Scrisoare din Lisabona (10)

Dragule,
 
pentru că și tu ești dintre fericiții care au mai fost la Lisabona, m-am gîndit să-ți fac o mică "schemă" (practică) cu locuri de văzut - și tips-uri de reținut - pentru data viitoare cînd mai ajungi p-aici...
 
Deci:
 
- De unde se vede cel mai bine:
1. Miradorul Senhora do Monte, de unde ai o vedere de cca 240 grade; practic, n-are concurență (prin comparație: de la celebrul Santa Luzia vezi ca din gara Sinaia, în timp ce de la Senhora do Monte - ca de la Cota 1400!).
2. Castelo Sao Jorge: e OK, spectaculos etc., dar cam plin de turiști
3. Penha de França: miradorul meu preferat, unde am petrecut multe clipe la soare, pe una din cele două bănci de "sub" niște măslini pitici; e singurul mirador care-ți permite să vezi de la bazilica Estrela (în vest) și pînă la podul Vasco da Gama (în est).
4. Principe Real: frumos - pentru că e într-unul din cele mai frumoase "balcoane" din Lisabona
5. Santa Luzia: (prea) turistic, dar de neocolit
6. Torel: mai discret, are avantajul că te poți întinde pe niște bănci "ergonomice" - cu continuare pt. picioare
7. Santa Caterina: priveliștea nu e punctul lui forte, ci atmosfera - cu barul din apropiere
8. Necessidades: mai mult pt. Podul 25 Aprilie, pe care-l poți vedea mai de aproape; dar grădina e minunată
9. Monte Agudo: habar n-aveam că există - l-am descoperit anul acesta, stînd la 2 pași de el... Construit în 1950. Am ginit cîteva apartamente de vînzare prin zonă ;)
10. încă de descoperit
 
- Oamenii: blînzi, calmi, cumsecade, "pîinea lui Dumnezeu" cum se zice; săritori, gata să te ajute (și, oricum, știu mai multă engleză decît cei din Buenos Aires); șterși ca înfățișare, parcă încearcă să nu iasă cu nimic în evidență; oameni simpli, chiar rustici - n-ai ști să-i deosebești de români... ah, ba da: românul se dă mare în orice împrejurare. (Într-o zi am văzut o tipă - sigur nu era portugheză! -, i-am zis "madam Cuțit": rochie înflorată, cordon de aceeași culoare (roșu carmin) și din același material (mătase/satin) cu bentița din cap (stilul gospodină bătînd perne); în picioare - ghete de piele întoarsă. Ieșise să-și plimbe, în părculețul din apropiere, cîinele roșcovan și cu bot ascuțit care părea fratele ei geamăn. Putea fi olandeză sau daneză.) Bătrînii sînt supranumerari, îi vezi urcînd căznit multele străzi în pantă sau ulițe/scări - în mod clar, nu e-un oraș pentru vîrsta a treia! Și, pentru că mesele la restaurante sînt atît de ieftine, tot bătrînii sînt majoritari și aici - ocupă mese întregi, iar dacă e duminică: îmbrăcați la patru ace, căci masa în oraș, duminica, se respectă.
 
- Limba: am momente cînd mi se pare fascinantă, misterios-muzicală (îmi place cum spun "noici" pt. "noite", cuvintele terminate în "são" și că "o"-urile finale se pronunță "u"), altele - cînd mi se pare îngrozitoare: zici că mestecă ace cu pernița de ace cu tot. Sună de multe ori a rusă. Au mania să "mănînce" litere sau silabe întregi (de ex. "general" a devenit "geral" etc), plus că diftonghează "e"-urile fix ca niște basarabeni - stația de metrou "Intendente" e pronunțată, invariabil, "Intiendientî". Știu de la Anca Milu-Vaidesegan (care e și traducătoare în și din portugheză) că nici gramatica nu e simplă, fiind o limbă veche. (De pe vremea cînd se dădea la TV serialul brazilian Bulevardul Paulista - eram prin facultate - am reținut următoarele: "Mieu vazuș chinezuș... Mieu căzămientu cuon Ănămăria... Fiedericu Scuorță iestă muortu...")
 
- Mîncarea: dacă nu ești prea pretențios, e foarte bună și gustoasă. Nu au lucruri "fine", ci consistente: bucătărie solidă, pentru stomacuri sănătoase. Cozida portuguesa, de pildă, e un platou cu tot felul de cărnuri (porc, vită, pasăre...) și mezeluri (cîrnați, tobe, sîngerete...) peste legume fierte (cartofi, morcovi, varză...). Porco a la portuguesa sînt bucăți mici de porc cu cartofi prăjiți (tăiați cubic) amestecați cu murături. Dar arroz-ul de mariscos (fructe de mare cu orez) este delicios, ca și cuadril-ul de gambas (creveți) sau salata de polvo (caracatiță mică), peste toate tronînd - după gustul meu - sardinha assada: sardeaua prăjită pe grill și servită cu cartofi fierți, peste care picuri ulei de măsline... mmm: simplitatea rulz! (Și, desigur, trebuie încercați - măcar o dată - inevitabilii caracois (melcișori), anunțați pe vitrinele pastelariilor cu semnul "Há caracois".) Iar supele sînt pur și simplu minunate: ah, caldo verde... Poți mînca pe săturate cu numai 6 euro.
 
- Clădiri:
1. Estaçao Central (Gara centrală) din Rossio - descrisă și de Pessoa în ghidul său despre Lisabona, unde remarca eleganța stilului "manuelin". Adevărul e că e, pur și simplu, cea mai mind-blowing gară pe care am văzut-o la viața mea! Trenurile pleacă de la etajul 2, iar dacă te întrebi pe unde se duc, că nu le vezi, răspunsul este: prin tunelul de 4km care le scoate, practic, din oraș. Exemplu spectaculos de inginerie și arhitectură de la-nceputul secolului trecut...
2. Eden - cel mai frumos imobil art-déco din cîte-am văzut (și eu sînt un maniac al art déco-ului!). E la doi pași de Gara centrală, în Praça dos Restauradores, deci poti fi bifate succesiv. Ce frapează la "Eden" este corpul central - care este vid. Acum a devenit hotel ("Eden-VIP"), interiorul (cu excepția lobby-ului) e impersonal. Dar piscina de pe acoperiș cred că merită încercată :)
3. Elevadorul Santa Justa - echivalentul lusitan al Turnului Eiffel. Este, la fel ca tramvaiul 28, inconturnabil... Cea mai frumoasă este umbra lui întinzîndu-se peste vreo 3-4 străzi, la apus, cînd soarele bate din spatele lui.
4. Praça do comercio - impecabilă, augustă, solară. Dacă Lisabona este un fel de Veneție (cu străduțele ei înguste și-ntortocheate și cu vapoarele care acostează la Terreiro do Paço și la Cais de Sodré), atunci Praça do comercio e Piaza San Marco a ei. Doar că mai elegantă. (În stînga - cum stai cu fața spre rîu - este cafeneaua "Martinho da Arcada" (înființată în 1782), unde Pessoa avea masa lui; de preferat celeilalte cafenele ("A Brasileira", din Chiado), unde dau buluc toți turiștii.)
5. Mosteiro dos Jerónimos - trebuie bifată, mai ales pt. că acolo e și urna lui Pessoa; iar dacă tot ai ajuns aici, nu strică să mergi peste drum, la Centro Cultural do Belem - unul dintre cele mai bune muzee de artă contemporană.
6. Convento do Madre Deus - altarul aurit este o minunăție, ca și cafeteria (Muzeul Azulejului e-n aceeași clădire)
7. Sao Vicente de Fora & Panteao - f. apropiate una de alta, împreună formînd unul din spațiile cele mai coerente din Lisabona
8. Teatro Sao Carlos & Casa natală a lui Pessoa - față în față, la doi pași de stația de metrou Chiado; "teatro" e de fapt Opera, iar casa nu se vizitează, pentru asta trebuie să te duci în Campo de Ourique, la Casa-museu Fernando Pessoa (ultima sa locuință)
9. Teatro-Estudio Mario Vargas - chiar lîngă Opera S. Carlos; e un exemplu strălucit de îmbinare a vechiului (scările metalice exterioare, în zigzag, sînt de mare efect) cu noul (partea cu pereți de sticlă)
10. Lapa Palace - un nec plus ultra al hoteleriei de lux.

Bonus: Pentru cine e pasionat de art-déco, Lisabona e o (p)rezervație aproape intactă și inestimabilă de așa ceva - pe lîngă fostul teatru (acum hotel) Eden, există străzi, chiar cartiere întregi art-déco: toată zona de la est de Avenida Almirante Reis (după Rua do Angola), zona din jurul Avenidei dos Defensores de Chaves & toată Rua Rodrigo da Fonseca (din Rua Braancamp).

Parcuri:
1. Tapada das Necessidades - un mic paradis mai jos de Museu de arte antiga și mai sus de Alcantara, chiar în spatele scuarului cu fîntînă din fața palatului; dacă Lisabona nu are o Grădină botanică demnă de acest nume, "tapada" o poate înlocui cu grație; cu siguranță, cel mai elegant parc
2. Fundația Gulbenkian - destul de întins, "conceptual" (mergînd pe simbioza interesantă de beton cu vegetație), are marele avantaj că e f. variat, cu sumedenie de "nișe" în care te poți retrage; iar pajiștea din jurul lacului - în care se instalează de regulă un cort mare din fîșii multicolore, la umbra căruia te poți adăposti - e ideală pentru lenevit la soare
3. Estrela - un parc "clasic", gen Cișmigiu, chiar în dreptul bazilicii; avantajul (față de Cișmigiu în orice caz) este că te poți tolăni pe iarbă la umbra palmierilor - practică, de altfel curentă la Lisabona, unde toată lumea se-ntinde pe gazon (atunci cînd nu este udat din belșug, ceea ce se-ntîmplă des...)
4. Eduardo VII - n-ai cum să-l ratezi, fiind atît de central: Avenida da Liberdade se sfîrșește în el, practic; mai interesant pe margini (și în spate, unde există o cafenea relaxantă dincolo de un iaz artificial) decît în mijloc - unde e cam emfatic & triumfalist (în stilul marchizului de Pombal de altfel, a cărui statuie îi întoarce spatele)
 
Transport:
1. Tramvaiul 28 e obligatoriu, nu doar pt că e atît de pitoresc (e același design ca al tramvaielor originale de la-nceputul secolului trecut), cît și pentru că un drum cu el de la piața Martim Moniz pînă la cimitirul Prazeres (și înapoi) e ca un fel de secțiune reprezentativă prin "straturile" (istorice, culturale, arhitecturale etc.) ale Lisabonei. Denumit (de lisboeți) "eléctrico", eu am o slăbiciune specială pentru el pt că-mi amintește tramvaiele 1, respectiv 21 din copilăria mea, care arătau fix la fel și cu care îmi plăcea la nebunie să "mă dau" pe Calea Moșilor...
2. Metroul - nu f. bine legat pe zona "orizontală" (est-vest), compensează prin faptul că este extrem de rapid, curat și elegant (stațiile sînt, poate, cele mai frumoase din Europa!); cele 4 linii (roșie, albastră, galbenă și verde) au lungimi diferite - din păcate, nici cea mai lungă nu ajunge în Belem, sau măcar Alcantara...
3. Autobuzele - numeroase și rapide; costă mai mult decît metroul (1.40 în loc de 0.80), dar acoperă mult mai mult din teritoriu - și, mai ales, zonele lăsate de izbeliște de metrou. Tip: cînd așteptați în stație, faceți semn șoferului să oprească, altfel e posibil să treacă în viteză pe lîngă voi :)
 
Detalii:
Trotuarele sînt o minune a Lisabonei: milioane și milioane (sau miliarde? cine și-ar pune mintea să le numere ar merita Nobelul!) de mici pietre de forme neregulate (de la pătrate la ușor dreptunghiulare sau romboidale) care compun fiecare părticică a părții necarosabile! Nu există "originalitate", aici: pietrele pot fi, pe porțiuni, mai mici în unele locuri decît în altele (sau, ca în centru, pot fi înnobilate de motive florale bicolore), dar ele acoperă integral trotuarele, formînd ca un fel de rețea de "solzi" pe "spinarea" orașului... Există o rațiune practică (dincolo de cea estetică): fiind un oraș cu atîtea denivelări (7 coline, totuși!), pietrele din caldarîm asigură o mai bună flexibilitate și elasticitate decît asfaltul...
 
Graffiti-urile sînt puzderie, uneori neașteptat de inventive - nu neapărat la nivelul jocurilor de cuvinte, ci la cel al graficii propriu-zise; din păcate, multe sînt anarhisto-stîngiste, îndemnînd la nesupunere civilă, radicalism politic, distrugeri, greve etc. (Parcă îi și văd pe autorii graffiti-urilor: genul acela de "activist" nespălat cu pieptănătură rasta...) Mi s-a părut nostim unul (din piața Martim Moniz - loc "tradițional" de reunire a negrilor) care spunea "NU, colonialismului!" și cerea "Africa, africanilor!" Păi, clar: africanii (în situație ilegală, fără acte etc.) să facă bine să se-ntoarcă în Africa - nu-i reține nimeni în Europa!
 
Cocoșii din piața Martires da Patria și din curtea spitalului Dona Estefania... n-am înțeles ce-i cu ei - mă gîndesc că poate e o tradiție, o superstiție, un obicei de-al locului, ceva? (Deci numai cocoși, că n-am văzut picior de găină!) Mister. Ca și faptul că, trecînd prin apropierea cotețelor lor (deși, în piață cel puțin, se plimbau în libertate), m-a izbit de fiecare dată un frumos miros de leuștean.