Drama regizată de Vincent Garenq ar putea servi drept definiţie cuvântului "kafkian". Scenariul filmului este bazat pe cartea scrisă de Marecaux după ce a fost, în cele din urmă, achitat, dar nu înainte de a fi petrecut trei ani după gratii, în spiritul scandaloasei practici franţuzeşti a "detenţiei preventive". Afacerea Outreau a marcat istoria recentă a Franţei, demolând încrederea francezilor în justiţie. 14 persoane au fost acuzate pe nedrept de abuz sexual asupra unor minori. Printre cei 14 s-au aflat şi soţii Marecaux. Filmul urmăreşte îndeaproape lupta celor doi, în special a lui Alain, pentru a ieşi din închisoare, pentru a îşi demonstra nevinovăţia şi pentru a îşi întregi familia, o luptă cu un sistem absurd. Garencq explorează povestea în toată profunzimea ei, de la arestarea lui Alain şi Edith până la epilogul "afacerii Outreau", şi are inteligenţa să concentreze expunerea asupra unui coşmar individual, în loc să se piardă încercând să reflecte toate perspectivele diferite născute o dată cu povestea. Garencq nu spune, deci, toată povestea, ci ne lasă sau, mai bine zis, ne obligă să trăim coşmarul lui Alain. Un coşmar care a ţinut aproape patru ani, patru ani pe care, după 2 ore de film, simţi că i-ai trăit, în toată groaza şi tensiunea lor, alături de protagonist.
Povestea este spusă cronologic şi cu un realism înspăimântător. Stilul de documentar, filmarea din mână se potrivesc naturii poveştii, construind un ton aspru şi mohorât. Absenţa muzicii urcă şi ea tensiunea. Doar în câteva ocazii rare îşi găseşte loc în film sentimentalitatea făţişă, care aprinde corzi de vioară în fundal. În majoritatea filmului, Garenq se fereşte de astfel de contexte emoţionale, lăsând faptele, tragice şi revoltătoare, să vorbească de la sine şi interpretarea genială a lui Philippe Terreton să fie cea care mişcă audienţele. Şi Terreton îşi face treaba cu o intuiţie precisă, surprinzând evoluţia lui Alain de la acuzaţia de pedofilie la frustrarea faţă de vinovaţii fără chip din spatele evenimentelor pe care nu le poate controla şi, în final, la disperarea omului care îşi pierde speranţa, după ce a încercat tot ce putea pentru a-şi proba nevinovăţia.
Wladimir Yordanoff, cel care joacă rolul avocatului lui Alain şi Raphael Ferret, primul judecător care prezidează asupra cazului, completează distribuţia de excepţie a filmului. Yordanoff este cel care păstrează sentimentul speranţei în film, chiar şi atunci când calea pe care o iau evenimentele pare una fără ieşire. Avocatul lui Alain este cel care crede cu tărie că, în cele din urmă, cauza lor va ieşi învingătoare şi nimic nu pare să îi poată spulbera această speranţă. La polul opus se află Ferret, care dă viaţă unui judecător implacabil, rece, nemilos, care te va scoate în minţi şi pe care vei vrea să îl strângi de gât. Confruntările lui Alain cu judecătorul Burgaud cresc sentimentul acut al nedreptăţii care domină întreaga peliculă. Poate că acesta este punctul slab al filmului: se simte uşor manipulator, pentru că îşi asumă ca unic adevăr perspectiva lui Alain şi a familiei sale, refuzând să facă loc şi pentru unele contrapuncte. Filmul lui Garenq e intolerant faţă de punctele de vedere ale celorlalţi, ale celor din sistem, la fel de intolerant cum pare să fi fost sistemul cu Alain. Totuşi, câteva alegeri de-ale lui Garenq salvează impresia de dezechilibru. Mai întâi, în prima jumătate de oră, câteva dovezi (fizice sau mărturii) aruncă o umbră de îndoială peste imaginea lui Alain. Chiar când spectatorul e pe punctul de a conchide că s-a petrecut o gravă nedreptate, i se sugerează că ar trebui să îşi pună câteva întrebări asupra nevinovăţiei lui Alain. Apoi, la un moment dat apare sugestia că, dacă Alain ar fi fost într-adevăr vinovat, ar fi existat o explicaţie destul de bună pentru asta. Şi, nu în ultimul rând, filmul este inspirat de o poveste cât se poate de reală.
În actul final, Garenq lasă un crescendo de emoţii să explodeze. E vorba de o descărcare de tensiune cât se poate de justificată şi funcţionează ca o formă de catharsis atât pentru protagonist, cât şi pentru spectator. După ce te simţi frustrat aproape toate filmul şi trăieşti un coşmar teribil prin ochii lui Alain, finalul vine aproape ca o eliberare şi pentru tine, ca spectator.