Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Filmul în Arhitext Design

Filmul în peisajul cultural românesc


Arhitext Design, septembrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când se vorbeşte despre cinematografie, se au în vedere de regulă două laturi distincte ale vieţii cinematografice: distribuţia de film şi producţia, înţelegându-se prin aceasta din urmă producţia de film autohton. Distincţia trebuie făcută pentru că evoluţiile celor două componente esenţiale ale pieţei cinematografice sunt foarte diferite în România ultimilor ani.

Distribuţia de film e făcută de distribuitori, care cumpără peliculele (dreptul de difuzare în sălile de cinema + pelicula propriu-zisă, pe suport 35 mm) şi pe care apoi le exploatează în săli. În România, majoritatea sălilor de cinema aparţin în continuare statului, iar administrarea lor e, după cum ştim cu toţii, atât de catastrofală încât mai mult de jumătate din ele s-au închis în ultimii 15 ani. Au apărut însă în peisajul exploatării de film din România şi săli particulare, dintre care evoluţia cea mai spectaculoasă o are complexul de 10 săli de la Hollywood Multiplex - Bucureşti Mall.

Revenind la distribuţie, după ce piaţa românească [şi de film] devenise practic inexistentă în ultimul deceniu al dictaturii comuniste, şi după ce mult timp ea fusese dominată de producţiile din blocul estic, ceea ce lipsise atât de mult în România a cunoscut o adevărată explozie: filmul hollywoodian. S-a căzut astfel în cealaltă extremă - aceea a dictaturii filmului american comercial, de cele mai multe ori de foarte proastă calitate. Filmul european s-a văzut marginalizat, şi ca număr de titluri distribuite anual, şi ca încasări/număr de spectatori. Dacă la începutul anilor '90 acest lucru putea fi considerat conjunctural, fiind datorat unei nevoi fireşti de consum al unui produs pentru care ai tânjit îndelung, în anii 2000 concluziile sunt tragice: distribuţia, respectiv consumul de produse hollywoodiene de calitate îndoielnică, au devenit structurale. An de an, numărul filmelor marca Hollywood creşte (în ultimii 3-4 ani de la 90-100, la 130-140 de titluri anual). Despre consecinţele acestui fenomen (dublat de acelaşi tip de fenomen când analizăm televiziunile, unde peste 95% din filmele de ficţiune, excluzând serialele, sunt americane) se poate vorbi îndelung, el fiind corelat cu consumul produselor culinare americane, gen McDonalds şi Coca/Pepsi Cola şi se reflectă din ce în ce mai mult în comportamentul şi preocupările noilor generaţii. Pentru a termina parţial ideea, mai trebuie spus că numărul titlurilor europene distribuite anual nu depăşeşte 10-15, iar celorlalte continente le revin 0-3 filme.

Pentru a termina definitiv ideea distribuţiei şi a o iniţia pe cea a producţiei autohtone, să ne oprim puţin la numărul filmelor româneşti. Doar puţin, pentru că prea mult nu e de scris - starea catastrofală a cinematografiei româneşti din ultimii ani a făcut ca numărul producţiilor anuale să se situeze, variabil, între 0 şi 9 (din 1999 încoace).

O altă componentă a vieţii cinematografice din România îl constituie ciclurile şi festivalurile iniţiate, pe de o parte, de centrele culturale şi ambasadele bucureştene, iar pe de altă parte de independenţi. În Bucureşti se concentrează, din păcate pentru celelalte oraşe - unele dintre ele cu un coeficient de absorbţie mult mai mare decât al capitalei, cea mai mare parte a acestor evenimente. Nu doar pentru că aici există o arhivă dotată cu pelicule 16 şi 35 mm (dar a cărei activitate e la fel de catastrofală ca a întregului sistem oficial al cinematografiei româneşti), ci şi pentru că cele mai multe institute culturale străine se opresc doar aici atunci când organizează festivalurile respective. În fiecare toamnă, bucureştenii sunt invitaţi, rând pe rând, de maghiari, finlandezi, italieni, francezi, britanici şi, de când în când, de japonezi (nu neapărat cu noutăţi), polonezi, cehi, ruşi etc., pentru a viziona cele mai recente producţii şi pentru a-şi face astfel o idee despre starea cinematografiilor din ţările respective. British Council merge cu caravana şi-n alte oraşe (Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov), iar finlandezii în Cluj, de exemplu, acolo unde există o catedră de finlandeză la facultatea de limbi străine. Institutul Cervantes prezintă şi el cicluri de filme, dar numai în proiecţie video, ultimul ciclu de film spaniol pe 35 mm datând din 2001. De asemenea, Goethe Institut prezintă adesea cicluri de film, inclusiv pe peliculă (16 mm) şi de multe ori noutăţi inaccesibile altfel. Iar pentru toamna aceasta se anunţă cel puţin două cicluri noi de film european în Bucureşti: un mini-festival de film balcanic şi un ciclu de filme propuse de Eurimages.

În afara acestora, există câteva festivaluri de film iniţiate de independenţi. Cel mai important a devenit, fără îndoială, cel de lung metraj, internaţional, competitiv, de la Cluj, de la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, ajuns anul acesta la ediţia a treia şi evoluând spectaculos de la prima ediţie, acum doi ani. Apoi, prima ediţie a unui nou festival de lung metraj (Anonimul) a avut loc la Sf. Gheorghe, în Delta Dunării, tot internaţional, tot competitiv, şi care include şi o secţiune de scurt metraj ficţiune şi una de documentar. Se pare, pe de altă parte, că va continua să existe DaKino - festival internaţional de scurt metraj ţinut la Bucureşti în fiecare an în noiembrie, şi care în toamna aceasta va ajunge la ediţia a XIV-a, deşi iniţial se dorise transformarea lui în festivalul din Deltă. Şi tot de scurt-metraj e festivalul Alter-Native din Tg. Mureş, ce are loc tot toamna.

Un festival de documentar şi de antropologie vizuală se ţine la Sibiu o dată la doi ani - Astra, iar altele minore se organizează, periodic sau ocazional, pe ici-pe colo, începând cu cel eco-etno-folk de la Slătioara, Vâlcea, şi terminând cu altele în Călăraşi ori Sf. Gheorghe (Covasna).

După toată această prezentare, viaţa cinematografică românească pare extrem de bogată şi diversă. Doar că beneficiarii acestei diversităţi sunt grupaţi în 2-3 oraşe mari, în rest existând un mare vid de film alternativ, ne-hollywoodian. Acest lucru s-ar putea remedia parţial doar odată cu o lege care să oblige televiziunile să difuzeze un minim procent de film european. Cât despre o remediere totală, şi la nivelul sălilor de cinema adică, cine-ndrăzneşte să spere?



 Toate articolele despre Filmul în Arhitext Design


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Regizorii despre..., Laurenţiu Brătan
 Lumini şi umbre în filmul românesc contemporan, Laurenţiu Brătan
 Mall-urile şi cinematograful, Laurenţiu Brătan
 Imitaţie / inspiraţie în cinema, Laurenţiu Brătan
 Filme de filme - noţiune care ar putea exista?, Laurenţiu Brătan
 Toate articolele despre Filmul în Arhitext Design


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer