Sunt eu oare un măgăruş? - Shrek 2

Pentru că prietenul meu pare a fi un ogre (adică un personaj de basm, un uriaş, în genul căpcăun, deşi în film el ţine să se arate mai fioros decât un căpcăun, atunci când vrea să-i sperie pe cei veniţi să-l atace). Nu, nu îl cheamă. Shrek. Dar e un uriaş. Se izolează în micul său teritoriu şi nu mai crede că poate cineva să-i aducă fie şi o vorbă bună. E suspicios pentru că a văzut reacţiile oamenilor. Care oameni? Păi de exemplu cei din Regatul Duloc, cel mai perfect loc. Cei de acolo au totul prescris în reguli afişate la fiecare pas, au străzi drepte şi curate, sunt îndemnaţi la fiecare pas cum să-şi întreţină curăţenia, dar, în acelaşi timp, sunt controlaţi şi în ceea ce priveşte sentimentele.

Pentru că Duloc este un regat autoritarist şi Lordul Farkwad, la care eroii filmului Shrek fac referire când văd uriaşul turn care domină locul: "Crezi că poate compensează ceva?", dictează nu doar ce înseamnă ordinea, dar şi ce trebuie să simtă oamenii. Şi la încercarea de nuntă cu prinţesa Fiona, nuntă care de fapt are scopul de a-l face pe el rege, vedem cum spectatorii sunt dirijaţi precum în studiourile TV să râdă sau să se mire sau ce stare emoţională doreşte lordul. Duloc este aparent o lume perfectă prin aspectul exterior, numai că este o lume tristă în fapt, atâta vreme cât de acolo este alungată libertatea şi mai apoi personajele de poveste. Ce ar fi lumea fără poveşti?

Uriaşul nostru mormăie nemulţumit când se vede asaltat chiar şi de şturlubatice personaje: "Ce căutaţi în mlaştina mea? Ce trebuie să fac să am parte de puţină intimitate?" Răutăţile de care a avut parte în timp l-au făcut să nu îşi mai dorească decât să se bucure netulburat de micul său cămin. Chiar dacă nouă ne pare ciudat şi ne grăbim să persiflăm:
"- Cine-o fi stând într-un loc ca ăsta?
- Locul ăsta este casa mea!"

Sigur că eu, direct interesat şi căutând nu atât să intru pe sub pielea celuilalt cât să am parte de prietenie şi suport social, voi încerca să repar gafa: "Minunat! Foarte frumos! Ştii? Eşti chiar priceput la decoraţiuni. E uimitor ce ai făcut cu un buget atît de modest." Pentru că prietenul meu are cu adevărat un buget modest. Cât e de fericit cu situaţia asta, nu ştiu. Dar în micul său cămin îi place să îşi savureze micile sale tabieturi.

Doar că eu sunt încăpăţânat şi nu mă las gonit cu una, cu două... "Dar ştii ce-mi place la tine, Shrek? Ai aerul ăla: nu-mi pasă ce cred alţii despre mine." Numai că această indiferenţă faţă de reacţia pe care o trezeşti în ceilalţi nu e neapărat un semn de forţă, ci poate fi şi o temere.

"- Care-i de fapt problema ta Shrek? De fapt ce ai împotriva întregii lumi?
- Hei, nu eu sînt cel cu problema! Lumea pare să aibă o problemă cu mine!...Mă judecă înainte să mă cunoască măcar! De asta-mi e mai bine singur..."

Shrek se explică mai apoi folosind ca simbol o ceapă. Alcătuit din mai multe straturi, fiecare aducând ceva în plus în cunoaşterea lui. Dar măgăruşul insistă:
"- Ştii, nu tuturor le place ceapa! Hei! Prăjituri! Tuturor le plac prăjiturile! Prăjiturile au straturi.
- Nu-mi pasă ce le place tuturor!"

Prietenul meu nu ţine să fie pe placul tuturor. Se apără cu agresivitate când se simte lezat în opţiunile sale şi i se pare mereu aşa atâta vreme cât este altfel decât cei mulţi. Şi este sortit să ajungă mereu între cei mulţi, nu poate nimeni să se izoleze. Împins de nevoie, Shrek pleacă s-o salveze pe Prinţesa Fiona din turnul vrajei din copilărie, învins de încăpăţânarea măgăruşului, descoperă şi prietenia. Amândoi descoperă dragostea. Este posibil? Poveştile ne arată că da. Ineditul îi surprinde pe amândoi şi e rândul măgăruşului să declare speriat-speculativ: "Nu sînt pregătit emoţional pentru...o legătură de... aşa o magnitudine..."

Prinţesa îl aştepta pe Făt Frumos şi atât de mult a crezut în poveste încât uşor a amestecat visul cu ceea ce a trăit în realitate. Toată speranţa era în găsirea dragostei adevărate. "True Love" este parola pentru toată lumea. De basm sau nu. Cum o recunoşti? Cum ai curajul s-o afirmi? Aici reţetele diferă. La Shrek decisivă a fost prietenia care a făcut ca afirmaţia să apară. De aici încolo e doar abilitate de scenarist: "Să n-ai niciodată teamă căci unde e voinţă, există o cale...!"

Povestea lui Shrek este adevărată. Nu doar el a văzut chipul de prinţesă al celei care i-a răpit inima. Mai important este ca adevăratul chip să fie cel care decide gestul dragostei adevărate. Că e ogre, că e măgăruş, fiecare îşi găseşte adevărata pereche. Atunci chiar crede în basm pentru că el însuşi este parte din basm, aşa cum frenetic încep să cânte personajele din finalul primului film.

Dar dacă poveştile se termină de obicei cu îmbrăţişarea dragostei adevărate, apoi viata reală îşi vede de drumul ei care nu e doar monoton ci chiar presărat cu obstacole. Un ogre nu uită niciodată asta şi suspiciunea lui care stă la pândă, iese la iveală cu prima schimbare din noua lui viaţă. El, care a suferit din pricina propriului trecut, nu priveşte cu ochi buni ceea ce va însemna relaţia cu familia ei.
"- Şi nu-ţi fă griji, te vor iubi şi pe tine.
- Da, sigur. Nu ştiu de ce, dar prevăd că n-o să fiu bine primit la Club."

De aici începe să-şi facă loc discordia între ei. Shrek abia îşi maschează nemulţumirea pentru că neîncrederea lui funciară pune stăpânire pe el şi fiecare vorbă a lui înseamnă o lovitură pentru Fiona care speră firesc în sentimentul părinţilor săi. Daca un ogre era persecutat într-un ţinut dictatorial precum Duloc, apoi el nu este adulat nici în Regatul De Departe, Departe De Tot, o replică simpatică a unui Hollywood văzut ca întruchipare a strălucirii, a visului. Până şi unul dintre porumbeii lansaţi la festivitatea de întâmpinare a prinţesei şi soţului său se izbeşte de un zid în clipa de înmărmurire a tuturor la vederea chipurilor celor doi. Shrek are confirmarea suspiciunilor sale, o victorie pentru el, dar o victorie amară. Este vizibil că totuşi cei doi se potrivesc. Nu doar la înfăţişare ci şi la fel de a fi. Doar că lumea te vrea după canoanele ei. Lumea, ca lumea, dar părinţii te vor aşa cum au gândit ei. Fiona e prinsă între dragostea de ai ei şi dragostea pentru Shrek. Iar dacă tatăl pare imposibil de convins, apoi şi Shrek se lasă pradă propriului orgoliu, glisează spre autoritarism.
"- Ar trebui să fiu şi eu întrebată.
- Sigur, vrei să împachetez şi pentru tine?"

Este gestul său obişnuit, de a se retrage în lumea lui, întărit o dată în plus în suspiciunea lui faţă de toţi ceilalţi pe care îi percepe ca pe nişte potenţiali inamici. Se justifică simplu:
"- Sunt un ogre şi asta nu se va schimba.
- Eu m-am schimbat pentru tine, Shrek. Gândeşte la asta!"

Şi este prima dată când o uşă îi desparte, amândoi lăcrimând de-o parte şi de alta. Ce poţi să faci mai apoi când afli şi ce visase ea în casa părintească: pe fiecare pagină a jurnalului de domnişoară era doar proiecţia unei vieţi fericite ca soţie a lui Făt-Frumos!? Ce a făcut Shrek, urmărim cu sufletul la gură în Shrek 2, ce a făcut prietenul meu despre care v-am vorbit de la bun început, este pe undeva la fel. Un gest în plus de bunăvoinţă, o lovitură în plus primită. Intriga unei poveşti adevărate, suspens şi umor, întortocheate căile dragostei ca de fiecare dată. Cu tehnologia de azi, tot aşa cum am spune cu vrăjile de altădată, un ogre poate să devină un fercheş însoţit de un armăsar şi nu de un măgăruş. Şi am putea spune că s-a schimbat din dragoste pentru ea. Dar se dovedeşte că nu aceasta este schimbarea adevărată. Puşi în faţa alegerii, contează mereu şi mereu ceea ce însoţeşte înfăţişarea, gestul care transpune sentimentul. Când tatăl, care se aruncă în calea vrajei pentru a-şi salva fiica, este transformat în broscoi, răscumpărând diabolicul trecut, are curajul să spună reginei:
"- Mi-aş dori să fiu bărbatul pe care îl meriţi
- Astăzi eşti mai mult decât ai fost vreodată"

Iar Fiona îşi doreşte ceea ce şi-ar dori orice prinţesă: să trăiască fericită până la adânci bătrâneţi. Or asta nu pe calea basmelor ci a vieţii reale, drept care alege pe acel ogre pe care l-a cunoscut şi l-a îndrăgit.

Da, finalul este fericit. Ca în mai toate poveştile. Ştiu, în viaţa noastră nu e totdeauna aşa. De aceea şi dubiul meu dacă sunt sau nu măgăruş. Prietenul meu e un ogre şi nu chiar. Finalul fericit al poveştii lui încă nu se întrezăreşte, el este pe undeva pe la mijlocul celui de-al doilea film. Poate că e doar "la o lacrimă de fericire". Asta pare a fi distanţa, acesta pare a fi preţul.