Shrek 2 / Nici basmele nu mai sunt ce-au fost odată

Şi e foarte bine că e aşa, atît timp cît ele sunt reinterpretate ca în partea a doua a lui Shrek. În epoca de aur a umanităţii lucrurile erau simple. Acum, deruta generală se scurge în mitologie. Vechile basme sunt corectate, updatate. Epoca modernă a adus confuzia valorilor (lucrurile nu mai sunt tot mai des ce păreau a fi), dar şi mitul toleranţei, al acceptării celuilalt aşa cum este. Asta a devenit o frază găunoasă, promovată parcă de un cartier general al marketingului. Esenţa s-a cam pierdut ori este reinterpretată în contexte diverse (vezi, în cazul cinematografului, pozitivarea drăcuşorului din Hellboy).

În Shrek 2 totul e încă OK. Nu avem de-a face cu draci, ci cu căpcăuni umani. Realizatorii îl lăsaseră pe Shrek în prima parte să vegeteze într-o dulce căsnicie cu Fiona, dar l-au rechemat la arme după succesul care a culminat cu Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie al anului 2001.

Cel mai mare cîştig al acestui film e tocmai felul în care modifică basmele fără a le schimba în esenţă. Deci dacă ni s-a tot spus de mici că Făt-Frumos e eminamente frumos, am crezut şi, în consecinţă (dăm un exemplu), am crescut cu mintea sucită, crezînd că personajul pozitiv trebuie să fie un ideal de frumuseţe (aşa cum e inteligent, bun, curajos, altruist). Shrek ne face să constatăm, amuzîndu-ne, că frumuseţea e o chestie tare alunecoasă, extrem de apropiată de urîţenie (se ating, de altfel, flagrant). Ce mi se pare mie frumos e urît pentru altul. Shrek e urît pentru toată lumea, cu excepţia fetei de rege care se îndrăgosteşte de el. Iubindu-l, Fiona se transformă ea însăşi în căpcăuniţă, poate pentru că iubirea e o chestie foarte foarte intimă.

Noi vorbim serios, dar filmul te face să rîzi de la început şi pînă la sfîrşit. Aluziile sunt multe. De pildă, regatul părinţilor Fionei (unde Fiona ar trebui, teoretic, să domnească) seamănă cu lumea modernă, chiar cu Hollywoodul. Versacery, Burger Prince, Farbucks, Romeo Drive sunt repere ale unei mitologii moderne, găunoasă şi ea. Departe de această lume a fastului şi puterii (care se numeşte Far Far Away), Fiona şi Shrek trăiesc fericiţi în mlaştină. Doar Donkey le disturbă eterna lună de miere. Cînd intriga se pune în mişcare, mediul se schimbă. Apar pericolele şi piedicile proprii oricărui basm care se respectă. Îndrăgostiţii sunt despărţiţi. Fiona e închisă în turn şi trebuie să se mărite cu Făt-Frumos întors pe dos. Ca în Romeo şi Julieta. Dar nu ca în Romeo şi Julieta, poveştile de iubire trebuie să fie fericite. Eroii rup vraja şi părinţii Fionei sunt obligaţi să recunoască şi să accepte alteritatea. Zîna Naşă (care, spre deosebire de basme, e şi ea întoarsă pe dos) e redusă la tăcere cu propriile-i arme. La sfîrşit, toată lumea cîntă şi dansează pe ritmuri disco (de altfel, coloana sonoră e amplă, diversă şi foarte veselă).

Cea mai insolită apariţie rămîne Motanul Încălţat pentru care Antonio Banderas, cel care i-a dat voce, a făcut la înregistrări tot ce se putea - a tors, a mieunat şi şi-a marcat teritoriul (cum spune regizorul Conrad Vernon). Motanul Încălţat e idolul lui Banderas de pe cînd avea 3 ani. În film tuşa britanică a fost estompată în favoarea vitalităţii latine. Rupert Everett face vocea lui Făt-Frumos, dinamitîndu-şi inteligent şi ironic imaginea. Julie Andrews şi John Cleese sunt Regina, respectiv Regele. Personajul Zînei Naşă a fost construit urmînd trăsăturile celei care-i dă voce, Jeniffer Saunders. În rest, vechii prieteni: Mike Myers îl animă pe Shrek (fără să-şi aducă scălîmbăielile din Austin Powers), Cameron Diaz face o Fiona şi amuzantă, şi sensibilă, şi voluntară, iar Eddie Murphy imprimă personalitatea sa veselă şi vag-isterică peste personalitatea măgarului Donkey (cu care şi seamănă).

Mai reuşit decît prima parte, Shrek 2 e verde ca eroul, ca afişul, ca şi cordeluţele cu urechi purtate în neştire de toată lumea la Cannes, unde a fost în Competiţia Oficială (!!!). Adică tonic şi viu.