Cu doar câteva zile înainte de Sărbători, un soţ a aflat ceva ce pune în pericol o amplă despărţire. 9 grade la Paris, spectacolul Teatrului Act din Bucureşti, combină reţeta minimalismului cinematografic al noului val cu densitatea barocă a unui monolog teatral, pentru a obţine o emoţie dublu amplificată.
O soţie cu viaţa pusă la punct vrea să fugă la Paris cu amantul, nu înainte de a lăsa totul în regulă în urma ei - adică perfecţiunea lucidă a lucrurilor de suprafaţă. Vrea să-şi lase soţul şi băiatul cu frigiderul plin (îmbâcsit de aripioare, pulpe, ficăţei, viţel, porc, mici, tobă, caltaboşi, cârnaţi), cu rezervorul plin (cu "fără plumb 95"), şi cu sufletul gol (umplut cu despărţirea de ei).
E dreptul ei să plece. E viaţa ei. Pentru că şi-a văzut faţa în geamul de la autobuz şi arăta altfel decât îşi imagina / şi-ar fi dorit. Pentru că se vede foarte rar, iar atunci când vrea să se privească, din oglindă îi răspunde o reflexie nefericită.
Soţul ei e un tată impecabil. De Crăciun a fost atât de bun şi a râs atât de mult! Au fost la biserică, au cântat colinde. S-a lăsat îngropat în zăpadă, a jucat fotbal în casă cu fiul lor, a ajutat-o să facă găluşti. I-a dăruit un parfum cu miros de smoală fierbinte şi vanilie. "În timp ce i-am sărit în braţe şi m-am agăţat de gâtul lui, m-am gândit că cel mai frumos cadou ar fi să moară".
Acum, ea e singură în apartamentul lor, şi se gândeşte la toate astea. Ridică receptorul şi vorbeşte la telefon. "Te iubesc", îi spune el. "Şi eu te iubesc", îi răspunde ea. Şi apoi vomită. Vor să plece în Dubai, de Revelion.
Debut excelent de stagiune
"Partea cinematografică va exprima felul în care femeia se autopriveşte din afară, iar teatrul va scoate la suprafaţă lumea ei interioară", spune Peter Kerek, care a scris şi a regizat o dramă scuturată de frisoanele unui umor negru pursânge. Spectacolul îşi găseşte foarte bine locul la Teatrul Act, întregind portretul unui repertoriu care problematizează derapajele afective ale cuplului contemporan.
Alina Berzunţeanu se foloseşte ireproşabil de resorturile teatro-filmului pentru a genera două personaje în aceeaşi femeie. Pe ecranul alb din spatele scenei, unde sunt proiectate imaginile filmate, ea e femeia rece, calculată, chinuită de introspecţii care nu se văd, femeia care ascunde sub fard furtunile ei, mincinoasa de suprafaţă, medicul pediatru calm, care dă reţete prin telefon deşi are sufletul zdrobit de durere, soţia care face sex pasional-conjugal cu bărbatul ei, deşi peste cinci minute vrea să-i spună că-l va părăsi.
Cadrele nu sunt însăilări ale unui regizor care nu ştie să ţină o cameră în mână, ci sunt trase de unul cu experienţă, care a lucrat mult pe platourile de filmare. În teatru, pe scenă, acolo unde-şi rosteşte monologul, femeia fragilă se mărunţeşte în colţul unui fotoliu, cu genunchii la gură şi cu visurile pe buze; ascultă U2 (With or Without You) şi plânge cum n-a mai plâns niciodată. Îşi povesteşte viaţa care va urma.
Alina Berzunţeanu şi Peter Kerek au reuşit să găsească o formulă credibilă de interacţiune a teatrului cu filmul. Dialogul celor două arte (monolog teatral live featuring înregistrare video) transmite un mesaj coerent.
"Cât film poate să suporte teatrul şi invers?", se mai întreabă Kerek. Destul de mult, mai ales că mecanismul de întrepătrundere este reglat la secundă. Alina din teatru poartă mai multe convorbiri telefonice cu Alina de pe ecran, adaptându-şi vocea pentru a crea trei personaje: un soţ, o bunică cu nepot bolnav şi o "cea-mai-bună-prietenă". Textul se foloseşte de umor pentru a genera o oază în tensiune (remarcabilă scena în care cea mai bună prietenă a ei, Cătălina, îi povesteşte cum a descoperit că soţul ginecolog o înşală cu clientele).
În capitala Franţei, acolo unde o aşteaptă amantul, sunt nouă grade Celsius. Deşi în sala Teatrului Act sunt peste 20, spectacolului nu-i poţi găsi prea repede grade de comparaţie, pentru că este, deocamdată, unic. 9 grade la Paris este o invenţie care confirmă o speranţă: se mai poate face teatru şi altfel.