Portretul lui Dorian Gray

Povestea lui Oscar Wilde despre Dorian Gray ne apropie, ca Ghilgameş şi ca Faust, de marile vise, seducţia şi misterul melancoliilor iscate de tinereţe şi nemurire capătă formă iar fantasmele artei se dezvăluie amintind de imaginea reflectată în apă a lui Narcis, reflex al unor dorinţe profunde, oglindire a himerei ascunse adânc în miezul fiinţei. Povestea desenează o hartă secretă a evadării din timp în care universul estetic salvator pare o insulă plutitoare amintind de insula paradisiacă a lui Prospero.

Delirul estetic (sintagma sugerează admiraţie, tulburare), furtună provocată de inteligenţa lui Wilde, o verbalitate placată cu aur imaginând paradisuri artificiale, florale, articulând nostalgia, discurs asupra pierderii şi înscenării Paradisului, sursa dorinţelor şi a tragediei, demonismul luminat de culori otrăvite, au toate substanţă teatrală.

Picturalitatea romanului, decadenţa absolută prin care respiră o altă poveste, intensa dorinţă de fericire transfigurată în poezie a nefericirii, îmi aminteşte de cei care pictând absolutul, Caspar David Friederich şi Turner, l-au ocultat mereu prin himere.

Spectacolul de teatru după Portretul lui Dorian Gray transpune pe scenă vitraliul poveştii lui Wilde şi tentează atingerea dimensiunii oculte a cărţii. Dansul, oglinda, imagini ale tinereţii, ale degradării, sunt dezvăluite ca paradigme. Parfumuri prerafaelite care aureolează imagini, emoţii, un neobrăzat spirit dandy, voluptăţi insolente şi un tragism discret topit în acid tulbură mintea celui care citeşte, ascultă sau vrea să privească povestea lui Dorian Gray.

Teatrul în teatru, jocul cu ficţiunea, imagine reală şi imagine reflectată sau inversarea lor repetată, sunt teme ale poveştii. Soluţia înscenării nu poate fi mediocră, pledoaria asupra formei în artă face parte din discursul estetic implicit şi explicit al lui Wilde.

Scandalul Wilde, patima autorului cărţii, deformează şi mai intens imaginile "à rebours" luminând crud, tragic, povestea. Reprezentarea teatrală, înscenarea, jocul, este în mod esenţial paradigmă, amintind de relaţia dintre existenţa şi reveria lui Wilde şi de tainica întâlnire dintre personajul Dorian Gray şi imaginea lui reflectată. Rama tabloului aminteşte misterios de marginea uneori aurită a scenei de teatru.

(Dragoş Galgoţiu)

Fişă tehnică:

Dorian Gray - Răzvan Mazilu
Lordul Henry Wotton - Marius Stănescu
Naratorul - Dan Bădărău
Basil Hallward - Sorin Leoveanu
Lady Narborough - Irina Mazanitis
Doamna Vane - Oana Ştefănescu
Servitorul - Ionuţ Kivu
Prostituata - Paula Niculiţă
James Vane - Gabriel Pintilei
Alan Campbell - Marian Ghenea
Domnul Isaacs, Sir Geoffrey - Mugur Arvunescu
Gladys - Ana Maria Moldovan
Romeo, Faust - Marian Lepădatu
Adrian Singleton - George Călin
Sibyl Vane - Oana Cojocaru
Dorian Gray - Vlad Ilcenko
Thibald, Mefisto, Dorian Gray - Ioan Tugearu


dramatizarea şi regia: Dragoş Galgoţiu
decorul: Andrei Both
costumele: Doina Levintza
coregrafia: Răzvan Mazilu
traducerea: Magda Teodorescu
coloana sonoră: Dragoş Galgoţiu
concepţie machiaj: Alexandru Abagiu (make-up artist L'Oreal)
asistent coregrafie: Silvia Călin
fotografii: Mihaela Marin