I-am gândit pe călugări ca pe Cei şapte samurai pacifişti - Des hommes et des dieux

Forţa lui Des hommes et des dieux, Grand Prix du Jury la ediţia 2010 a Festivalului de la Cannes, stă în primul rând în scenariu. Xavier Beauvois (regizor şi co-scenarist) a scris împreună cu Etienne Colmar un scenariu care se ocupă de perioada 1993-1996, adică de la primele ameninţări la adresa călugărilor cistercieni din Tibhirine până în ajunul răpirii lor. Identitatea celor care i-au răpit şi decapitat pe fondul războiului civil algerian nu e cunoscută nici azi. Etienne Colmar a povestit pentru HotNews.ro cum i-a venit ideea scenariului şi cum a abordat acest delicat caz într-un film de ficţiune.

Povestea e sensibilă şi a fost întoarsă pe toate feţele de presa franceză din 1996 încoace. În 14 decembrie 1993 un grup de 12 muncitori croaţi sunt asasinaţi în Algeria se pare că de membrii GIA (Grupul Islamist Armat). Cum pericolul se răsfrângea acum asupra tuturor celorlalţi creştini din zonă, călugării francezi cistercieni care locuiau de mulţi ani în mănăstirea de la Tibhirine decid să rămână, deşi puteau la fel de bine pleca sau accepta protecţia armatei. (Călugării cistercieni erau foarte bine integraţi în viaţa socială a satului vecin şi îi ajutau pe săteni cât puteau. Unul dintre ei, părintele Luc - interpretat în film de Michael Lonsdale, avea chiar un dispensar în sat unde dădea consultaţii pe gratis.).

În ajunul Crăciunului 1993, un grup de islamişti apare la mănăstire, cerând medicamente şi ajutor medical. Stareţul Christian de Chergé se impune vorbindu-le islamiştilor în arabă şi explicându-le că nu au medicamente de dat, liderul arab fiind impresionat nu doar de citatele din Coran, dar fiind şi jenat că a stricat sărbătoarea religioasă a călugărilor. Şapte din cei nouă călugări sunt însă răpiţi în noaptea de 26 spre 27 martie 1996 şi, în ciuda negocierilor care au urmat - în cadrul cărora GIA (care-şi asumase responsabilitatea) ceruse eliberarea unui membru reţinut pentru terorism -, capetele călugărilor sunt descoperite la sfârşitul lunii mai a aceluiaşi an.

Pe fondul înaintării anevoiase şi lente a anchetei, controversele au fost alimentate de teoria lui John Kiser, care susţinea într-o carte că cei şapte călugări ar fi fost omorâţi din greşeală de un raid cu elicopterul al armatei algeriene. Cum nu se poate şti nici azi cine i-a răpit şi ucis pe călugări şi pentru care motiv (ancheta declanşată în 2003 nu s-a încheiat încă), scenariştii Etienne Colmar şi Xavier Beauvois au socotit că e mai bine să evite punctele neclare şi să se concentreze pe cei trei ani scurşi de la primele ameninţări până în preziua răpirii.

Acest lucru le-a permis scenariştilor să construiască povestea în jurul unui aspect pe care presa l-a ignorat: cum au ajuns călugării la hotărârea de a nu părăsi mănăstirea, asumându-şi riscul morţii, şi cum şi-au petrecut zilele până în momentul fatal? Decizia de a rămâne e pusă astfel în relaţie cu credinţa lor, cu dragostea faţă de Dumnezeu dar şi faţă de algerienii din sat.

Iulia Blaga: Cum v-aţi apropiat de acest subiect?
Etienne Comar: Ca toată opinia publică, am fost foarte marcat de uciderea acestor călugări, în 1996. Încă de pe atunci m-am întrebat de ce au rămas în acea ţară, în condiţiile în care de trei-patru ani lucrurile mergeau atât de rău. În presă nu se vorbea decât despre moartea lor, dar presa nu a dat vreun răspuns întrebărilor mele. În 2006, când se împlineau 10 ani de la moartea lor, au apărut mai multe cărţi dintre care unele publicau şi textele călugărilor. Prin intermediul lor am revenit la acest subiect şi mi-am dat seama că întreaga polemică a morţii lor ocultase complet adevăratul motiv al angajării şi motivul pentru care ei au ales să rămână.

Subiectul mi s-a părut simplu şi în acelaşi timp emoţionant, şi acest lucru m-a făcut să mă hotărăsc să încep să scriu. Mai târziu am continuat să scriu împreună cu Xavier Beauvois. Ne-am dat seama pe drum că fiecare personaj era important pentru că fiecare călugăr avea o personalitate puternică şi distinctă.

Şi a mai fost un lucru care m-a marcat: am revăzut în perioada în care reciteam cărţile despre călugări filmul lui Kurosawa, Cei şapte samurai. Mi-am dat seama că ei sunt "Cei şapte samurai pacifişti". Erau şapte la număr, au protejat un sat la fel ca samuraii şi au făcut-o cu preţul vieţii. Formula epică a acestei poveşti mi s-a părut simplă şi frumoasă.

I.B.: Cât de greu v-a fost să scrieţi un scenariu bazat pe evenimente reale?
E.C.: Într-o astfel de situaţie e întotdeauna vorba despre raportul dintre realitate şi ficţiune, şi despre cât la sută poţi respecta din povestea reală. Dar e vorba în acelaşi timp şi despre inventarea unor elemente care sunt poate mai epice decât realitatea însăşi. Pentru mine aceste lucruri despre care vă vorbesc acum nu s-au impus de la sine înaintea începerii lucrului la scenariu. Ele au apărut şi s-au rezolvat singure doar în momentul în care am început să mă confrunt cu materialul. Împreună cu cu Xavier am avut însă grijă să folosim elementele reale dându-le însă o notă mai profundă de universalitate.

Iar acest lucru l-am putut face mai ales prin intermediul personajelor - călugării -, materialul uman dovedindu-se până la urmă atât de important încât prin intermediul lui am intrat în poveste. În acelaşi timp, şi alegerea perioadei a fost importantă. Dacă am decis să vorbim despre aceşti trei ani a fost tocmai pentru a nu ne lega de polemica din jurul morţii lor, pentru a pune în valoare convingerile lor şi ultimele momente ale existenţei lor.
 
I.B.: Cât de mult v-au inspirat războaiele religioase de azi?
E.C.: Povestea s-a petrecut în perioada 1993-1996, înaintea anilor 2000 care au fost un moment important în istoria acestor confruntări înterreligioase. Când ne-am hotărât să ne apucăm de proiect, în 2006, ni s-a părut important faptul că povestea acestor călugări părea să fie mai actuală decât fusese la timpul ei. Dar nu a fost doar contextul cel care ne-a interesat, ci şi povestea umană pe care o aducea în discuţie.
 
I.B.: Îndoiala din jurul deciziei de a rămâne sau de a pleca reprezintă unul dintre elementele-forte ale filmului. V-aţi gândit scriind şi la ideea de responsabilitate?
E.C.: Stareţul Christian de Chergé nu era cel care se îndoia cel mai mult. El a devenit foarte repede conştient de pericolul care s-a abătut asupra lor, de aceea a scris acel testament cu doi-trei ani înaintea morţii lor. Din câte mi-am dat seama citindu-l, avea o idee foarte precisă despre angajamentul său. Pentru el, ca stareţ, a fost foarte important să respecte părerile tuturor şi nu să îi facă să şi le schimbe ci să-i determine să vadă calea care ar fi putut fi şi a lor. Când am scris scenariul am văzut mai multă ezitare la unii dintre confraţii săi decât la el.
 
I.B.:  În scenariu există o frază luată din Blaise Pascal. V-o mai amintiţi?
E. C.: "Les hommes nese font jamais autant de mal et avec autant de joie que pour des considerations religieuses. / Oamenii nu-şi fac niciodată atâta rău şi cu atâta bucurie decât din motive religioase." Această frază era luată, de fapt, dintr-o scrisoare scrisă de părintele Luc.
 
I.B.: Aţi gândit moartea călugărilor de la sfârşitul filmului ca pe un soi de sacrificiu care trimite la sacrificiul lui Iisus?
E.C.: Da, dar în acelaşi timp e evident din desfăşurarea filmului că ei au dorit să evite acest sacrificiu. Oricum, sacrificiul e un concept foarte complex. Eu nu văd moartea lor ca pe un sacrificiu, ci ca pe un angajament uman care i-a făcut să îşi urmeze convingerile până la capăt. A fost un angajament moral foarte puternic, dar care a fost în mod evident dictat de religie.

Des hommes et des dieux a fost deja achiziţionat de Independenţa Film şi va ajunge în cinematografele din Româniala sfârşitul lui 2010, începutul lui 2011. (Independenţa Film va distribui, de asemenea şi Palme d'Or-ul din 2010, Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, de Apichatpong Weerasethetakul.).