Lecţia de cinema, cu Michael Haneke - Das weisse Band / Panglica albă

Panglica albă simbolizează puritatea uitată, e bine din când în când să o porţi ca să te ţii departe de invidii şi răutăţi. Nu e sănătos să abuzezi de corpul tău tânăr şi să-ţi provoci plăcere, pentru că o să te umpli de bube şi o să mori. Dacă fiica ta seamănă cu soţia ta moartă, aplică-i pe timpul nopţii acelaşi tratament pe care i-l aplicai acesteia când trăia. Când cazi de pe cal, clavicula îţi poate intra în gât. Papagalii pot fi ucişi foarte uşor şi sadic cu foarfece pentru hârtie. Cruzimea copiilor nu cunoaşte limite. O femeie căreia îi miroase gura îţi provoacă silă atunci când vrei să te culci cu ea. Cele mai bune fluiere se fac din crengi de răchită. Talentul muzical nu are legătură cu rangul. Iubirea îţi poate ieşi în cale într-o zi obişnuită de început de vară. Toţi vom muri la un moment dat. Chiar şi eu? Chiar şi tu.

Aşteptam cu trepidaţii Das weisse Band / Panglica albă, mult-premiatul film al lui Haneke. Proiecţia a deschis cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European. 144 de minute filmate în alb şi negru şi o poveste care creşte în intensitate cu fiecare minut care trece. Chiar mă gândeam în timpul vizionării că măiestria regizorului austriac stă în felul în care mânuieşte suspansul. Nu are un punct maxim, este mereu la un nivel atât de ridicat, încât te întrebi când o să se termine şi mai ales cum. Haneke lasă loc de un final deschis. Poate tot ceea ce ai văzut pe ecran e o plăsmuire sau nu e deloc un fapt neobişnuit. E darnic Haneke: ne lasă nouă interpretarea filmului.

Mi-e greu să pun cap la cap ce am văzut aseară. M-am pierdut la un moment dat în detalii şi gândurile mi-au fost absorbite de lanurile de grâu albe şi de cerul negru care plana asupra locuitorilor din satul Eichwald, nordul Germaniei. În 1913, totul era calm şi frumos. Se pare însă că răul vine atunci când totul e foarte bine şi mai ales acolo unde religia e mai presus de ştiinţă.

Lecţia de cinema pe care ne-o serveşte Haneke nu are nimic de-a face cu efecte speciale sau cu actori extra-mega-cunoscuţi. Ce-i drept, a căutat vreo şase luni până a găsit copiii potriviţi care sunt în momentele-cheie personajele principale. Nu are nimic în comun nici cu opţiunea pentru filmarea în alb-negru, deşi aceasta aduce un plus enorm filmului. Nu are de-a face cu subiectul - putea să se întâmple orice în satul acela pierdut de lumea mare. Lecţia de cinema în sine e Michael Haneke şi viziunea lui asupra cinematografiei.