vă scriu "la comun" pentru că noi formăm, de fapt, o reţea: reţeaua "Lisabona - lanţul slăbiciunilor":)
Cu Chiri am descoperit oraşul, în trecere, cîţiva ani la rînd - începînd cu sfîrşitul anilor 90 -, cînd de la Cannes mergeam la un mic festival din Algarve, în sudul Portugaliei, schimbînd trenurile după cum urmează: o dată la San Sebastian (oraş minunat, în care am şi stat după aceea - invitaţi fiind la un festival de film "de groază şi fantastic"), coborît dimineaţa la Lisabona de unde luat - spre prînz - vaporul pînă pe malul celălalt al Tejo-ului, de-acolo iar tren, schimbat nu mai ştiu unde (dacă-mi daţi o hartă vă spun) şi, în fine, ajuns pe la 6 seara la Portimao - unde, de regulă, nu ne aştepta nicio maşină din partea festivalului, în ciuda asigurărilor repetate, aşa că luam un taxi. "Inginerul" acestor combinaţii de festivaluri a fost Chiri, fireşte, care găsise o broşură cu datele tuturor festivalurilor - de la Clermont-Ferrand, cred - şi, cu pixul pe hîrtie, făcea conexiuni: deci ăsta se termină în data de, aşa că am putea continua cu ăstălalt, care începe în data de, iar de-acolo... Practic, am fi putut s-o ţinem aşa year round, sărind dintr-un festival într-altul. Din păcate, mai trebuia să şi lucrăm (cred că ajunseserăm, totuşi, cam la 10-11 festivaluri pe an!).
Apoi, "festivalul" din Algarve, să fim serioşi, era aşa, mai mult un fel de "odihnă şi tratament", mai ales că aveau drept pensionari (nu e o metaforă, după cum bine ştiţi) grupuri de turişti belgieni de vîrsta a treia care cîntau, la masă, "cîntecul festivalului" şi dădeau din mîini la refren animaţi de director (nelipsitul Carlos Manuel) într-o combinaţie de "Macarena" şi "Oac oac oac". Nu-nţelegeam unde nimerisem, nu avea deloc fason de festival de film cu ştaif (nici nu avea cum, săracu'), dar era foarte comic din varii motive, haosul domnea într-o veselie, mesele erau delicioase şi pe săturate şi, după încordarea şi stressul Cannes-ului, totul pica la fix.
Iar plajele la Atlantic erau paradiziace...
Prima pe care am tras-o după noi a fost Anca, nu mai ştiu dacă un an sau doi la rînd? Apoi noi n-am mai venit, dar aţi venit voi, Ana şi Mihai - bătînd drumul pînă în Algarve. Toţi ne-am îndrăgostit, pe loc şi irevocabil, de Portugalia şi de Lisabona - tu, Mihai, făcînd şi fotografii minunate aici! (Tot încerc să vă conving - pe tine, pe Marius Chivu şi pe Marius Rădoi - să postaţi pozele voastre pe LiterNet... Poate că acum, că v-am "deconspirat", o s-o faceţi;) )
Aşadar, cum voi aţi mai fost - cel puţin o dată - aici, am ataşat imagini poate mai puţin "tipice" ale Lisabonei. Nu-ncetez să mă minunez de frumuseţea acestui loc - care nu are nimic bombastic sau strivitor, dimpotrivă: cînd vezi toate magazinaşele, prăvăliile, atelierele de reparat/cumpărat orice - de la pantofi la fermoare şi piese de schimb -, lucruri pe care le aveam şi noi pînă nu demult, grupate în zona Bărăţiei sau "la Predoleanu", înţelegi că farmecul vine mai ales din faptul că oraşul ăsta nu şi-a pierdut firescul lucrurilor mici şi că păstrează vechiul aşa cum e el, vechi - eventual consolidîndu-l la temelie! Cu trotuarele pavate cu mici romburi neregulate, cu tramvaiele de la-nceputul sec. XX (imposibil să fie aceleaşi, probabil că se construiesc în continuare pe acelaşi model), cu şinele rămase-n caldarîmul pietruit chiar şi cînd nu mai trec tramvaie pe-acolo şi cu "Elevatorul" Santa Justa un fel de Tour Eiffel lusitan (mărturie a unei "revoluţii tehnice" după care eu, unul, mă topesc pentru că a prins patină), Lisabona este tot aşa cum o ştiţi, adică de vis. Iar ce e îmbucurător e că, de cîte ori te întorci, vezi că visul e-acelaşi - normal, că doar nu poţi "îmbunătăţi" ce e perfect...
E ca un fel de cinema care merge nonstop.
Scrisori din Lisabona - 3. Pentru Ana Maria Sandu, Anca Grădinariu, Mihai Chirilov şi Mihai Grecea
Album foto