Cel mai aşteptat film al anului 2010 a devenit instantaneu cel mai discutat film al anului şi are şanse considerabile să ajungă şi cel mai mare succes cinematografic din 2010. Deocamdată, Inception / Începutul de Christopher Nolan se menţine, de trei săptămîni, pe primul loc în box office-ul american, iar reacţiile din restul lumii sînt pe măsură.
"Viaţa e vis, scria odinioară Calderón de la Barca. Dacă ar fi ştiut dramaturgul spaniol, în veacul său baroc, cît este de complicată - sau cît poate fi complicată - relaţia dintre viaţă (i.e. realitate) şi vis, ar fi ezitat să aştearnă pe hîrtie asemenea banalităţi. Însă noi, postmodernii, avem acum şansa de a sonda - cu mijloacele specifice celei mai june dintre arte, folosite de cineastul de origine britanică Christopher Nolan - cele mai profunde straturi ale visului. Iar prin vis, o ştim încă de la Freud, putem pătrunde mai uşor în imprevizibilul univers al inconştientului uman.
Dream Team
Într-un viitor neprecizat, Dom Cobb (Leonardo Di Caprio) este cel mai abil specialist în arta nu tocmai legală a "Extracţiei" - un fel de spionaj corporativ-oniric. Cobb şi oamenii săi se ocupă cu sustragerea unor informaţii preţioase, ascunse în adîncul subconştientului; ei acţionează în momentele de maximă vulnerabilitate ale oamenilor: în vis. Puternicul magnat Saito (Ken Watanabe) îl provoacă pe Cobb să-şi pună la bătaie talentele pentru a realiza "Începutul", adică opusul "Extracţiei": implantarea, în mintea subiectului, a unei idei care-i va schimba cursul vieţii. Deşi story-ul este complex, motivaţia protagonistului, cea care îl determină să accepte provocarea, în pofida tuturor pericolelor presupuse de această operaţie, este - după cum observă Ann Hornaday (The Washington Post) - la fel de simplă ca în unele filme clasice, precum Wizard of Oz de Victor Fleming sau E.T. de Steven Spielberg: Cobb vrea să se reîntoarcă acasă, la familia de care a fost nevoit să se despartă, iar Saito i-ar putea îndeplini... visul.
Misiunea primită este de a-l convinge pe Robert Fischer (Cillian Murphy), proaspăt moştenitor al unui uriaş conglomerat energetic, că tatăl său (Pete Postlethwaite) ar vrea ca el să-i destrame imperiul, ca apoi să-l reconstruiască de la zero. Pentru a duce la capăt această misiune foarte dificilă, "extractorul" Cobb are nevoie de cei mai buni oameni. Pe lîngă obişnuitul lui "organizator", Arthur (Joseph Gordon-Levitt), el îi recrutează pe tînăra "arhitectă" Ariadne (Ellen Page) - cea mai înzestrată studentă a socrului său Miles (Michael Caine) -, pe "falsificatorul" Eames (Tom Hardy) - capabil să joace în vis rolul lui Peter Browning (Tom Berenger), mîna dreaptă a lui Fischer Sr. - şi pe "chimistul" Yusuf (Dileep Rao). Li se alătură, fără voia lor, "turistul" Saito, care vrea să se asigure că obiectivul este atins, şi "umbra" Mal (Marion Cotillard), soţia lui Cobb şi/sau proiecţia subconştientului său. Cu o asemenea echipă şi cu o asemenea distribuţie, spectatorilor ar trebui să le fie mai uşor să treacă peste cele 148 de minute ale filmului şi prin cele patru niveluri onirice, inteligent alternate, prin care îi poartă regizorul.
Contradicţia internă
Pe de altă parte, este evident că Nolan nu doreşte să-şi pericliteze prestigiul cîştigat în ultimul deceniu: un eşec comercial, la un asemenea buget de producţie, i-ar fi putut compromite cariera. De aceea, regizorul, bun cunoscător al reţetelor brevetate, apelează din cînd în cînd la "cîrlige", menite a-i readuce pe spectatori, care ar putea fi năuciţi de ramificaţia poveştii şi de ritmul răsturnărilor de situaţie, pe un teren familiar: mai un moment de relaxare comică (cum ar fi ploaia, datorată lui Yusuf, din primul nivel al visului), mai o sugestie a unei potenţiale idile (între Arthur şi Ariadne)... În plus, pentru a diminua şi mai mult riscurile, campania de marketing a filmului a fost foarte agresivă şi manipulatoare, astfel încît nu e de mirare că mulţi spectatori au intrat în sala de cinematograf deja convinşi că Inception este o capodoperă. Or, filmul, chiar dacă se dovedeşte o oază bine-venită în deşertul spiritului pe care încearcă să-l impună marea majoritate a producţiilor hollywoodiene, nu este - din păcate - o capodoperă.
Prin Inception, ca şi prin primul său film de succes (Memento din 2000), Christopher Nolan aspiră să construiască un puzzle perfect. Roger Ebert (Chicago Sun-Times) se declară învins în tentativa sa de a depista o hibă în întregul eşafodaj. Pe mine m-a frapat, la a doua vizionare, faptul că membrii echipei lui Cobb nu se schimbă, din punct de vedere epistemologic, la trecerea din vis în realitate şi înapoi în vis (cel mai bun exemplu: Ariadne învaţă în vis să fie "arhiectă"); ei nu par să uite în tranziţie. Or, bănuiesc că noi toţi, cei din faţa ecranului, am fost frustraţi, nu o dată, cînd încercam să ne amintim un vis ce părea important...
Nu pot să închei fără a saluta figura luminoasă a lui Marion Cotillard (deşi personajul interpretat, după cum sugerează semnificaţia din franceză a numelui său, nu este tocmai luminos) şi reverenţa pe care i-o face Nolan, alegînd drept cîntec de trezire Non, je ne regrette rien. De aici ar fi putut începe la vie (sau le rêve) en rose...