Efecte subiective - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Dacă în ultimii 20 de ani imaginile văzute cu Nicolae Ceauşescu s-au limitat, în general, la un discurs cu multe "Alo"-uri şi un final de proces sângeros, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, filmul de montaj al lui Andrei Ujică ce a făcut înconjurul lumii festivaliere, ne arată ipostaze noi şi de mulţi necunoscute ale fostului dictator român. Regizorul le aşează necronologic, fără să ne prezinte persoanele din jurul său şi fără să ne ajute cu vreun narator. Aparent, asta lipseşte filmul de obiectivitate. În realitate, bucăţele puse la un loc de Andrei Ujică nu au vreo intenţie istorico-politică subiectivă, şi chiar dacă rămâne incompletă formează cel mai complex portret al lui Nicolae Ceauşescu. Subiectivismul vine mai degrabă de la spectator, care e lăsat să vină mai liber ca niciodată cu părerea sa despre evenimentele prezentate pe ecran.

La 20 de ani de la revoluţie, cu doar câţiva ani în minus faţă de numărul de ani petrecut de Nicolae Ceauşescu în fruntea României, e momentul potrivit pentru ca acest film să schimbe, să adâncească, să formeze opiniile românilor faţă de o figură ale cărei fapte sunt dificil de redat de mulţi (a se vedea trailerul realizat de Adrian Sitaru pentru acest film). Mai devreme ar fi fost de nesuportat pentru mulţi această reîntâlnire, mai târziu s-ar fi pierdut multe opinii. Acum e momentul potrivit pentru a vedea bunul, răul, urâtul, vinovatul, nevinovatul din Nicolae Ceauşescu. Totul la nivel subiectiv.

Astfel, dictatorul român ar putea da dovadă, pentru unii, de inteligenţă în anumite interviuri sau cel puţin de curaj în anumite decizii politice. Succesul său la nivel mondial e cel puţin greu de negat prin vizita lui Richard Nixon la Bucureşti, iar dictatura sa e indirect susţinută de democraţiile occidentale. Dar cineva un pic, doar un pic mai profund ar putea vedea pe chipul actualei regine a Angliei dispreţ faţă de vizitator, iar altcineva cu ceva cunoştinţe ar putea să amintească de nişte achiziţii. Dispreţ faţă de democraţiile intelectuale, dispreţ faţă de Nicolae Ceauşescu sau milă pentru Nicolae Ceauşescu? Poate toate, dar de la 3 persoane diferite.

În cealaltă parte a lumii, Nicolae Ceauşescu este primit cu parade uimitoare şi cântece răsunătoare. E impresionant. Sau poate e trist. Cât au muncit acele persoane gratis pentru vizita unui necunoscut? Cât au repetat? Câtă viaţă au stat la (alte) repetiţii?

Acasă, Nicolae Ceauşescu e aplaudat, susţinut de mase înfocate de români, care cu trecerea timpului devin din ce în ce mai neconvingătoare. Sala Palatului răsună însă la fel de puternic la glume abia rostite. Râsetele sunt susţinute de chiar Elena. La alimentară, pâinea e mai întâi servită de oameni poate emoţionaţi. La a doua vizită oamenii par îngroziţi.

- Aşadar, Nicolae Ceauşescu a fost manipulat.
- Nu, Nicolae Ceauşescu încearcă după 20 de ani să ne manipuleze din nou.

E foarte posibil ca Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu să nu spună întreaga poveste, dar parcă undeva, în cele 3 ore ale acestui film se găsesc adevărurile tuturor românilor, iar aceasta e cea mai importantă reuşită a filmului lui Andrei Ujică la nivel naţional. De altfel, în România, acesta e un film care nu poate fi urmărit decât la nivel subiectiv. Asta îl face şi un film necesar, acum. Din toate subiectivismele astea sunt multe de înţeles.