Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Era New Horizons, Wroclaw, 2010

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Drumul către Wroclaw - Era New Horizons International Film Festival 2010 (02)


iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lodz e un experiment cinematografic bine strunit. Arată ca un oraş părăsit. Tencuiala de pe clădiri e căzută sau stă să cadă, străzile sînt puşcate, gropi peste tot, tramvaiele pline de graffitti. Tocmai asta dă însă oraşului un farmec nemaipomenit. Mă simt ca acasă în Lodz. Poate din cauză că m-am născut într-o zonă industrială, iar Lodz este (sau, cam ca la noi în zona Hunedoarei, a fost) un oraş industrial. Oricum, cert e că de cînd am văzut Eraserhead, cu peisajul acela urbano-industrial absolut năucitor, cu case construite în interiorul unei fabrici, între halele de producţie ale fabricii, aşa ceva îmi imaginam că ar fi trebuit să ajungă şi zona Hunedoara în visurile cele mai roz ale industrializării comuniste. Ei bine, Lodz pare (că a fost) un oraş apropiat de povestea lui Eraserhead.

 






La sfîrşitul secolului al XVIII-lea Polonia a pierdut un teritoriu însemnat în favoarea Prusiei, între care şi actuala zonă Lodz. După expediţiile lui Napoleon de la începutul secolului al XIX-lea, Lodz a devenit parte a Ducatului Varşoviei şi avea în 1810 mai puţin de opt sute de locuitori. Congresul de la Viena din 1815, cel care a aşezat Europa într-o nouă matcă, după ce Napoleon şi-a făcut de cap vreo zece-cinsprezece ani, a reaşezat oraşul Lodz în Polonia, doar că ţara era acum vasală Rusiei. Un an mai tîrziu, ţarul a dat un decret prin care a oferit pămînt şi a scutit de taxe imigranţii germani care se angajaseră că vor construi în Lodz fabrici şi locuinţe. În cincizeci de ani zona Lodz avea să fie cea mai industrializată şi cea mai prosperă zonă economică din Imperiul Rus, fiind o zonă extrem de atractivă pentru afacerişti şi pentru oamenii de rînd care căutau locuri de muncă. La fiecare zece ani populaţia oraşului se dubla. La începutul secolului al XX-lea în Lodz (se citeşte uudgi) locuiau trei sute cincisprezece mii de oameni. Astăzi trăiesc în Lodz aproape şapte sute cincizeci de mii de oameni, oraşul fiind al treilea ca mărime din Polonia, după Varşovia şi Cracovia (e urmat Gdansk şi Wroclaw).

Industriaşii germani construiau o fabrică iar în faţa sau în spatele halelor de lucru construiau clădirile de locuinţe pentru muncitori. În orice zonă a oraşului întîlneşti clădiri făcute din cărămidă roşie cu geamuri mari de sticlă prinse în grilaje somptuoase de metal, semn că e vorba de o hală industrială. Iar în perimetrul ei vezi numeroase alte clădiri din aceeaşi cărămidă roşie, blocurile de locuinţe. Evident, nu toate mai funcţionează astăzi ca fabrici. Însă şi-au găsit o întrebuinţare, iar pentru treaba asta - ştiinţa de a regîndi şi de a integra un spaţiu ieşit din uz într-o nouă formulă administrativă sau socială - polonezii merită felicitaţi. Fostele fabrici de textile ale magnatului Izrael Poznaski - însumînd vreo cincisprezece mii de metri pătraţi de suprafaţă utilă - au devenit hoteluri, galerii de artă şi galerii comerciale. Centrul acesta comercial şi artistic (aici se află Muzeul de Artă Modernă din Lodz), numit Manufaktura, e absolut halucinant. Orice iubitor de arhitectură urbană, de artă modernă şi contemporană şi de shopping trebuie să ajungă aici. Iar ai noştri ar putea trage cu ochiul în ograda polonezilor şi s-ar putea inspira din istoria recentă a oraşului Lodz pentru a reorienta Casa Poporului, de exemplu, spre alte activităţi decît cele politice.











Muzeul de Artă Modernă din Lodz (aşezat în aripa stîngă a Manufakturii) găzduieşte lucrări de-ale lui Max Ernst, Fernand Léger, Jan Lebenstein, Tadeusz Kantor sau Joseph Beuys. Are patru niveluri expoziţionale, la subsol e amenajată galeria pentru expoziţii sezoniere şi un magazin cu discuri de jazz şi albume de artă, parterul şi cele două etaje desfăşoară expoziţia permanentă a muzeului.




Colecţia muzeului cuprinde lucrări din secolul XX şi din secolul XXI. Ele nu sînt prezentate în ordine cronologică, aranjamentul corespunde unui concept curatorial care urmăreşte să evidenţieze trauma prin care a trecut societatea poloneză (şi nu numai) în partea a doua a secolului XX, în totalitarism, şi care caută să evidenţieze relaţia dintre realitate şi ficţiune în ceea ce priveşte persoana şi legătura acesteia cu lumea exterioară. Prima parte a expoziţiei vorbeşte despre ideea de corp ca instrument senzitiv de cogniţie şi, spre deosebire de Platon şi de întreaga tradiţie creştină, acceptă un corp care nu este doar temniţa sufletului, singurul element nobil al constituţiei umane. Corpul, ca parte a mecanismului uman de înţelegere şi gîndire, nu este numai o componentă fizică a omului. Spiritul nu este o parte elevată a organismului, iar corpul este partea degradabilă, muritoare. Nu putem discuta despre noi ca spirit care deţine un corp prin care cel dintîi se manifestă, nu putem face o identificare între noi (ca gîndire şi acţiune) şi spiritul interior, clipă în care lăsăm corpul în afara identităţii noastre. Noi sîntem propriu-zis un corp.







Următorul aspect discutat este cel al construcţiei utopiei politice. Construcţia priveşte o structurare, o formare a lucrurilor în aşa fel încît să corecteze şi să reformuleze lumea pentru a ajunge într-o stare superioară celei actuale. E o căutare a unei lumi ideale în care dreptatea cîştigă întotdeauna. Atunci cînd căutarea aceasta se transformă în acţiune şi cînd în acţiune vedem cum interesele cuiva cîştigă în faţa intereselor altcuiva, îşi face simţită prezenţa politizarea. Arta contemporană este şi ea politică (îşi asumă o poziţie de pe care vorbeşte) fiindcă artistul întotdeauna chestionează sistemul actual, tradiţia, ideile, obişnuinţele sociale, precum şi arta trecutului.





A privi înseamnă a şti. Ochiul e instrumentul cunoaşterii şi încrederii. Problema identităţii e dezbătută şi în relaţie cu legătura dintre ochi şi eu (Eye = I). Întrebarea e dacă noi, atunci cînd privim, privim cu adevărat lumea. O discuţie despre suprafaţa semnificantă a lumii, despre posibilitatea ochiului de a scruta profunzimea, adevărul naturii, existenţei. Relaţia privire-iluzie şi o discuţie despre limitele lumii noastre - ca limite ale posibilităţii noastre de a vedea şi de a chestiona realitatea, acestea sînt temele penultimului pas al expoziţiei: Ochi. Imagine. Realitate. Pe acest palier, Joseph Beuys are dedicat un spaţiu special în cadrul muzeului.





Ultimul pas al expoziţiei vorbeşte despre obiecte, fetiş şi fantasmă. O poveste impregnată în psihanaliză, despre dreptul adultului de a se juca. Un drept ruşinos, fiindcă odată cu sfîrşitul copilăriei joaca trebuie să se termine. Cum adultul nu se mai poate juca pe faţă, jocul său devine unul ascuns. Un joc în interiorul minţii, un joc cu obiecte, un joc cu imagini. Fantasme. Un joc condamnabil, de aceea un joc tăinuit, un joc ţinut în secret faţă de ceilalţi: niciun adult nu vrea să fie considerat un copil sau un egoist, aşa că fuge de propriile jocuri, de propriile dorinţe. Mintea lucrează însă şi formulează dorinţe în întuneric. Ele ies la iveală în vise, unde oameni, obiecte, corpuri, organe, joacă diverse roluri în aranjamentul liber-logic al imaginaţiei. Acestea devin substitute pentru lipsurile din realitate. Obiecte-fetiş. Opera de artă e un substitut al jucăriilor copilăriei, unul acceptat la maturitate.





Izrael Poznaski a construit în Lodz şi o serie de palate pentru bunul mers al plăcerilor proprii şi multe alte clădiri - cît să adăpostească peste patru mii de locuinţe cu un standard calitativ înalt pentru familiile importante din zonă. Ele formează astăzi centrul istoric al oraşului, o zonă care se întinde pe cîţiva kilometri de-a lungul şi în jurul străzii Piotrkowska. Ca întreg oraşul, de altfel, şi strada asta respiră acelaşi aer ponosit. Clădiri care ai zice că se prăbuşesc, lîngă clădiri renovate recent (e singura zonă în care sînt clădiri renovate), un contrast care imediat răpeşte ochiul şi mintea. Chiar şi pe strada principală dacă te uiţi la clădiri sau printre clădiri ai impresia că te afli într-un ghetou din filmele americane cu negri violenţi. Şi, ca o ironie, imediat ce ridici ochii spre cer, te lovesc luminile care împînzesc centrul de ai spune că stă să vină Crăciunul.





În Lodz se află Şcoala Naţională de Film a Poloniei. Alături de Academia de Film din Rusia, şcoala poloneză e cea mai veche instituţie de învăţămînt cinematografic din lume. A fost înfiinţată în 1948 şi era preconizat că după reconstrucţia Varşoviei va fi mutată acolo. Pînă la urmă a rămas în Lodz şi este una dintre emblemele oraşului. În anii '50 şi '60 aici s-au format toţi marii regizori ai Poloniei - Zanussi, Polanski, Wajda, Kieslowski, Zbigniev Ribczinski. Astăzi e o şcoală renumită pe plan mondial, pe partea de regie şi pe cea de imagine avînd anual un concurs de selecţie şi o clasă pentru străini, concurenţa fiind una semnificativă. Am vizitat şcoala, care ne-a fost prezentată - istoria ei, precum şi platourile unde lucrează studenţii de la film sau de la secţia de televiziune - de către domnul Zdzislaw Kuczinski, director de producţie în cadrul şcolii, şi de către doamna Jolanta Axworthi, care se ocupă de relaţiile internaţionale ale şcolii.

La mijlocul vizitei am fost invitaţi în sala de cinema a şcolii să vedem filmul de diplomă al lui Roman Polanski. Dwaj ludzie z szafa / Doi oameni şi un dulap, proiecţie de pe peliculă. O comedie absurdă care deschide mai multe paliere interpretative. Problema centrală a filmului priveşte identitatea: o identitate personală (cei doi oameni care cară un dulap - dulapul fiind obiectul de mobilier în care păstrăm lucrurile intime), identitatea omenirii în genere (cei doi oameni ies cu dulapul din mare şi se vor întoarce în acelaşi loc întregind un ciclu evoluţionist) şi lupta necontenită a fiecăruia pentru a delimita un spaţiu personal clar şi pentru a integra adecvat elementele personale într-un cadru social larg. Un film mut, inteligent, jucăuş, care bate uneori către creaţia lui Chaplin.

 






Lîngă şcoala de film din Lodz se află Muzeul Cinematografiei, în care, pe trei nivele, poate fi văzută o istorie a cinematografiei poloneze în afişe, premii, aparate de proiecţie şi aparate de filmat, o istorie a animaţiei poloneze - planşe desenate, mese de desen, mese pentru montaj de animaţii, păpuşi - şi o istorie a filmului în genere, de la Thomas Edison la proiecţiile actuale 3D. Pe strada Piotrkowska, în faţa hotelului Grand (în care am stat în Lodz, o clădire construită în 1888), se află un walk of fame al cinematografiei poloneze. În Lodz a filmat David Lynch partea poloneză a lui Inland Empire, tot în Lodz a filmat Andrzej Wajda Ziemia obiecana / The Promised Land, după romanul omonim al lui Wladislaw Reymont, laureat al premiului Nobel, el însuşi un locuitor al Lodz-ului. În Lodz s-a născut şi a stat o perioadă a vieţii sale Arthur Rubinstein; tot aici a locuit Max Factor, cel care a înfiinţat compania de cosmetice cu acelaşi nume. Aici s-a născut producătorul Artur Brauner, care a lucrat cu Fritz Lang, Istvan Szabo sau cu Agnieszka Holland, laureat al premiului Oscar (Cel mai bun film străin) pentru Il giardino dei Finzi Contini / The Garden of Finzi-Continis, filmul lui de Sica. Pentru mine sînt suficiente motive pentru ca acest oraş să devină capitală culturală europeană în 2016, statut pentru care Lodz candidează.

 












 Toate articolele despre Festivalul Era New Horizons, Wroclaw, 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Ultima parte - Era New Horizons International Film Festival, 2010 (05), Lucian Maier
 Zile de festival - Era New Horizons International Film Festival, 2010 (04), Lucian Maier
 Zile de festival - Era New Horizons International Film Festival, 2010 (03), Lucian Maier
 Drumul către Wroclaw - Era New Horizons International Film Festival 2010 (01), Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer