Nicio provocare - Inception

Nu mai ţin minte când am văzut ultimul film unanim aplaudat de critici şi de public care să ridice atât de puţine provocări precum Inception. Cel mai recent film al regizorului britanic Christopher Nolan este povestea extrem de complicată a unei echipe de 6 oameni care invadează subconştientul altora pentru a extrage idei aflate într-un stadiu incipient, în care nici măcar subiectul nu realizează, uneori, că le posedă. Complexitatea filmului nu vine din ideile regizorale ale lui Nolan, ci aproape numai din logistica acestor operaţiuni. Echipa este formată dintr-un Extractor (Cobb, jucat de Leonardo DiCaprio), care este şi "capul" misiunilor, un Arhitect (care concepe "visul" în sine al subiectului, ca un labirint), un Om-de-Contact (care investighează istoricul personal al subiectului şi sugerează posibilităţi de extracţie), un Chimist (care se gândeşte la sedative pentru fiecare misiune), un expert în mecanismul subconştientului (care ia forma altor oameni, în visul subiectului, ca să le sugereze anumite idei) şi, de data aceasta, un Turist. Turistul (Ken Watanabe) este un fost subiect care angajează echipa lui Cobb să facă exact opusul unei extracţii: implantarea unei idei în mintea unui tânăr moştenitor al unui uriaş imperiu. Cum, însă, asta se consideră a fi "imposibil", pentru că subconştientul uman poate uşor recunoaşte şi respinge o idee venită "din afară", Cobb se gândeşte la un plan la fel de imposibil: mai multe nivele de vis, într-unul din ele sugerându-i-se subiectului ideea ce trebuie implantată, pentru ca la nivelul următor însuşi subconştientul său să şi-o sugereze. Complicat, nu?

Arsenalul intrigii este unul tipic pentru filmul noir: un individ care se află pe fugă din cauza unui trecut întunecat, un personaj destul de misterios ce îi propune o "ultimă misiune" în schimbul căreia va face să-i "dispară" problemele etc. Genul noir presupunea ca această schemă să se dovedească, în cele din urmă, o înşelăciune (şi aici intervenea ingeniozitatea fiecărui scenarist sau regizor), dar în Inception nici vorbă de asemenea creativitate. Nolan e prea ocupat să clădească detaliile operaţiunii de invadare a viselor şi "legile" după care se desfăşoară acestea, astfel încât lumea creată de el să aibă coerenţă şi consistenţă. Eforturile sale de a bibili aproape obsesiv aceste detalii, încercând să ofere o explicaţie logică pentru fiecare în parte, sunt de aplaudat la urma urmei, la fel cum este şi bogăţia acestor idei. Exact din asta vine complexitatea (sau mai degrabă "complicăţenia") lui Inception: este un film deosebit de greoi deoarece trebuie să ţii pasul cu avalanşa de detalii care te copleşeşte încă din primele minute. Din punct de vedere dramatic, regizoral, el nu este chiar deloc provocator. Niciunul din acele detalii nu incită la modul serios, ci doar îţi pune creierul pe bigudiuri.

Memento, al doilea film de lung-metraj al lui Christopher Nolan, era tot un film greu de urmărit, în principal deoarece era povestit de-a-ndoaselea. Dar acolo, Nolan se juca elegant cu aparenţele şi implica mai activ spectatorul în "puzzle"-ul filmului, dându-i, pas cu pas, câte o nouă piesă pe care el trebuia să o potrivească, astfel încât efortul acesta îşi găsea răsplata. La fel putem lua şi Mulholland Drive - labirintul creat de David Lynch era aproape coşmăresc, dar tot te provoca într-un fel sau altul: unii vor încerca să "explice" filmul (o misiune, probabil, nu tocmai relevantă şi nici foarte "posibilă"), alţii vor încerca să argumenteze dacă poate fi susţinută o paralelă cu Vertigo (de la care însuşi Lynch susţine că a pornit). Dar Inception e steril, nu te "provoacă" decât să urmăreşti cascada de informaţii care vine peste tine (câte o informaţie la fiecare câteva secunde). Or, asta nu se cheamă provocare, e doar o cursă de rezistenţă: cine ajunge la finiş, ajunge cu limba scoasă, cine nu - ghinionul lui.

Nici scenele de acţiune nu presupun ceva deosebit: majoritatea rămân la etajul "băieţii răi trag într-una în cei buni şi viceversa" iar rafala de gloanţe îi ocoleşte, desigur, pe "cei buni" şi îi seceră pe "cei răi". Într-una din ele, câţiva "răi" îl urmăresc pe unul "bun" pe zăpadă, iar cel din urmă le vine de hac cu nişte sfori şi explozibil: la felul cum e montată, nu prea înţelegi ca lumea ce se întâmplă. În fine, recunosc că filmul mi-a susţinut interesul şi l-am urmat pe Nolan pe toate cele patru "paliere" clădite de el. Nu pot să spun că "m-am plictisit". Dar pe fiecare palier pe care coboram, trebuia să fie cineva care să tragă cu mitraliera. Nu am avut şi eu parte de puţină linişte în visul lui Nolan, care recurge la aceleaşi soluţii, repetitiv, fără variaţiuni interesante: cazi în următorul vis, apoi în următorul şi tot aşa, şi în fiecare eşti asurzit de "poc!"-uri şi "bum!"-uri. Desigur, e mult mai mult decât aş putea spune despre Transformers: Revenge of the Fallen, dar James Cameron, pe de altă parte, sunt sigur că ar fi avut mai multă grijă de simţurile mele şi nu m-ar fi asaltat în halul ăsta decât dacă avea certitudinea că îmi voi aminti experienţa peste ani buni. Cu Inception, nu sunt sigur că o voi ţine minte până la finalul săptămânii.

Filmul mai face referiri la câteva personaje din mitologia greacă (precum Ariadna şi Theseu), combinate cu unele idei filosofice despre lumea văzută ca un vis, în care trăim cu vinovăţie şi nu ne putem trezi decât prin iertare. Dar aşa cum sunt introduse, nu rezistă la o analiză serioasă - rămân la stadiul de paradă culturală. Pe undeva, e şi firesc: cum ai lua în serios asemenea idei aruncate în mijlocul a două rafale de mitralieră din filmele cu Rambo? Poate o fi vina minţii mele închise: tare aş vrea lăsate împuşcăturile cu împuşcăturile şi filosofia cu filosofia. Eu, unul, dacă aş avea poftă pentru meditaţii despre vis şi realitate, mai degrabă m-aş refugia în lumea lui Wenders din Der Himmel über Berlin / Cerul deasupra Berlinului. Până şi Matrix se ambiţiona, oricât de dezorganizat, la un paralelism susţinut la Biblie şi la Iisus Hristos (învierea de pe ecran a lui Keanu Reeves se spune că durează 72 de secunde). Inception pur şi simplu nu provoacă.