Într-o bună zi, Christian vine acasă, la hotelul pe care-l posedă şi administrează familia sa. E ziua tatălui Helge; fratele lui Christian, Michael, soseşte şi el, împreună cu soţia şi fiul, apare şi Helene, mezina, urmată de iubitul ei african, sînt acolo şi bunicii, şi mama lui Christian, Else, şi un număr de potentaţi locali - căci ne învîrtim în cercuri înalte ale provinciei daneze. Helge împlineşte 60 de ani, iar aceasta e prima întîlnire a clanului după sinuciderea surorii gemene a lui Christian, Linda. Însă, nici Linda nu lipseşte: apelînd la un joc din copilărie, îşi antrenează fraţii într-un joc labirintic de căutare a semnelor ce duc, în final, la descoperirea, de către Helene, a scrisorii de adio lăsate de Linda. E ceva ce nu funcţionează, o rotiţă definitiv sărită în mecanismul de relaţionare al acestei familii - o durere neexplicată (moartea Lindei), acuze reciproce -, şi totul sare în aer la masa festivă: Christian îşi acuză tatăl de a-i fi abuzat în copilărie, pe el şi pe sora lui geamănă.
Festen / Aniversarea, filmul lui Thomas Vinterberg din 1998, lucrează cu date aristotelice: unitate de acţiune, de timp şi de caractere. Marile calităţi ale peliculei ţin de stilul de filmare (handycam, unghiuri subiective, cadre lungi), de intervenţia minimală a montajului video, de similiabsenţa celui de sunet şi de jocul actorilor. E un film de atmosferă grea, foarte atent la tăceri, gesturi mici, cuvinte înghiţite; el pune excelent în scenă ciocnirea între răbufnirea, din suferinţă, a lui Christian, care neagă aşteptata respectare a normelor sociale şi ipocrizia burghez bine-crescută a familiei şi a prietenilor, amestecată cu naivitatea bine intenţionată a unui Michael ("veriga slabă", intelectual şi profesional) şi înţelegătoarea dragoste de părinţi şi fraţi a unei Helene.
Condiţia formală de tragedie antică e şi ceea ce face din Festen un material foarte tentant pentru teatru - s-a montat, în ultimul deceniu, din Statele Unite pînă în Ungaria. La Nottara, Vlad Massaci şi-a ales o distribuţie cu vădite calităţi - în primul rînd, pentru rolul lui Christian, pe Ion Grosu, Else - Catrinel Dumitrescu, şi Helene - Ada Navrot, plus cîteva apariţii reduse, în partiturile servitoarei - fostă amantă a lui Michael (Raluca Gheorghiu), bucătarului (Gabriel Răuţă) şi bunicului (Corneliu-Dan Borcia). Grosu manevrează convingător trecerea de la frustrarea condiţionată de lungii ani de convieţuire familială la nevoia imperioasă, palpabilă, de a sparge vitrina cu fantoşe. Nu găseşte însă un partener în Alexandru Repan (tatăl Helge), foarte relaxat în a-l juca pe patriarhul autoritar şi respectat, dar cu vizibile probleme în manevrarea condiţiei de părinte incestuos, presiunea pusă, astfel, pe Catrinel Dumitrescu drept releu de comunicare între două lumi fiind foarte mare (ceea ce nu "dă" foarte bine este caracterul uşor monocord al personajului interpretat astfel). E un fel de probă de abordare psihologică, la care Vlad Massaci îşi supune actorii fără a le lăsa nici o şansă să se ascundă în spatele nici unei strategii escapiste regizorale - şi care le prinde foarte bine, într-un spectacol în care nu e vorba atît despre actul propriu-zis al incestului, cît despre reacţia traumatică şi condiţionată social la acest abuz.
Lucrurile nu stau la fel de bine în materie de decor şi costume, care, în bună măsură, nu reuşesc să susţină pînă la capăt ideea de interior înstărit şi eleganţă aniversară (altfel spus, e puţin căznit, sugerînd oarecare limite nefericite ale bugetului de producţie, culminînd cu rochia bunicii - Camelia Zorlescu -, în mod evident de secol XIX, nu de seară, şi platourile de plastic pe care se serveşte mîncarea).
Experienţa recentă a dramatizării ecranizărilor ne-a învăţat că filmul deţine anumite trucuri la care nu toţi spectatorii sînt dispuşi să renunţe, văzînd versiunea scenică - altfel spus, în ansamblu, filmul bate teatrul -, iar a vedea un film transpus în teatru e, nu arareori, ceva înrudit cu a vedea a treizeci şi cincea montare a Livezii de vişini (comparaţia fiind implicită). Cum Festen nu e, în România, un film prea cunoscut - darămite cult -, ceea ce contează cu adevărat este experienţa actorilor - care, evident, pot mult mai mult decît li se oferă de jucat în practica cvasibulevardieră a Teatrului Nottara. Aniversarea nu e o revelaţie, dar e o plăcere să-l vezi.
Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov
Teatrul Nottara, Bucureşti
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Ştefan Caragiu
Ilustraţia muzicală: Cristi Juncu
Mişcarea scenică: Mălina Andrei
Cu: Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Emil Hossu, Ion Grosu, Ada Navrot, Dan Bordeianu, Camelia Zorlescu, Corneliu-Dan Borcia, Gabriel Răuţă, Raluca Gheorghiu, Lucian Ghimişi, Cristina Păun, Mihaela Subţirică, Andrei Japhet, Raluca Jugănaru, Ionuţ Anghel, Corina Dragomir, Ciprian Duică, Eduard Epure.