Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

Filme: multe, diverse şi nebanale - TIFF, 2009


FHM, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
TIFF-ul meu începe de fiecare dată la fel. Cu 5 foi, printate pe ambele feţe. Cinematografe, ore, filme. PROGRAMUL. Îl smulg din imprimantă în drum spre uşa biroului şi mă grăbesc spre metrou. Mai sunt fix 5 zile până plec la Cluj şi scaunele goale de metrou mă inspiră întotdeauna în alegerea filmelor pentru prima zi.
 
Sunt TIFF-ar de 5 ani. Au fost câţiva ani în care am privit de la distanţă. Clujul părea departe şi mă mulţumeam cu cele câteva filme care ajungeau în Bucureşti. Dar era frustrant. În sala Institutului Francez ajungeau, inevitabil, puţine pelicule, iar poveştile despre cele ce nu veneau, şi mai ales despre viaţa de Cluj, erau înnebunitoare. Aşa că n-am avut de ales. La un moment dat nu am mai rezistat şi de atunci nu e an în care să nu revăd Clujul, la început de iunie.
 
E seară şi metroul întârzie. Pare simplu, dar nu e. Selecţia e o problemă complexă de matematică: cum să văd cât mai multe filme, cum să le aleg pe cele mai bune, cum să fug de la un cinematograf la altul, cum să văd jumătate dintr-un film în ziua a treia şi o jumătate în ziua a cincea, când am o pauză de 48 de minute între alte două filme. Somnul şi prânzul ocupă locurile rămase libere, atâtea câte mai rămân. Cât timp Chirilov (directorul artistic al TIFF-ului) nu o să inventeze secţiunea pentru vampiri sau pentru somnambuli, o să apuc să şi dorm.
 
TIFF e o experienţă complexă. E vorba despre filme - multe, diverse şi nebanale -, dar e vorba mai ales despre sentimentul de apartenenţă la o altă realitate. E vorba despre prieteni cu care te intersectezi zilnic, e vorba despre adolescenta care nu mă ştie dar mă opreşte pe stradă ca să mă întrebe ce să aleagă între filmul de la Arta şi cel de la Victoria şi are argumente care le completează pe ale mele, e vorba despre mobilele oprite în sala de cinema. E vorba de câteva zile în care un oraş întreg respiră normal şi în care eu pot să respir normal, de zile în care din holul de la cinema Republica dispare talciocul de chinezării pe care îl prezintă cel mai dureros spot al festivalului (Salvaţi cinema Republica!). E vorba despre emoţie, despre umor, despre cântec, despre libertate şi prietenie, despre amintiri, sau chiar, uneori, despre mult sex şi mult sânge. Toate pornite de pe o peliculă de celuloid, proiectată pe un ecran uşor vălurit şi urmărită de zeci sau, mai curând, sute de ochi.
 
Poliţist, adjectiv e dintr-o altă galaxie. Porumboiu mi-a tăiat răsuflarea cu un film extrem de diferit de A fost sau n-a fost?, dar şi de toate filmele româneşti de până acum. Prima vizionare, acum câteva luni când filmul nu avea încă nume, m-a surprins teribil. Aşteptam o comedie spumoasă, dar nu e nici pe departe aşa, chiar dacă sunt momente în care se zâmbeşte, e drept că destul de amar. E un film foarte bine scris, construit cu migală, cu atenţie la fiecare cuvânt şi, mai ales, la fiecare tăcere. Porumboiu are răbdare cu personajul său, un poliţist care se ocupă de un caz minor, şi îl lasă să îşi trăiască viaţa şi dilemele. Nimic spectaculos în aparenţă, adică nimic spectaculos în sensul serialelor americane poliţiste, dar plin de sens la o privire atentă. Fiecare scenă e memorabilă şi cu greu mă abţin să nu povestesc. După a doua vizionare m-am convins că e o capodoperă. Merită cu prisosinţă Marele Premiu primit la TIFF, ca şi premiile de la Cannes. Şi cred că merita chiar mai mult. Sper să aibă şi spectatorii pe care îi merită.
 
Ploaia şi tenisul au fost două prezenţe permanente la TIFF în 2009. Sorana Cîrstea, dar şi Victor Hănescu, Pavel şi Tecău sau Monica Niculescu şi mai ales Elena Bogdan m-au ţinut aproape de Roland Garros, cu rezultatele lor demult nemaiîntâlnite. Un succes la dublu junioare sau sferturi de finală în turneul feminin, victorii la jucători de Top 10 atât la feminin cât şi la masculin mi-au încântat pauzele de film şi m-au făcut să sper la o proiecţie a unei finale de Roland Garros pe ecran mare într-una una din ediţiile viitoare ale TIFF. De acord, e puţin prea devreme pentru vise aşa de mari, dar uneori merită să visezi. Mai ales în Cluj, unde orice pare posibil.
 
De ploaie am fost mai puţin încântat. Dar am reuşit să o păcălesc. Cele două bluze groase pe care le aveam la mine au fost "asortate" în multe seri, o umbrelă recuperată dintr-un sertar de hotel s-a dovedit destul de rezistentă după ce i-am cusut cele trei spiţe rupte, păturicile oferite la proiecţiile în aer liber au ţinut destul de bine piept (sau spate) frigului şi umezelii. Filmul JCVD cu Jean Claude Van Damme jucându-se pe sine însuşi într-o încercare de a se desprinde de imaginea sa clasică va fi asociat mereu în amintire cu o umbrelă bine întinsă, dar în rest nici o catastrofă.
 
TIFF înseamnă şi un Drive-In. Are deja istorie, căci a fost inaugurat anul trecut, dar eu l-am vizitat prima dată acum. Teoretic stai în maşină şi fixezi radioul pe o frecvenţă pe care se transmite sunetul filmului, aşa cum am văzut în filmele americane. Şi tot ca în filmele americane încerci să îţi convingi iubita că sunt lucruri mai interesante de făcut decât să urmăreşti ce se proiectează pe ecran. În lipsă de maşină şi de iubită, am "parcat" în Drive-In o bancă de lemn şi am văzut (tremurând puţin de frig) o operă rock plină de kitsch asumat şi foarte amuzantă (Repo! The Genetic Opera) şi o ecranizare după Chuck Palahniuk, autorul lui Fight Club, puţin cam cuminte pentru gustul meu, deşi cu destule idei năstruşnice (Choke).
 
Din North, cel de-al doilea Mare Premiu la TIFF, am învăţat cum să mă îmbăt folosind un absorbant OB îmbibat cu alcool şi fixat pe creştetul capului sau cum poţi să te sinucizi cu un snowmobil (nu vă puteţi imagina care e soluţia aleasă, sunt convins, trebuie să căutaţi filmul!). E un film simpatic, dulce-amar, impecabil filmat, dar alături de Poliţist, adjectiv pare rătăcit. Mi-a plăcut mult, dar peste 5 ani o să îl uit pe când Poliţist, adjectiv o să îl povestesc nepoţilor peste mulţi ani.
 
Cea mai simpatică reclamă de la TIFF e una la telefoanele mobile: un fan îi blochează maşina lui Puya, dar scapă uşor pentru că are pus ca ton o piesă a acestuia. Căutaţi-o pe YouTube, chiar dacă am văzut-o de vreo 50 de ori, nu m-am plictisit.


Şi dacă tot sunteţi pe YouTube, căutaţi şi spoturile TIFF. Cel de anul acesta (2009), e inspirat de Brokeback Mountain şi e OK, dar cele 7 de anul trecut (2008), dedicate ediţiei 007 sunt geniale.
 
Amintiri din Epoca de Aur, omnibusul lui Mungiu compus din 6 scurtmetraje bazate pe legende urbane comuniste şi făcute de 5 regizori diferiţi, recuperează ceva dintr-o epocă deja îndepărtată. E un proiect cu tentă antropologică şi cu probabil succes de public, chiar dacă e cam facil pentru mine (în comparaţie cu 432). Cel mai important lucru la film e însă faptul că a dus la Cannes 4 nume de regizori care aveau nevoie de acest festival în CV pentru a avea şansa unei finanţări pentru lungmetraj. Aştept să văd care o vor valorifica.
 
Mai trebuie să vă spun de un film documentar adorabil. Se cheamă Between the Folds şi arată nişte matematicieni care se ocupă de origami. E incredibil ce opere de artă pot face aceştia cu o foaie de hârtie, fără nici o tăietură, doar prin îndoiri. E incredibil cu ce pasiune pot vorbi despre ceea ce fac, despre împingerea limitelor, despre legătura intimă dintre matematică şi artă. Pe mine, ca fost matematician, m-a uns pe suflet. Trebuie să îl căutaţi. Aşa cum puteţi să căutaţi (şi pe acesta îl găsiţi uşor pe YouTube) filmul ecologic Home, care vă va face să fiţi puţin mai atenţi la cele ce se întâmplă în jurul vostru.
 
Să spun mai mult e inutil. TIFF-ul trebuie trăit ca să fie înţeles!

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer