Dragostea de la începutul timpurilor - Copie conforme / Copie autorizată

Film câştigător al Premiului pentru cea mai bună interpretare feminină (Juliette Binoche) în cadrul Competiţiei Oficiale a Festivalului Cannes, 2010
 
Abbas Kiarostami are o personalitate complexă ce se reflectă în moduri inedite în stilul său regizoral. Filmele sale au o puternică latură filosofică  - studiază comportamentul uman, ţintesc intenţiile şi motivaţiile subconştiente - stârnind în conştiinţa spectatorului un proces de analiză care se prelungeşte şi după ieşirea din sala de cinema.
 
Până acum, regizorul iranian şi-a construit universul cinematografic în spaţiul ţării sale natale, un stat a cărui situaţie politico-socială creează frecvent premise pentru controverse: chiar şi astăzi, în Iran libertatea de expresie a artiştilor este constant îngrădită. Totuşi, filmele lui Kiarostami sunt despre iranieni în aceeaşi măsură în care sunt despre oameni din oricare alt spaţiu. Numitorul comun este acela că, într-o formă sau alta, toţi ne punem întrebări filosofice, existenţiale.
 
Copie conforme marchează o tentativă a lui Abbas Kiarostami de a realiza un film ce tratează teme şi situaţii universal valabile. Acest film poate fi considerat o enciclopedie a clişeelor caracteristice oricărei poveşti de dragoste. Certuri, tandreţe, pasiune, râs, senzualitate, flirt, tristeţe - toate sunt cuprinse de această poveste, fără însă a fi parte a unei evoluţii constante. Fiecare din aceste situaţii este tratată individual, rezultatul fiind o structură narativă alcătuită parcă dintr-o serie de sketchuri. Nici una din aceste situaţii nu este direcţionată către o rezoluţie: înainte ca asta să se întâmple, se trece pur şi simplu la ceva total diferit.

Conceptul de "copie autorizată" este aplicat iniţial în domeniul artei, pentru ca apoi să fie dezvoltat în raport cu iubirea, tema filmului, pentru a susţine că fiecare poveste de dragoste este o reproducere a uneia originare, petrecută la începutul timpurilor. Altfel spus, în artă şi în dragoste originalitatea este de mult epuizată; societatea actuală nu face decât să repete în mod inconştient şabloane instituite în timp. La nivel filosofic, este foarte interesant demersul acestor personaje, un bărbat şi o femeie care încearcă să îşi muleze relaţia pe unul din aceste şabloane.

Din punct de vedere narativ, însă, structura acestui film tinde mai degrabă către cea specifică teatrului. Copie conforme este filmat în decoruri extrem de cinematografice, în Toscana, iar Abbas Kiarostami foloseşte oglinzi şi alte suprafeţe reflectorizante pentru a oferi filmului un înveliş vizual interesant. Toate acestea, însă, nu îmbogăţesc povestea pe palierul semnificaţiei, ci doar confirmă sau subliniază ceea ce poate fi înţeles clar (sau cel puţin dedus cu uşurinţă) din dialogul omniprezent.

Intenţia de universalizare a poveştii se regăseşte şi în alegerea de a avea dialog în trei limbi (italiană, engleză şi franceză), opţiune care are o mare influenţă şi asupra interpretării actorilor (Juliette Binoche şi tenorul englez William Shimell) care variază în intensitate în funcţie de limba vorbită. Felul în care cei doi spun replicile îşi pierde mult din rafinament şi subtilitate, atunci când nu rostesc în limba maternă tonul devenind mult mai dramatic, mai teatral.
 
Deşi Copie conforme nu este un film foarte cinematografic, nu poate fi trecută cu vederea creativitatea lui Kiarostami în abordarea temei. Jumătate hulit, jumătate aplaudat frenetic, filmul păstrează abilitatea de a stârni emoţii puternice şi contradictorii la o primă evaluare, dar şi pe aceea de a da de gândit spectatorului înainte de a-l putea încadra clar într-o categorie.