martie 2012
Festivalul de film B-EST, 2012
Astăzi, 19 martie 2012, începe Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj. Cea de-a 8-a ediţie se desfăşoară timp de o săptămână la Cinema Studio, Studioul Horia Bernea (MŢR) şi Sala Elvira Popescu.

Vreme de şapte zile, cinefilii vor avea ocazia să vadă trei clasice de Stanley Kubrick în versiuni restaurate digital, patru filme pentru copii în cadrul unui program special şi 22 dintre cele mai importante şi titrate producţii cinematografice ale 2011, dintre care opt vor concura pentru Trofeul festivalului.

"Ostilităţile" sunt deschise de regizorul Radu Mihăileanu, invitatul de onoare al festivalului, care îşi va prezenta cel mai recent film, La source des femmes / Izvorul femeilor. Proiecţia de gală va avea loc în cadrul ceremoniei de deschidere, în această seară la Cinema Studio, începând cu ora 19:00.


***
 
Festivalul International de Film Bucuresti este organizat de Fundaţia Culturală CHARTA în parteneriat cu FUNDAŢIA CULTURALĂ ART PROMO, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Cultural European Sector 6 şi al Primăriei Sectorului 6.
Partener al evenimentului: Realitatea TV
Transportator oficial al festivalului: Tarom
Parteneri oficiali: DHL, Ţiriac Auto, Air France, Howard Johnson Grand Plaza, Primăria Sectorului 1
Parteneri tradiţionali: Uniunea Cineaştilor din România, Institut Français de Bucarest şi Kodak Cinelabs România.
Parteneri media: 24Fun, Radio Guerilla, Cinemagia, BeWhere, Kamikaze, Filmreporter, Liternet, Cinefan, Cineblog.info, Raluk.ro, 121, Port.ro, www.promoafaceri.com, www.mymagicstar.com, www.realitatea.net, ArtAct Magazine, www.studentie.ro, Chestii Urbane.

Descarcă broşura Festivalului Internaţional de Film "Bucureşti", 2012 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus