot o formă de exorcism?
L.v.T.: Dar acei demoni îmi sunt prieteni. Poate acesta este avantajul de a face filme: demonii, care dor atât de tare atunci când îi întâlneşti, au un rol diferit. Îţi devin prieteni atunci când îi foloseşti într-un film. Devin tovarăşi de joacă, aliaţi.
K.R.: Aş dori să vorbim despre actorii tăi. Cum a fost să lucrezi cu ei? La urma urmelor, le-ai cerut lucruri extreme.
L.v.T.: Lucrasem cu Willem, la Manderlay. E un tip foarte drăguţ. M-a întrebat dacă am vreun rol pentru el. Astfel încât i-am scris că am ceva, dar soţia mea nu credea că ar fi dispus să o facă. Cred că asta l-a provocat. Dar în mod evident nu are nicio problemă în a-şi arăta corpul şi nici nu cred că avea de ce să aibă.
Am luat legătura cu câteva actriţe care nu erau atât de stăpâne pe sine. Charlotte a fost dispusă imediat şi citise scenariul. Nu avea nici un dubiu. Asta e partea cea mai tare: doi actori care sunt într-adevăr interesaţi să facă filmul. Şi s-a cerut mult de la ei, aşa că trebuia să fie aşa. S-au descurcat minunat! Nu am văzut pe nimeni care să muncească la fel de intens ca Charlotte. Scenariul ei este plin de notiţe pe care, din fericire, nu a vrut să le arate nimănui. Foarte, foarte muncitoare.
K.R.: Nicole Kidman te-a întrebat la un moment dat de ce eşti atât de rău cu femeile? Strindberg era cunoscut pentru misoginismul său. Ştiu că nu urăşti femeile. Dar nu te temi că te vor acuza de a duce misoginismul la extrem?
L.v.T.: Tocmai m-am uitat la un documentar despre vânătoarea de vrăjitoare. Poţi spune ce vrei, dar este o poveste deosebită. Material este extraordinar. Nu cred în vrăjitoare. Nu cred că femeile sau sexualitatea lor este rea, dar este înspăimântătoare.
E important să te eliberezi când faci un film. Cui dracu' îi pasă ce cred eu? Anumite imagini şi anumite concepte sunt interesant de combinat în diferite feluri. Arată părţi ale sufletului uman şi ale acţiunilor umane. Asta este interesant.
Şi eu mă provoc, să ştii. Mama era o feministă convinsă. Sunt destul de deschis în ceea ce priveşte egalitatea dintre sexe. Doar că nu cred că se va întâmpla vreodată într-adevăr. Sexele sunt extrem de diferite şi nu ar fi distractiv dacă am fi toţi la fel. Nu cred că femeile ar trebui subjugate şi în nici un caz prin intermediul violenţei. Sigur că nu sunt de acord cu aşa ceva.
(Interviu din FILM, #66, publicat de Institututul danez de film în mai 2009)
Antichrist va rula pe marile ecranele din România în varianta sa necenzurată, motiv pentru care a obţinut IM18 la vizionarea de rating.