Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Competiţie (01) - Timishort, 2010


mai 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La Timishort proiecţiile din competiţie rulează în două zile, cîte două calupuri de patru filme la ceasurile serii. În mod normal filmele rulează la Cinema Timiş şi sînt reluate în după-masa următoare la Cinema Studio. Aseară a fost o excepţie fiindcă lîngă Cinema Timiş se află Club 30, iar în acest local urma să fie un concert după orele 21. Fiind aşezate perete lîngă perete, sunetul din club ar fi deranjat proiecţia, aşa că organizatorii au decis să mute vizionarea la Cinema Studio - care se află două străduţe mai jos de Timiş, la vreo trei minute. Cinema Timiş seamănă din punct de vedere al construcţiei cu Republica din Cluj, doar că e mai mic. Jumătate din Republica, probabil. Şi, din păcate pentru sală, e şi mult mai neîngrijit. Acum vreo cinci-şase ani am văzut A Beautiful Mind în acest cinema. Eram în Timişoara cu prietena mea, avea ceva examene de susţinut în vară. Cinematograful arăta la fel, doar aerul interior era ceva mai sănătos. Sala de la Studio arată precum cea de la Victoria din Cluj din punct de vedere arhitectural. De data asta, cea de aici e mai mare. Numai la balcon cred că are locuri aproape cît întregul Victoria. Sala Studio, deşi nu e nici ea reamenajată de ani şi ani, e mai aerisită şi mai curată decît cea de la Timiş. Din păcate pentru sală, însă, ecranul îşi arată vîrsta, plus că e cam problematică şi aranjarea unui eveniment aici. Dacă cineva prezintă filmul de pe scena cinematografului, cei de la balcon nu vor vedea nimic, dacă prezentările sînt făcute la balcon, nu văd nimic cei de jos.

Problema competiţiei, una pe care am observat-o şi la TIFF, e că pune laolaltă filmele de ficţiune cu cele documentare. E dificil să alegi un cîştigător între un documentar şi un film de ficţiune, fiecare specie cinematografică are propunerile ei stilistice, are un mod propriu de a trata personajele, unul lucrează explicit cu realitatea, celălalt caută să construiască una viabilă din punct de vedere artistic. Dincolo de aceste considerente, însă, filmele de aseară au fost bune şi foarte bune, ceea ce, dincolo de orice accepţiuni teoretice, aduce un plus important vieţii acestui festival.

O să prezint filmele din competiţie în ordinea vizionării.

Wagah e un documentar despre ceremonia "coborîrii steagurilor", care are loc în fiecare seară pe graniţa care separă India de Pakistan (în provincia Punjab), şi despre implicaţiile sociale şi morale pe care le are şi astăzi diviziunea pe care a facut-o Sir Cyril Radcliffe în fostele domenii ale Coroanei Britanice. Punjab şi Bengal sînt două provincii în care populaţia era insuficient polarizată între musulmani şi hinduşi în aşa fel încît să revină clar statului indian sau celui pakistanez în anul 1947, cînd cele două teritorii au devenit independente. Aşa că Sir Radcliffe a trasat o linie prin care să împartă echitabil pămîntul între cele două state. Iar în ceea ce priveşte Punjab-ul, singurul punct de frontieră între India şi Pakistan e în acest sat, Wagah, care e împărţit între cele două state. Astfel, din 1947, Wagah e un fel de Berlin (din timpul Războiului Rece) al lumii orientale. Regizorul indian Supriyo Sen vorbeşte despre însemnătatea ceremoniei de coborîre a steagului cu trei copii care trăiesc de pe urma evenimentului care are loc seară de seară în sat (copiii vînd dvduri cu ceremonia) şi încearcă să surprindă motivele pentru care adulţii participă în număr atît de mare la acest eveniment. Ceremonia devine demonstraţie de mîndrie naţională în atitudinea soldaţilor celor două state, exprimă dorinţa de comuniune şi e un prilej de bucurie atunci cînd vine vorba de omul de rînd. Un film interesant din punct de vedere antropologic!

Albert's Winter e un documentar danez regizat de Andreas Koefoed. Are treizeci de minute şi urmăreşte cîteva luni din viaţa micuţului Albert, elev în clasa a doua. Părinţii săi doresc să-l înscrie la o şcoală de muzică în următorul an şcolar. În acelaşi timp, Albert dă piept cu o situaţie terifiantă pentru un copilaş, mama sa fiind diagnosticată cu cancer şi urmînd un program de chimioterapie. Koefoed reuşeşte să-şi facă absentă camera de filmat în viaţa copilului şi cu multă delicateţe surprinde situaţiile prin care trece familia lui. Un montaj discret, filmare intimă fără să creeze senzaţia de intruziune, o apropiere plină de respect şi înţelegere atît faţă de suferinţa mamei lui Albert cît şi în relaţie cu starea psihică a micuţului, care dovedeşte o maturitate exemplară. Unul dintre preferatele mele.

Seeds of Fall e un film de ficţiune suedez numai bun de luat ca exemplu în ceea ce priveşte umorul de calitate. Filmul e şi un bun exerciţiu de montaj, tot suspansul şi comicul fiind un rezultat al jocului autorului (Patrik Eklund) cu aşteptările spectatorilor, un joc de montaj. E un joc al derizoriului şi ironiei extrem de bine susţinut de personaje şi de situaţii. O primă secvenţă sugerează ceva, următoarea arată că sursa acţiunii vizibile în secvenţa anterioară e şi mai insolită decît credeau momentan spectatorii. Filmul priveşte cu o ironie caldă spre problemele de comunicare verbală şi sexuală ale unui cuplu care merge bine către vîrsta a treia. Relaţie consumată, ispită, găsirea unor resurse pentru regenerarea pasiunii în cuplu, accidente teribile, propuneri indecente, toate sînt asamblate de Eklund într-o formă coerentă (cu tuşe absurde). Un film bun, uşor de asimilat, o vizionare plăcută.

Timi e un proiect semnat de Cristi Iftime (film de ficţiune). Timi e un băiat de opt ani înscris într-un program de asistenţă maternală, aflat la a treia familie în numai şase ani. Proiectul constă într-un plan-secvenţă în care Timi e prins în centrul imaginii, cadru fix. În cadru el se află în plan secund. Doarme. Tot filmul e văzut din acest unghi, o încadrare inspirată pentru a exprima atitudinea morală pe care o manifestă faţă de copil toţi cei implicaţi în istorie. Părinţii adoptivi discută despre ieşirile ţăcănite ale copilului, o asistentă socială vizitează familia adoptivă a lui Timi. Mi-a plăcut şi acest film, o prezentare sigură, o îmbinare foarte bună între ceea ce era de spus şi modalitatea cinematografică prin care povestea să fie exprimată optim.

Good Night e celălalt film (film de ficţiune, acesta) care mi-a plăcut în mod deosebit între proiectele vizionate joi seara. Realizat de Valérie Roisier, regizor belgian, filmul urmăreşte relaţia lui Phillipe cu cei doi copii ai săi. Phillipe e un bărbat de patruzeci de ani, divorţat. Are probleme destul de serioase legate de traiul zilnic (cu toate că munceşte într-o fabrică), dar doreşte, totuşi, să fie tată. E ziua în care are voie să ia copiii la el, îi ia şi încearcă să susţină măcar o aparentă normalitate a vieţii în relaţie cu ei. Filmul mi-a plăcut datorită reuşitei autorului de a surprinde clipele cele mai dureroase ale relaţiei părinte-copil - acelea în care copiii încep să înţeleagă că tatăl e într-o fundătură, dar vor să participe la jocul său de-a normalitatea, acelea în care dragostea părintească e prezentă, dar cel care o simte nu găseşte calea cea mia bună prin care să o exprime. Un traseu nocturn în maşină, disconfort atît pentru tată cît şi pentru copii, situaţii jenante, un film ale cărui secvenţe vorbesc şi după încheierea proiecţiei propriu-zise.

Out of Reach e un documentar polonez realizat de Jakub Stozek. Două surori doresc să îşi regăsească mama. Le părăsise cînd aveau doi-trei ani şi ani de zile nu mai aflaseră nimic de ea. Reuşesc să îi dea de urmă după ce găsesc un număr de telefon în agenda bunicii lor. Mama fetelor era în Paris. Le promite că le va vedea, că le va primi pe rînd în casa ei din Paris. Fata mai mare pleacă să o vadă, însă o aşteaptă ore întregi în punctul de întîlnire fixat în oraş - Turnul Eiffel. Tema filmului e responsabilitatea faţă de copii, iar ceea ce vom ajunge să înţelegem e că ipocrizia nu are limite în anumite situaţii. Un film interesant, dar nu mai bun decît Albert's Winter.

Incident by a Bank e încă o mostră de umor suedez. Un fel de Stan-şi-Bran-jefuiesc-un-magazin, o bancă, ce le iese în cale. Un film de ficţiune distractiv, în care jefuitorii arată un neprofesionalism ieşit din comun. Fără o miză deosebită, filmul destinde pe parcursul proiecţiei, dar nimic mai mult.

Ultimul film din programul competiţional al zilei a fost tot o ficţiune, Ela, în regia lui Tudor Jurgiu. O încercare cinematografică care nu pretinde a fi altceva decît o încercare cinematografică, o serie de exerciţii vizuale în care autorul lucrează cu actriţa Ioana Anastasia Anton. Un film mai degrabă non-narativ: o despărţire, o întîlnire cu o prietenă la prietenă acasă, situaţii diverse în casa prietenei, întîmplări care nu urmează logica unei poveşti anume. Un proiect reuşit care arată că Tudor Jurgiu ştie să surprindă şi să definească bine stările şi sentimentele personajului său.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2010


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Cum s-a salvat Timishort Film Festival, 2010 din degringolada manifestărilor de gen, Valerian Sava
 Încheiere - Timishort 2010, Lucian Maier
 Un israelian şi un suedez împart Trofeul Timishort, 2010, Comunicat de presă
 Competiţie (02) - Timishort, 2010, Lucian Maier
 O competiţie a filmelor scurte şi tari - Timishort, 2010, Eliza Zdru
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer