Scrisori din Lisabona (7)

Dragă Simona,

îţi mulţumesc pentru Originalul Laurei pe care mi l-ai trimis.

Rămăsesem fără nimic de citit după ce terminasem şi Portretul unei doamne (singurul text al lui Henry James pe care nu-l citisem pînă acum, ceea ce e ruşinos pentru un jamesian ca mine...), iar vremea - de cînd m-am întors de la Cluj - era nesuferit de morocănoasă; abia astăzi, duminică, s-a înseninat.

Originalul Laurei este ultimul Nabokov (inclusiv cronologic) ce-mi mai rămăsese de citit. Sînt autori pe care mi-a plăcut să-i citesc integral: Beckett, Borges, Flaubert, Hesse, James, Joyce, Nabokov, Proust, Woolf; o spun fără nicio umflare în pene, mai ales că există alţii - pe care "îi citeşte toată lumea" - din care n-am citit absolut nimic: Llosa, Murakami, Roth... Nabokov îmi este aproape şi dintr-un alt motiv: în 1977, cînd a murit - şi cînd citisem deja mare parte a romanelor lui, în orice caz aproape toate povestirile -, am avut, inexplicabil, presentimentul că a murit (ştii şi tu cum e cu presentimentele racilor!); atunci am sunat o prietenă, mult mai informată ca mine, şi am întrebat-o: Nabokov murise de doar cîteva săptămîni.

Îţi mulţumesc şi pentru că, graţie acestui envoy, am găsit unul dintre citatele potrivite pentru novella pe care aproape am terminat-o (dar nu vreau să spun nimic despre ea, îl poţi întreba pe Răzvan Rădulescu ce crede;) ).

Altminteri, trebuie să-ţi mărturisesc că citirea textului a fost o experienţă dureroasă... Mă includ în grupul celor care consideră că Originalul Laurei nu trebuia publicat! Nu este vorba despre un "roman neterminat"; este vorba că este un text în stadiul de eboşă - ciorne, bruioane, schiţe. Nu doar "romanul" este neterminat: există fraze, propoziţii rămase neterminate! Trimiterea pe care Dmitri Nabokov o face, în "Introducere", la Kafka este absurdă: textele acestuia - pe care Max Brod le-a salvat de la foc - erau încheiate! Aici, este mai mult un fel de puzzle din care lipsesc majoritatea pieselor - rămase în mintea lui Nabokov în stadiu semi-coalescent. Pentru cineva de eleganţa, ba chiar de cochetăria acestuia, gestul de a face publice aceste bruioane este criminal: e ca şi cum am asista la abluţiunile matinale ale autorului Lolitei, urmate (ca să fiu în "ton" cu "romanul" şi cu "dezvăluirile" din "Introducerea" fiului) de pedichiură. Ştii cum se spune, on n'est jamais mieux servi que par soi-même; aş adăuga: on n'est jamais mieux trahi que par les siens... Căutînd pe Google, am aflat că Dmitri a suferit - în 1980 - un accident de maşină care i-a ars 40% din corp. Mi se pare o pedeapsă binemeritată şi anticipată pentru ceea ce a făcut acum!

Singurul lucru fascinant, în această lugubră farsă editorială, este decizia de a fotocopia fişele scrise de mînă de Nabokov şi a le publica împreună cu transcrierea lor. Ce n-am înţeles este de ce Polirom nu a respectat şi punerea în pagină originală a Originalului... - cu fotocopiile în partea de sus a paginilor şi transcrierea lor dedesubt; poate pentru a face cartea mai stufoasă, ca număr de pagini? În orice caz, a avea originalul în engleză sub ochi şi, alături, versiunea românească este sinucigaş pentru traducător... Tot ce pot spune este că versiunea românească pare muncită, dar este, din păcate, destul de nefericită; exemple sînt o mulţime, aş aminti doar cele mai comice: la pp. 19-20, echivalarea lui "madame" cu... "madam" (deşi, în engleză, termenul încetăţenit pentru a vorbi despre madamele de bordel este "madam" (fără "e"!), "madame" fiind pur şi simplu o variantă mai cosmopolită a "doamnei" - cu toate respectele cuvenite) şi în "Introducere", unde Dmitri N. aminteşte celebrul personaj (Omul din Porlock) care i-a întrerupt lui Coleridge transcrierea visului "Kubla Khan" (alt poem neterminat!) şi pe care traducătoarea (care, întîmplător, are aceleaşi iniţiale ca Nabokov) îl "traduce" prin "Person din Porlock" - ca şi cum "Person" ar fi prenumele Omului (Persoanei) din Porlock!! N-o să înţeleg niciodată încăpăţînarea editurilor de a nu recurge la acelaşi traducător în cazul unor autori mari; pentru Nabokov exista - deja - competenţa probată a dlui Horia Florian Popescu. Ştiu foarte bine cît e de greu să traduci Nabokov, acum mulţi ani începusem să traduc o povestire a sa (Torpid Smoke; i-am zis Torpoarea fumului), dar am abandonat-o după vreo zece pagini pentru că mi-am dat seama că ar fi trebuit să o pigulesc cel puţin un an... Sincer, în acest moment cred că singurul care ar putea face o treabă pe măsura excelenţei nabokoviene este Radu Paraschivescu. Dar Radu, cum ştim cu toţii, are de scris propriile lui cărţi.

Ca să revin la "original": cred că textul ar fi trebuit să rămînă obiect de studiu pentru cercetătorii operei lui Nabokov, fără a fi arătat marelui public. Cineva a scris că, în ciuda "fragmentarităţii" (eu i-aş zice, mai degrabă, "împrăştietăţii"!), textul este "vintage Nabokov". Păi cred şi eu, doar nu ne aşteptam la "vintage Dostoievski". Lexicul, ticurile, manierismele, amfibologiile, Flora/Laura/FLaura + "Aurora Lee", anamnezele intertextuale sînt, toate, nabokoviene - vezi, de pildă, titlul unui tablou, Aprilie în Ialta care, pentru connaisseuri, nu poate să nu trimită la splendida povestire Spring in Fialta... Cred că John Banville este nedrept atunci cînd include, printre romanele "ratate" ale lui Nabokov, ultimul publicat în timpul vieţii - Look at the Harlequins!; nu este, evident, de pus pe acelaşi raft cu Pnin, Lolita sau Pale Fire, dar este pandantul ficţional (şi destul de amuzant) al autobiografiei Speak, Memory, cu o sumedenie de "private puns" delectabile pentru nabokovieni. Dar Banville are perfectă dreptate să deplîngă - ca şi Martin Amis - scoaterea la lumină a Originalului Laurei; poate că Dying is Fun (cum zice celălalt titlu al "cărţii"), dar incontinenţa împrăştiată, morbidă şi neputincioasă a acestei morţi (romaneşti) nu e "fun" deloc...

Cu bine

P.S.: Îţi transcriu şi ţie părerea Marelui Vladimir despre Doctor Jivago pe care am găsit-o în interviurile sale (pe care le am în format electronic), pentru că mi se pare nostimă (i-am transmis deja lui Cosaşu varianta în română): "Leaving out politics, I regard the book as a sorry thing, clumsy, trivial and melodramatic, with stock situations, voluptuous lawyers, unbelievable girls and trite coincidences."