Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Copie conforme / Copie autorizată

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viaţa ca un fractal - Copie conforme


iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
M-am întrebat întotdeauna cum de copiii, la groapa cu nisip, stabilesc atît de uşor cine-cu-cine, cum se joacă, de-a ce, cum schimbă între ei (atunci cînd au aceeaşi înţelegere a generozităţii) jucăriile şi cum construiesc castele. Şi mi-am răspuns mai tîrziu în viaţă: pentru că jocul este arhetipal. Ne năştem ştiind să ne jucăm şi pierdem din ce în ce mai mult de-a lungul vieţii, acest dar de a ne juca, de a construi castele, fie ele şi de nisip.

Copie conformă este un fractal, iar cuvîntul central cred că este sincronicitate. Sincronicitatea este o coincidenţă cu sens pentru cel care o trăieşte. Pentru mine, cu sens, spre exemplu, a fost faptul că, de dimineaţă am avut de susţinut o prelegere despre diversitate în genetică, iar seara am văzut acest film, ale cărui replici parcă le ştiam deja. Dimineaţă am pledat pentru faptul că genetic nu suntem diferiţi, dar, în manifestare (fenotipic), există o probabilitate de 1 la 1018 să ne întîlnim clona pe stradă, ceea ce ne face "unici ca toţi ceilalţi". Iar seara, m-am întrebat, cum de replicile din film erau cele din viaţa mea şi cum de le trăiam ca un déjà vu şi, mai ales, cum de jocul celor doi părea atît de firesc precum viaţa în sine? Iată de unde vine sincronicitatea... Din Sine.

Titlul filmului (orig. Copie conforme) este tradus în engleză Certified Copy şi stau să mă gîndesc, cu puţina engleză pe care o ştiu, dacă nu ar fi fost mai corect Original Copy, pentru că, aşa cum am trăit eu filmul, viaţa este, în sine, naturală, originală, spontană, simplă, conformă, autentică fără a ne-o certifica cineva, chiar dacă pare a fi copiată la indigo, pînă la plagiat, de fiecare dintre noi de la fiecare dintre noi. Cred că ce ne deosebeşte fundamental este gîndirea şi fricile noastre care tot în minte se nasc, iar ce ne apropie fundamental este emoţia, spre exemplu felul aproape perfect sincron în care trăim îndrăgostirea, perceput chiar şi de un copil, în film, de fiul ei (Adrian Moore), ca un roi de fluturi a căror culoare, poate, se schimbă pentru fiecare dintre noi.

Asediul stomacului pare a fi, însă, conform. Şi fiecare dintre noi ar putea să îl deseneze sau să continue desenul început de altul, ca desenul unui om pe un gard, tocmai pentru că avem reprezentarea acelui om în noi. Şi pentru că matriţa e atît de evidentă, nu avem la ce să gîndim cînd o executăm. Am observat că atunci cînd rogi un copil să îţi deseneze un om, ia creionul, execută sarcina şi se bucură de joc, iar cînd rogi un adult să facă acelaşi lucru îţi spune că nu are talent la desen şi că nu a mai desenat de cînd era copil, adică se teme de a nu fi judecat şi se întristează dacă rezultatul nu este perfect, uitînd că a fi perfect este, în sine, o ambiţie iluzorie şi obositoare a oamenilor mari...

Filmul jonglează cu lucruri simple, pentru că lucrurile simple sunt fundamentul de la care pornim spre a ne complica viaţa. Şi pe care-l uităm, undeva în spatele nostru, la care ne întoarcem şi pe care ne bucurăm nespus cînd şi să îl regăsim. Cu bucuria unui copil care-şi înfige degetele lacome într-un morman de nisip şi priveşte spre părintele său spre a-i culege aprobarea, ca şi cum, acestuia din urmă nu ar fi firesc să-i fie străină acea senzaţie perfectă şi simplă. Şi simplitatea transpare din aproape fiecare cadru scris şi regizat discret şi divin de Abbas Kiarostami, firescul poliglot al personajelor confirmînd caracterul de universalitate al trăirilor şi depărtînd privitorul de la detalii nesemnificative precum acela că ea (Juliette Binoche) nu are un nume în film, iar el (William Shimell) nu este deranjat de asta, pentru că (pare a) o cunoaşte de o viaţă sau de cel puţin 15 ani.

Un gest mic poate fi mare şi esenţial. Pentru ea (Juliette Binoche) şi pentru Juliette Binoche herself, pentru J-J-J-J-James Miller (William Shimell), pentru William Shimell himself, pentru mine şi pentru bărbatul lângă care am avut privilegiul să văd acest film şi pentru fiecare dintre voi în parte. Simplu.




 Toate articolele despre Copie conforme / Copie autorizată


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iuliana Iustina Stănculescu


Alte articole

 Limita dintre realitate şi ficţiune - Copie conforme, Andra Petrescu
 În căutarea simplităţii - Copie conforme, Radu Enescu
 Cannes 2010 - Festival de criză?, Costin Comănescu
 Dragostea de la începutul timpurilor - Copie conforme / Copie autorizată, Mirona Nicola


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer