Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Portretul lui Dorian Gray

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre seducţie - Portretul lui Dorian Gray


noiembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un context în care tinerii, mai mult sau mai puţin, furioşi caută texte care să reflecte problemele contemporane, într-un context în care e preferată naraţiunea lineară şi directă, în care mitologia e nu uitată, ci quasi-inexistentă sau, mai degrabă, sînt dezvoltate noi paradigme mitologice, cînd formulele spectaculare "la modă" tind spre minimalizarea şi schematizarea resurselor, cînd interesul proclamat e pentru "aici şi acum", Portretul lui Dorian Gray poate părea un demers uşor anacronic. Nu depăşit, ci contra valului: baroc, sofisticat, luxos. Mătase, catifea, roşu, auriu, negru, mănuşi, volănaşe, dichiseli, parfumuri, reflecţii alambicate, vorbe meşteşugite, tăceri exhaustive, decor somptuos, costume rafinate în combinaţii adesea extravagante de culori... Construcţia plină de brizbrizuri a spectacolului, îmbrăcămintea lui, corespunde în planul imediat filosofiei personajelor dandy care îl populează. Din acest punct de vedere, reflecţia stranie a lui Wilde însuşi, "Numai uşuraticii nu judecă după aparenţe", oferă o cheie valoroasă pentru a pătrunde în edificiul ridicat pe scena Odeonului de Dragoş Galogoţiu, Răzvan Mazilu, Andrei Both, Doina Levintza şi Alexandru Abagiu.

Este un spectacol care vorbeşte, prin toţi porii lui, de "seducţie", iar seducţia este de mai multe feluri şi are variate implicaţii. Seducţia se asociază cu pericolul, cu perversiunea, orgoliul, obsesia perfecţiunii, cu grija aproape nevrotică pentru formă, cu violenţa şi, în cele din urmă, cu moartea.

În mijlocul scenei tronează Dorian Gray, senzual şi evident plin de conştienţa senzualităţii şi frumuseţii lui. E dublat, spre fundul scenei, de portretul lui, ca de o oglindă. Un Răzvan Mazilu blond şi mut de la început pînă la sfîrşit descrie exact etapele declinului tragic al lui Dorian Gray, într-o coregrafie impecabilă, la fel de sofisticată şi îmbinînd fin stiluri din epoci diferite. Muţenia lui dă spaţiu mai larg şi mai semnificativ gestului şi dansului performat, faptul că nu verbalizează îl face un personaj nu enigmatic şi neînţeles, ci unul crud, care nu se explică, nu se scuză, nu se declară, nu se promite, nu intră într-o relaţie caldă şi apropiată cu semenii lui. Se autoplasează într-o zonă superioară - căderea va fi şi mai dureroasă. În contrapondere, avem un narator (Dan Bădărău), care ne conduce pas cu pas în strania povestire, explicîndu-ne dedesubturile ei, într-un fel, ca un omagiu adus lui Wilde, care, astfel, e prezent întocmai, pe întinderi mari, în spectacol, şi pe lordul Henry Wotton (un extraordinar Marius Stănescu), a cărui apetenţă de a manipula destine şi a cărei filosofie cinică se hrăneşte cu verbe, sintaxe complicate, figuri de stil, într-un stufos, seducător desigur, discurs. Iar între Dorian şi Wotton, singurul ponderat, de la un punct încolo, este pictorul Basil Hallward (Sorin Leoveanu), care încearcă să păstreze o linie de bun simţ şi care vede tragedia, dar este neputincios în faţa ei.

Relaţia dintre Dorian şi portretul său, pe care-l păstrează ascuns, este fizică, la vedere, din tablou figura sa schimonosită iese să-l tragă de mânecă, să-l bîntuie, să danseze lasciv cu el, să se lupte într-o încordare subtilă. Degradarea sa devine evidentă mai ales după episodul Sibyl Vane (Oana Cojocaru, superbă ingenuă, fragilă, neatinsă, ea însăşi aflată la o vârstă potrivită, ca elevă la Liceul de Coregrafie), iar ultimul Dorian Gray din portret, plin de răni, excrescenţe, bube înfăşurate în tifoane, cocoşat, contorsionat, bolnav definitiv este interpretat de Ioan Tugearu, care mai intră, pe parcurs, în pielea altor două personaje, Thibald şi Mefisto, creînd astfel o paradigmă.

Revin: dacă tot l-am citit ca un spectacol despre seducţie, el însuşi seducător, am să modific reflecţiile de la început: e, de fapt, un demers profund integrat zilelor noastre. Iar fastul căutat cu care este construit la toate nivelele e o abordare cu care, din păcate, ar trebui să fi fost obişnuiţi, dar care face din acest exemplu o excepţie meritorie. Iar revizitarea textului lui Wilde este menită să ne propună nu doar o nouă lectură a scriitorului, ci şi o nouă lectură a lumii contemporane, poate mă repet, impregnată ea însăşi de filosofia şi sforile seducţiei.


Sageata Vizitaţi galeria de fotografii a Mihaelei Marin din spectacolul Portretul lui Dorian Gray de la Teatrul Odeon, Bucureşti.



Fişa tehnică:

Teatrul Odeon, Portretul lui Dorian Gray după Oscar Wilde, dramatizarea şi regia: Dragoş Galgoţiu; cu: Răzvan Mazilu, Marius Stănescu, Dan Bădărău, Sorin Leoveanu, Irina Mazanitis, Oana Ştefănescu, Ionuţ Kivu, Paula Niculiţă, Gabriel Pintilei, Marian Ghenea, Mugur Arvunescu, Ana Maria Moldovan, Marian Lepădatu, George Călin, Oana Cojocaru, Vlad Ilcenko, Ioan Tugearu; decorul: Andrei Both; costumele: Doina Levintza; coregrafia: Răzvan Mazilu; coloana sonoră: Dragoş Galgoţiu; concepţie machiaj: Alexandru Abagiu



 Toate articolele despre Portretul lui Dorian Gray


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marie-Louise Semen


Alte articole

 Galerie foto - Portretul lui Dorian Gray, Mihaela Marin
 Cine este Sibyl Vane? - Portretul lui Dorian Gray, Gina Şerbănescu
 Dulce ca mierea e gustul degenerării - Portretul lui Dorian Gray, Cristina Rusiecki
 Portretul lui Dorian Gray şi posibilitatea întrupării cuvântului prin dans, Gina Şerbănescu
 Wilde despre Dorian Gray, Teatrul Odeon
 Toate articolele despre Portretul lui Dorian Gray


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer