Cei care au avut o astfel de abordare, şi-au ratat filmele şi au rămas în puşcăria propriilor limite. Florin Şerban a mers mai departe şi a ales cu atenţie să păşească pe linia fragilă care delimitează căderea în banal de ridicarea în spectacolul unei lumi aparte. Dacă ar fi să-i definesc filmul cu un singur cuvânt, acesta ar fi forţă. O forţă care sparge barierele fragilităţii unor personaje aflate de-o parte sau de alta a sârmei ghimpate şi le transformă pe acestea în adevărate flăcări. N-am văzut de multă vreme o scenă în filmele româneşti de forţa celei în care puşcăriaşul Silviu se ceartă cu maică-sa, venită în vizită la vorbitor, la cererea lui, pentru a-i porunci să nu-l ia pe fratele său mai mic cu ea în Italia. N-am văzut de mult, sau poate niciodată în filmele româneşti, o scenă în forţă, de genul celei în care Silviu îşi pierde minţile şi o ia ostatecă pe Ana. Şi aici voi trece la al doilea motiv pentru care mi-a plăcut filmul lui Şerban: uluitoarea naturaleţe a unui... viitor actor care este George Piştereanu. Un puşti de 20 de ani, luat de pe băncile şcolii, care face un rol perfect în toate imperfecţiunile lui şi despre care ai zice că vine direct din penitenciar pentru a juca rolul propriei vieţi.
Mergeţi să vedeţi Eu când vreau să fluier, fluier! Este creditul pe care îl veţi acorda, fără păreri de rău, unei generaţii care se naşte acum şi care ar fi păcat să se piardă în vremurile incerte care se anunţă.
(4 stele)
Eu când vreau să fluier, fluier, 2010
Regia: Florin Şerban.
Scenariul: Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban.
Cu: George Piştereanu, Ada Condeescu, Clara Vodă, Mihai Constantin.
Citiți piesa care a stat la baza scenariului filmului Eu când vreau să fluier, fluier, un volum publicat de Editura LiterNet.