Şapte Seri / aprilie 2010
Eu când vreau să fluier, fluier
Am revăzut Eu când vreau să fluier, fluier duminică la matineu, cu sala plină. Din nou am simţit în filmul ăsta o energie la care publicul răspunde - activ, corect şi implicat. Pentru că Florin Şerban spune cu dragoste de personaje, dar mai ales faţă de actorii săi, o poveste care începe pe ecran şi inevitabil se termină în sală.

Cum câştigă regizorul debutant în lungmetraj acest pariu? Făcând lucrul la care se pricepe cel mai bine: gestionarea energiei dintre actor, partener şi cameră. El nu pare interesat atât de dimensiunea exterioară a acţiunii din filmul său pe cât povesteşte prin interviuri (poate pentru a împlini o nevoie comercială), cât mai degrabă de încărcătura emoţională care provoacă acţiunea. Cu două săptămâni înainte de eliberare, Silviu (George Piştereanu) află că mama (o tipă cândva iresponsabilă, interpretată foarte susţinut de Clara Vodă) s-a întors din Italia să-l ia pe fratele mai mic. Din acel moment se vede în ochii lui demonul, gândul, pe care cu greu şi-l poate stăpâni, de a o împiedica. Apoi apare Ana, o studentă la sociologie care împarte chestionare deţinuţilor şi de care lui Silviu îi place suficient cât să se simtă stimulat şi să se proiecteze în viitor alături de ea pe bancheta din spate a unei maşini. Şi mai e timpul până la eliberare - un timp-limită, în care colegii de dormitor scuipă şi pun presiune: suporţi până pleci sau dai şi nu te mai eliberezi. Toate cele trei gânduri îl locuiesc pe Silviu, treptat sau deodată, până la un moment dat când se produce declicul, iar atitudinea lui imprevizibilă creează haos: studenta e luată ostatică în schimbul unor condiţii.

Meritul regizorului este că în fiecare moment investeşte toate mijloacele de care dispune (camera de mână, close-up, ritm, actori neprofesionişti care să creeze un mediu perfect) în dezvăluirea personajului principal. Şi îi desface trăirile şi gândurile ca pe nişte foi de ceapă având în acelaşi timp grijă să pună aceste trăiri în legătură cu acţiunile pe care le face. Acestei chemări a unui regizor generos, George Piştereanu răspunde cu o intensitate şi un control extraordinare. El nu imită background-ul închisorii, ci îl re-creeaza în el găsind resursele interioare şi dozajul potrivite. Or, în ciuda impresiei de diluare sau de neprelucrare, când scoţi interpretări senzaţionale, e semn că ai de-a face cu mâna unui viitor regizor mare.

Sageata Citiți piesa care a stat la baza scenariului filmului Eu când vreau să fluier, fluier, un volum publicat de Editura LiterNet.

Regia: Florin Șerban Cu: Ada Condeescu, George Piștereanu, Mihai Constantin, Clara Vodă

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus