De la Apocalipsă la Twitter trecînd prin Keyser Söze

Mihai Iovănel: Ziceai odată că ai vrea să fii martorul Apocalipsei - în sens laic, tu fiind agnostic (sau ai progresat până la a fi ateu, hm:)?). Cum ai găsi mai agrebilă constituţia ei - să fie o apocalipsă nucleară, să fie una eco (dezgheţ planetar => năvala apelor) sau un bombardament extraterestru? Şi cum ai proceda ştiind că urmează să vină madama respectivă? Te-ai sinucide înainte, alegând o moarte fără durere, sau ai aştepta, curios să vezi cum se întâmplă exact, cu riscul implicit al unei morţi nasoale? Şi, dacă ai fi God, cărui regizor i-ai încredinţa realizarea ei?
alş: Ah, da! Cine nu şi-ar dori - din orgoliu antropologic - să fie unul dintre acei happy few = "ultimii oameni de pe Pămînt"? Să asiste la sfîrşitul acestuia, dacă tot nu a fost de faţă la facerea lui? (Evident, exclud imbecilii şi băşinoşii!) Pare un masochism, dar este - de fapt - o imensă şansă sapienţială şi existenţială să cunoşti momentul ultim (chit că n-ai mai avea cui să-l comunici...).
Acuma, în privinţa modalităţilor; nu mi-aş dori o apocalipsă nucleară, mi se pare meschin; nici eco, pare derizoriu de trendy; cu "bombardamentul extraterestru" you touch base, cum se spune în baseball. Pentru că ar fi rezultatul unui hazard cosmic, deci contactul acesta cu un alt corp ceresc (asteroid, meteorit gigant etc.) ar fi în "logica lucrurilor" (eu cred că totul este hazard în spaţiu, doar că există patternuri ale acestui hazard). Nu ar fi rezultatul unor tîmpenii pămîntene sau "neatenţii" (= isteria eco).
Da, am rămas un agnostic, mi se pare poziţia cea mai rezonabilă şi de bun-simţ, cred că ateii - "convinşi" că "nu există Dumnezeu" - dau dovadă de aceeaşi aroganţă, auto-amăgire şi naivitate ca şi cei care cred că există (deşi pariul lui Pascal poate fi invocat aici în favoarea celor din urmă).
Cît despre aşteptarea "madamei" respective, cum atît de haios îi spui: probabil că m-aş sinucide, într-adevăr, cu cîteva secunde / minute înainte, pentru că n-aş suporta gîndul să mor "la comun" şi să fiu la cheremul unei madame ambetate (sau îmbătate) care-a decis moartea mea...
În fine, dacă aş fi God, n-aş mai avea cui încredinţa "regizarea Apocalipsei" pentru că, dacă aş fi God, lumea asta n-ar fi existat in the first place;P

M.I.: O observaţie pur formală: în cartea 4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc pot fi găsite o groază de judecăţi de valoare, survolări de peisaj, cronici, schiţe de analiză, dar mai puţin analize de complexitatea hermeneutică a acelora din De ce vedem filme. Este vorba doar de o explicaţie circumstanţială (critica de primă instanţă - de întâmpinare - exclude din principiu detenta interpretativă solicitată de clasici) sau de ceva care te plictiseşte / te reţine la cinema-ul românesc (vorbesc de cel nou, că ăla vechi ştim deja că nu există:). Şi: despre care regizor român nu ai refuza să scrii o carte peste 10 ani (în condiţiile în care continuă să lucreze, eventual "progresând", în parametrii actuali?)

alş: ... Şi în condiţiile în care eu aş continua să lucrez, recte scriu despre cinema, nu?
Nu cred că aş scrie o carte întreagă despre un regizor; a fost una singură de acest tip (cea despre Lars von Trier, apărută la Idea în 2004), dar era la 6 mîini. Iar pe aia am scris-o pentru că eram trei care ne-am unit forţele - Ştefan Bălan, Mihai Chirilov şi cu mine; 3, precum numele lui LvT, precum trilogiile lui... de aia am vrut ca şi titlul să fie "din trei": filmele, femeile, fantomele ("formalisme", deh).
Nu-mi place genul numit monografie, iar acum, de cînd cu cartea lui Madi (Mihăilescu) despre Truffaut, ştacheta e mult prea sus. În plus, ar trebui să fie despre o carieră încheiată - şi nu mi-aş permite să sugerez că anumite cariere sînt încheiate;P
Da, ai dreptate că în 4,3,2-ul meu nu există analize extinse, o dată pentru că - ai spus - este vorba despre cronici de întîmpinare, dialoguri, pagini de jurnal etc. (într-un fel, cartea asta seamănă cu cea despre Lars von Trier, o "fast book", doar că scrisă de unul singur), şi - totodată - pentru că eu zic că, pentru o analiză aplicată, e nevoie de un răgaz (teoretic, dar nu numai) în care intră şi revederea acelor filme. Or, eu mi-am impus întotdeauna să revăd filmele la o anumită distanţă de prima vizionare, să las filmul să "se aşeze" în mine, să mă bîntuie, să mi se facă dor să-l revăd... Filmele acestea sînt, în general, capodopere (vezi Vertigo, Anul trecut la Marienbad, Persona sau un experiment sui-generis precum Histoire(s) du cinéma). Exista un început de eseu, cu idei destul de interesante, cred, despre Iacob (scris înainte de '89), dar acela s-a pierdut; celelalte filme mai vechi despre care mi-ar fi plăcut să scriu Pădurea spînzuraţilor, Reconstituirea, Probă de microfon, Secvenţe) au fost deja abordate în fel şi chip de critica românească, iar despre cele mai noi pe care eu, personal, le aşez în acelaşi top cu acestea (Moartea domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Hîrtia va fi albastră şi Poliţist, adjectiv) am înţeles că scrie o carte Andrei Gorzo, deci noul film românesc - sintagmă pe care o prefer ambiguei "noul val românesc" - e pe mîini bune. Sper că există cîteva idei bune de preluat din 4 decenii etc., care ar putea servi unor analize aprofundate.

M.I.: Ce personaj negativ ţi-ar plăcea să fii într-un film clasic?
alş.: Keyser Söze forever. E deja clasic The Usual Suspects, nu?

M.I.: Clar. Dacă ai vrea să torturezi pe cineva, ce film i-ai pune, over and over again?
alş: Orice de Nancy Meyers (The Parent Trap, What Women Want, Something's Gotta Give, It's Complicated etc.). Femeia aceasta e inept-inepuizabilă...

M.I.: În decorul cărui film ţi-ar plăcea să trăieşti (luând de bună ipoteza că ţi-ar plăcea să trăieşti în altă realitate)? Evident, plezirul ăsta n-ar avea de a face cu valoarea filmului.
alş: Mi s-a mai pus această întrebare, o să răspund la fel: în decorul din Mon oncle de Tati. O zi în casa veche a unchiului, o zi în cea ultra-modernă a familiei surorii lui... Între cele două aş lua bicicleta.

M.I.: 3 ponturi pentru cei care fac / încep să scrie critică de film (deşi reviste nu prea există, e - cel puţin din exterior - una dintre meseriile cele mai cool, ergo râvnite). Care e biblia criticului de film (agnostic, mă rog...)? Şi care sunt, după gustul tău, cei mai buni 3 critici contemporani la nivel mondial?
alş: Ponturi: 1. Să uite de cronica pe care urmează s-o scrie cînd începe filmul; 2. Să nu-şi ia notiţe într-un carneţel: dacă unele chestii îţi ies din cap e pentru că nu erau destul de importante să rămînă acolo; 3. Să-ncerce că nu povestească acţiunea în mai mult de două fraze. Carte: Hitchcock-Truffaut. Critici: J. Hoberman, A.O.Scott, Antoine de Baeque.

M.I.: Te recunoşti în adjectivul amoral? Ce te-ar putea face să scrii o etică?
alş: Total! Nimic; doar - cum am făcut deja - o dietetică...

M.I.: Îţi propun, just for fun, un mini-chestionar adaptat pentru Twitter: răspunsurile tale vor avea 140 de semne cu spaţii (apropo, ştii că s-au publicat cărţi de "rezumate" pentru twitter ale marilor cărţi occidentale...) Deci: rezumă-l pe Proust în 140 de semne :D; şi după aia, tot à la Twitter, defineşte Cinema, Hitchcock, Internet, Literatură.
alş: Deci LOL. Trebuie să ştii, înainte de orice, că nu sînt (şi) împotriva Twitterului: dimpotrivă, mi se pare un mijloc foarte eficient (economic, nici nu mai încape discuţie!) de a comunica rapid lucruri importante în capsule minuscule (vezi importanţa lui evidentă în situaţii de criză cum au fost cele din Rep. Moldova, Iran, în cazul unor catastrofe naturale etc.). În plus, pentru că obligă la brevitate, îl recomand cu căldură;P (Cît despre Proust, probabil că ştii că există un episod Monty Python în care concurenţii trebuiau să rezume În căutarea timpului pierdut într-un minut...)

Deci Proust = autor francez suferind & înstărit scriind izolat de lume un roman în 7 volume cu fraze f lungi despre intermitenţele memoriei & inimii sale
Cinema = artă în imagini mişcătoare cu oameni reali care vorbesc (mut sau sonor) & reuşind să spună de una singură ce nu pot celelalte arte la un loc
Hitchcock = corpolent regizor britanic inventator al suspansului mutat în sua pt avere & celebritate; apare uneori în filmele lui; gust pt umorul negru
Internet = mijloc de informare / comunicare ce stochează memoria lumii făcînd-o disponibilă printr-un clic pe www urmat de ceva; se îmbogăţeşte continuu
Literatură = artă a cuvîntului scris ce foloseşte emoţiile pt a construi naraţiuni sau poeme făcute să stîrnească emoţii & (mai rar) să pună pe gînduri

M.I.: Final shot. Alex. Leo Şerban în 140 de semne.
alş: personaj amoral & egocentric cu reputaţie sulfuroasă (parţial adevărată) care a cochetat cu critica de film din facilitate, apoi a renunţat.


(Fragment dintr-un dialog ce urmează să apară în revista Cultura)