Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Caravana cinematografică

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Grija zilelor ploioase - Caravana cinematografică


iunie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un sat izolat din Transilvania anului 1959, doi tovarăşi sosesc pentru a proiecta filme de propagandă. Nu sînt aşteptaţi cu pîine şi sare, şi mai mult, în ploaia care cade încontinuu, casele cenuşii par părăsite. Doar vitele satului, scoase de un biet nebun la păscut, răstoarnă camionul (caravana cinematografică) şi rolele de peliculă se răstoarnă în bălţile noroioase. De aici încep necazurile puţinilor săteni rămaşi în sat, dar şi ale tovarăşului Tavi ( Dorian Boguţă ) responsabil cu misiunea de culturalizare.

Regizorul Titus Muntean a modelat scenariul după nuvela lui Ioan Groşan la un nivel infantil care să poată să-i prindă bine şi spectatorului cu nervii obosiţi şi cinefilului care rafinează îndelung ceea ce vede. Aproape toate scenele din filmul acesta îţi solicită simpatia şi te fac să rîzi, poate şi pentru că există o complicitate între spectator şi personaj pe tema inculturii, a compromisului, nedreptăţii, a lăcomiei şi a muncii de mîntuială a "organelor". Toată ierarhia comunistă se sprijină pe "rapoarte", "procese-verbale", în orice caz lucruri care să-i justifice existenţa, sentimentul puterii şi leafa pe mai departe în sînul partidului. Titus Muntean nu vine acum cu o noutate, Cristian Mungiu şi Lucian Pintilie au trasat deja liniile directoare. Dar în Caravana cinematografică există un umor pur, un comic de situaţie pe care nu poţi să-l ignori şi care te urmăreşte şi după ce ai ieşit din sala de cinema, în ciuda dramei prin care trece domnişoara Corina (Iulia Lumînare), bibliotecara din sat. De pildă, scena în care tovarăşul Tavi împinge camionul răsturnat crezînd că sătenii din spatele camionului, trudesc şi ei din greu, deşi ei luau micul dejun că "nu se ştie, ziua e lungă".

Totuşi, umorul nu alterează stratul profund al acestui film. Complicitatea nu există doar între spectatori şi personaje, ci şi între micii conducători veniţi de la oraş şi micii conducători ai satului:primarul, directorul şcolii, poliţistul. Ei apelează la soluţii de mijloc, menite să-i salveze, chiar dacă formal. Nici nu poţi să-i condamni, sătenii sînt în apărare tot timpul, iar hazul de necaz "bate filmul". Răul care creşte în tovarăşul Tavi e de aşteptat, deşi regizorul te pune pe o pistă falsă atunci cînd omenos, responsabilul cu propaganda, acceptă să renunţe la procesul verbal în care îi incrimina pe săteni.


Limbaj şi atmosferă

Toate propoziţiile emise de personajul Tavi se pierd în eter. Nimic nu e dus pînă la capăt, toată bîlbîiala denotă lipsa de conţinut a unor texte pe care nici nu s-a chinuit să le înveţe bine. Nici măcar în problemele personale individul nu se descurcă mai bine pentru că el, fără să realizeze cîtuşi de puţin, e complet dematerializat. Ceea ce-l face să se adune, să fie el însuşi, nu doar un instrument al partidului, e pasiunea pentru domnişoara Corina. Dar într-o lume fără valori reale, dragostea nu e dragoste, iar pasiunea înseamnă mai degrabă excitaţie. Dorian Boguţă şi-a condus destul de atent rolul, deşi la un moment dat, în mijlocul unei replici tăioase, autoritare, mi s-a părut că-şi stăpîneşte cu greu rîsul.

Apoi, scena în care sătenii stau la masă cu "organele", mi-a adus în memorie Balanţa lui Lucian Pintilie. Şi acolo oamenii ştiau să rezolve lucrurile uşor şi nedureros - mîncare, băutură, haz, iar mîncare, iar băutură, iar vecini care se pot turna unii pe alţii. Victor Rebengiuc a făcut un rol memorabil, dar la antipodul rolului jucat de Mircea Diaconu care era împăciuitor, ordonat şi destul de isteţ ca să ştie pe unde să scoată cămaşa. Este diferenţa dintre rolul "teatral", foarte puternic articulat şi cel autenticist care se poate baza fie şi pe cîteva expresii faciale sau priviri şi să conducă tot filmul. Asta cred că a făcut Mircea Diaconu, a condus tot filmul cu un firesc extraordinar.

Dacă tot am făcut comparaţia asta, nu pot să nu amintesc şi de filmul lui Constantin Popescu, Canton. Este o comparaţie de atmosferă:limbaj monosilabic, personaje puţine, un sat izolat, o învăţătoare frumoasă (singura femeie frumoasă ca şi Corina) care are un accident, şi un străin venit în sat cu o maşină frumoasă şi rîvnită de Cantonier. Dar în astfel de sate izolate, deşi oamenii sînt mai curaţi sufleteşte, nu pot scăpa de rău. Poate pentru că există în ei?

În fine, titlul Caravana cinematografică, nu mi-a spus prea mult. Mă trimite mai degrabă cu gîndul la un bîlci. Aşa că o să-l botez cu un titlu care să rămînă în arhiva mea.



 Toate articolele despre Caravana cinematografică


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Violeta Ion


Alte articole

 Ce-a spus ardeleanul când a văzut girafa - Caravana cinematografică, Andreea Chiriac Hentea
 Text bun, film prost - Caravana cinematografică, Irina Trocan
 Corectitudine politică - Caravana cinematografică, Andrei Gorzo
 Caravana Cinematografică - în competiţia Festivalului de Film de la Sofia, 2010, Comunicat de presă
 Caravana Cinematografică se luptă pentru trofeul Flash Forward de la Pusan, 2009, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Caravana cinematografică


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer