Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Eu când vreau să fluier, fluier

Scârbă - Eu când vreau să fluier, fluier


Gândul, aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De ieri (16 aprilie 2010) până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula Eu când vreau să fluier, fluier. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul "Eu când vreau să fur, fur". Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: "Ţiganii ăştia - tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine."

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut "ceva". Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care, dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici, "râde şi copiii de tine". Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă "Poate să joace şi un ţigan în film?" "Da". Chilibar insistă: "Dar dacă nu ştie... ştiţi dumneavoastră...". Un altul îl întrerupe: "Zi, bă, că eşti prost, mă... E analfabet de-ăla, domnu'. E Urs'". Râd toţi. "Da, poate şi dacă e ţigan, şi dacă nu ştie carte." La sfârşitul cursului i se spune "Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?" "Înţeleg." S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: "Da' de ce mă luaţi pe mine, domnu'?" "Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent." Râde... "Mie, domnu', vă bateţi joc de mine?". Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: "Nu pot eu domnu' să fac asta, e prea greu" "Hai, Papan..." şi gata. "Motor!" "Bravo, Papan."

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. "Vreau să mai lucrăm împreună, Papan. Vreau să scriu un film pentru tine." Mă priveşte: "Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu.... Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii". "Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dacă nu ai emoţii, nu e bine." Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat, şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când, şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie găleată după găleată, dădea zăpada la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. "Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua." S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat "... mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?". Lucrurile s-au schimbat... Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu, apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descărca lemne... În sfârşit, o slujbă. "Peste 5 zile te angajezi." Sună telefonul. "Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în ianuarie, înainte să meargă la Berlin."

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea - împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să mă bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie "CHILIBAR PAPAN în..." cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Sageata Citiţi piesa care a stat la baza scenariului filmului Eu când vreau să fluier, fluier, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Eu când vreau să fluier, fluier


4 comentarii

  • si mie mi-e scarba
    Cornel Popescu, 19.04.2010, 14:06

    Dupa ce am citit articolul dvs. mi-am zis ca poate e normal ca intr-un fel sau altul dupa ce crezi ca ajungi sa cunosti un om sa ii iei si apararea, dar (aici intervine marele dar) atunci cand acel presupus cunoscut comite o infractiune indiferent din ce motive, oare merita sa spui ca l-ai ierta?
    Anul trecut casa mi-a fost sparta de poate acelasi tip de oameni, dar nu va doresc sa vi se intample acelasi lucru pentru ca (poate) atunci va va fi scarba de acesti infractori...
    Oricum intr-o Romanie in care domneste haosul articolul dvs. nu face decat sa legitimizeze furtul ca mod de supravietuire.

  • oare?
    Vali, 21.04.2010, 22:18

    mda, o poveste trista despre saracutul hot. sunt multi infractori care au un motiv "serios" acasa pt care comit infractiunile; insa pentru asta ar trebui scuzati? a furat sau nu Papan din casele alea? daca da, locul lui e la inchisoare cu tot cu rolul din "eu cand vreau sa fluier, fluier" si cu toate premiile aferente.
    cum sa avem o societate functionala daca noi am ierta hotii pentru ca au talent actoricesc sau o viata grea?

  • incredibil
    george mocanu, 22.04.2010, 04:05

    este incredibil, si pe mine ma incearca o senzatie de scirba de cind am citit acest articol si pina azi. cum e posibil ca liternetul sa publice o asemenea speculatie patetica?
    daca lui florin serban i s-ar fi spart casa, ba nu, daca i s-ar fi furat portofelul cu salariul pe o luna, ce ar fi facut? l-ar fi mingiiat pe crestet pe spargator, cerindu-si scuze ca nu a facut pentru el cit de mult a putut ca nefericitul sa nu se intoarca la racoare?
    de ce sa ma intereseze pe mine relatia care s-a legat intre regizor si infractor, atita vreme cit, conform zicalei, pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti?

  • De ce scârbă?
    Vandramas, 22.04.2010, 22:35

    E normal să fii subiectiv atunci când cunoşti un om, dar talentul nu e o scuză. Fapta e faptă, talentul e talent. Te naşti cu el, la fel cum te naşti frumos. Însă n-ai cum să scuteşti de pedeapsă un hoţ, un criminal sau un violator, doar pentru că e fotomodel, pictează frumos, cântă sau joacă bine. Sigur, cu puţină exagerare, poţi face vinovată societatea, sărăcia, inegalitatea de şanse, părinţii pentru faptul că un copil ajunge infractor... Dar asta ar fi valabil şi pentru cei lipsiţi de talent. Şi atunci, de unde scârba? Articolul, chiar, e patetic şi... inutil. Nu-l opreşte nimeni pe Florin Şerban să facă un alt film, cu Papan pe afiş etc. Dar dacă actorul principal îi va ajunge iar la bulău, lui Şerban îi va fi din nou scârbă?

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Florin Şerban


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 10 - Anul 2010, Iulia Blaga
 Eu când vreau să fluier, fluier a cucerit Suedia, Comunicat de presă
 George Piştereanu în cursa pentru Cel mai bun Actor European, 2010, Comunicat de presă
 Eu când vreau să fluier, fluier - piesă şi film, Andreea Chindriş
 Curaj - Eu cînd vreau să fluier, fluier, Eva Weissman
 Toate articolele despre Eu când vreau să fluier, fluier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer