Wilde despre Dorian Gray

  Către redactorul de la St James's Gazette
26 iunie 1890

Pictorul Basil Hallward, adorând frumuseţea fizică mult prea mult, cum se întâmplă cu majoritatea pictorilor, moare de mâna cuiva în al cărui suflet a zămislit o vanitate monstruoasă şi absurdă. Dorian Gray, după ce a trăit o viaţă de senzaţii şi plăceri, încearcă să ucidă conştiinţa şi, în acel moment, se ucide pe sine. Lordul Henry Wotton încearcă să fie doar spectator al vieţii. El descoperă că aceia care resping bătălia sunt mult mai afectaţi decât aceia care participă la ea. Da, în Dorian Gray este o morală teribilă, o morală pe care lacomii nu vor putea să o găsească, dar care va fi limpede pentru cei cu mintea sănătoasă.


  Către redactorul de la Daily Chronicle
30 iunie 1890

Dorian Gray nu are deloc un caracter rece, calculat, fără conştiinţă. Dimpotrivă, este extrem de impulsiv, absurd de romantic, bântuit tot timpul de o conştiinţă exagerată, care îi ruinează orice plăcere şi-l avertizează că tinereţea şi distracţia nu reprezintă totul în viaţă. În cele din urmă, scapă de conştiinţa care l-a urmărit pas cu pas, an de an, distruge portretul şi, astfel, în încercarea lui de a-şi ascunde conştiinţa, Dorian se ucide pe sine.


  Către redactorul de la Scots Observer
9 iulie 1890

Plăcerea pe care o simţi creând o operă de artă este pur personală şi creezi de dragul acestei plăceri. Artistul lucrează cu ochii aţintiţi asupra obiectului. Nimic altceva nu-l interesează. Ce vor spune oamenii nu-l preocupă. El este fascinat de ceea ce lucrează. Este indiferent la alţii. Eu scriu pentru că scrisul îmi oferă cea mai mare plăcere. Dacă opera mea place câtorva, mă simt răsplătit. Dacă nu, nu sufăr. În privinţa mulţimii, eu n-am dorit să fiu un romancier popular. E mult prea facil.

Un artist, domnule, nu are simpatii etice. Virtutea şi ticăloşia sunt pentru el, pur şi simplu, ceea ce culorile sunt pe paleta pictorului. Nici mai mult, nici mai puţin. El îşi dă seama că poate produce un anumit efect cu ajutorul lor şi îl produce. Iago poate fi odios din punct de vedere moral, iar Imogen de o puritate imaculată. Aşa cum a spus Keats, Shakespeare s-a desfătat creându-l şi pe unul, şi pe celălalt.

Pentru dezvoltarea dramatică a acestei poveşti, domnule, a fost necesar să-l învălui pe Dorian Gray într-o atmosferă de corupţie morală. Altfel, povestea nu ar avea nici un sens, iar intriga nici o direcţie. Scopul artistului care a scris povestea a fost acela de a menţine atmosfera vagă, nedeterminată şi minunată. Fiecare îşi vede propriul păcat în Dorian Gray. Nimeni nu ştie care anume sunt păcatele lui Dorian Gray. Cel care le găseşte, le-a adus cu sine.


  Către redactorul de la Scots Observer
31 iulie 1890

Pentru că, dacă o operă de artă este complexă, vitală şi completă, cei care au instincte artistice îi vor vedea frumuseţea, iar cei pentru care etica este mai importantă decât estetica vor vedea în ea o lecţie morală. Laşii se vor umple de teroare, iar cei murdari îşi vor vedea în ea propria ruşine. Va reprezenta pentru fiecare ceea ce este el însuşi. Arta nu reflectă viaţa, ea îl reflectă, de fapt, pe spectator.

Şi astfel, în cazul lui Dorian Gray, criticul pur literar, cum se întâmplă în Speaker şi în alte reviste, îl priveşte ca pe "o operă de artă serioasă şi fascinantă"; criticul care se preocupă de relaţia dintre artă şi comportament, cum se întâmplă în Christian Leader şi Christian World, îl priveşte ca pe o parabolă etică. Light, despre care aflu că este revista misticilor englezi, îl priveşte ca pe o "operă de înaltă însemnătate spirituală". St James's Gazette, care se pare că încearcă să fie revista obscenilor, vede sau pretinde a vedea în el tot soiul de lucruri oribile şi face aluzie la nişte acuzaţii din partea ministerului finanţelor. Iar domnul Charles Whibley al dumneavoastră spune amabil că descoperă în el "extrem de multă moralitate". E adevărat că el continuă şi spune că nu detectează nici un fel de artă. Dar eu nu cred că e drept să te aştepţi ca un critic să privească opera de artă din toate punctele de vedere. Chiar şi Gautier îşi avea propriile limite, la fel Diderot, iar în Anglia modernă, oameni ca Goethe sunt rari.


  Către Arthur Conan Doyle
Aprilie 1891

Între mine şi viaţă există mereu o ceaţă de cuvinte. Arunc probabilitatea pe fereastră de dragul unei expresii, iar şansa unui paradox mă face să las în urmă adevărul. Cu toate acestea, scopul meu este opera de artă şi mă încântă nespus faptul că modul meu de abordare este subtil şi potrivit din punct de vedere artistic. Mi se pare că ziarele sunt scrise de către inşi obsceni şi adresate filistinilor. Nu înţeleg cum pot considera Dorian Gray drept o carte imorală. Mi-a fost dificil să subordonez moralitatea inerentă efectului artistic şi dramatic, şi încă mi se pare că latura morală este prea evidentă.


  Către tânărul Ralph Payne

Cartea care l-a otrăvit, sau l-a făcut perfect pe Dorian Gray nu există; este mai mult o fantezie de-a mea.

Îmi pare bine că ţi-a plăcut cartea mea stranie şi colorată: conţine mult din mine. Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt. Lordul Henry este ceea ce crede lumea că sunt. Dorian este ceea ce mi-ar plăcea să fiu - în alte timpuri poate.