Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes, 2010

Another Cannes - Cannes, 2010


Revista HBO, iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mă rog, câteva zile de festival pot fi cu greu numite Cannes, aşa, cu gura plină. Dar nici nu pot fi trecute cu vederea, chit că s-au întâmplat cam pe fast forward. Ce-am făcut în cinci zile sur la croisette, deci...
 
Am dat fuga la filme, bien sur. Numai că, deh, timp puţin, resurse nelimitate, a trebuit să aleg. Pe sprânceană. După pedigree, ştiţi cum zic. Culmea, singurul film care m-a topit veritabil a fost singurul pe care nu plănuisem să-l văd - şi, totodată, primul văzut. Tournée se cheamă tărăşenia, este al patrulea film pe care actorul Mathieu Amalric îl semnează în calitate de regizor, şi, undeva între (fals) documentar şi improv show, s-a dovedit cea mai vie ofertă din acest festival, cumva posomorât. Un ex (din toate punctele de vedere - producător, showman, soţ, tată, ceea ce anglo-saxonii numesc might have been) îşi plimbă trupa de stripteuze (yankee şi planturoase) prin nordul Franţei, amăgindu-le cu promisiunea unui Paris care nu va veni nicicând - Amalric însuşi joacă rolul principal şi, când juriul a anunţat premiul de regie (care venea după premiul FIPRESCI) am simţit brusc nevoia să închin un pahar în memoria lui John Cassavetes. Dar să nu anticipăm...

Am văzut Another Year, noul Mike Leigh - aceeaşi textură şi umor subtil, în aproximativ aceeaşi prezentare (cinemascop, totuşi); englezul nu se dezminte, nu mai are nimic de demonstrat, nu mai are pe cine surprinde, dar nici nu ştie să greşească. Am văzut Autoreiji / Outrage, noul (!?) Takeshi Kitano - iar yakuza, iar violenţă, iar umor sec. Sigur, reţeta e pe cât de minoră pe atât de imbatabilă - dar tot zic că i-ar fi prins mai bine un midnight screening decât un loc în competiţie, în detrimentul ălora mai mici... Am văzut You Will Meet a Tall Dark Stranger, noul Woody Allen - aceleaşi obsesii despre moarte, despre iubire, despre oameni, de data asta într-un potpourri excesiv de rău, populat exclusiv cu proşti sau mişei. Menţionez în trecere - Hopkins, Brolin, Banderas, Watts, Freida Pinto (da, da, ştiu). Am văzut Biutiful, noul Alejandro Gonzalez Innaritu - gata cu timpii fracturaţi, gata cu poveştile întretăiate, gata cu puzzle-ul. Dar aceeaşi suferinţă în cantităţi industriale, aceleaşi coincidenţe stridente, aceeaşi lălăială sonoră semnată de acelaşi Santaolalla... Un opening şi un closing trase în 2.35, spre deosebire de restul (1.85), plus un Javier Bardem care îndură şi îndură nu şterg impresia de subtilitate a unui ciocan în tâmplă. Ah, dar am văzut Kaboom, noul Gregg Araki - un soi de Southland Tales mai scurt şi mai al dracu', unde toată lumea şi-o trage cu toată lumea, în timp ce conspiraţiile pândesc după colţ. Închipuiţi-vă că John Waters ar fi regizat Twin Peaks...
 
N-am văzut thailandezul care a înhăţat "Palmodorul" (Loong Boonmee raleuk chat / Unchiul Boonmee care îşi aminteşte alte vieţi), dar sunt convins că numai el putea să-l înhaţe. N-am văzut franţuzescul care a înşfăcat marele premiu al juriului (Des hommes et des dieux), dar sunt convins că merita - fie şi măcar pentru Lambert Wilson. N-am văzut-o nici pe madam Binoche în filmul care i-a adus premiul de interpretare (Copie conforme), dar am văzut-o suficient pe afişul festivalului. Basta.
 
Şi n-am văzut filmele româneşti, pentru că le văzusem deja la Bucureşti. Dar am văzut / auzit ecourile... Marţi, după Crăciun (Radu Muntean) a fost ultra-aplaudat şi considerat un potenţial viitor mare succes comercial. Nu văd cum, dar m-aş bucura foarte. Aurora (Cristi Puiu) a fost ultra-comentat - nu vreţi să ştiţi ce-a fost la gura mea auzind că ba-i prea lung, ba-i prea confuz, băi ce-i cu regizorul în rolul principal... Băi nene, băi! Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (Andrei Ujică) a fost primit prost de unii ziarişti (s-a cam ieşit de la vizionare) şi bine de ceilalţi, care au înţeles, se pare, că n-au de-a face cu un documentar convenţional, ci cu un eseu provocator / fascinant.

Eh, şi mi-am revăzut prieteni dragi, între care americani, elveţieni, ruşi, francezi, sloveni şi, orice s-ar crede, români. Cu unii am schimbat impresii chez le pavillion roumain, însoţite de un rose bine răcit (Allah cu tine, Laurence!); cu alţii am băut rachiu făcut din alune şi/sau din miere; iar cu ceilalţi am atacat un platouaş cu fructe de mare, pe care odihneau gângănii felurite, care parcă abia aşteptau să fie decimate întru aprecierea unei grozave şampanii bine răcite - al cărei preţ nu-l divulg acum. Noroc, Mihai!






 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2010
 Toate articolele despre Tournée / În turneu
 Toate articolele despre Biutiful


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Creţulescu


Alte articole

 Un preşedinte cu mâini de argint - Cannes, 2010, Magda Mihăilescu
 Vine, vine... cine vine? - Cannes, 2010, Cristina Corciovescu
 Cannes 2010 - Festival de criză?, Costin Comănescu
 Resorturile unei drame orientale - Un homme qui crie / A Screaming Man, Mirona Nicola
 Festivalul de Film de la Cannes în câteva fragmente, Miruna Vasilescu, Andreea Dobre, Mirona Nicola
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer