HotNews.ro vă prezintă cele mai bune filme autohtone şi străine care au rulat în 2010 în sălile din România. Pentru că e greu să adunăm mere cu pere, eliminăm poziţiile clasamentelor şi păstrăm acolada best of-ului.
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, al treilea film al lui Andrei Ujică, ne-a împiedicat ca niciodată de la alcătuirea unui top autohton, confirmându-ne ideea că e imposibil să compari filme diferite ca gen, convenţie, emoţie - şi să le departajezi astfel încât să îţi rămâi fidel până la capăt.
O dată că nu îţi e clar care sunt criteriile - valoarea detaşată de impactul emoţional sau emoţia pe care filmele ţi-au provocat-o. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu te atinge la nervul sensibil, nu îţi ridică nodul în gât ca Marţi, după Crăciun (de Radu Muntean) sau Felicia, înainte de toate (de Rădulescu & de Raaf), dar nu poţi nega că e filmul cel mai inovativ, mai inteligent şi mai interesant al anului.
Iată deci care ar fi cele mai bune filme româneşti scoase pe ecrane în 2010, într-o ordine oarecare:
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică - demonstraţie a forţei cu dublu sens a imaginii (de propagandă) şi tabloul aparent şters al poporului care întotdeauna, tăcut şi anonim, sprijină ascensiunea dictatorilor.
Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean - incizie chirurgicală fără anestezie pe nervurile unui triunghi amoros contemporan, realizată printr-un scenariu milimetric, o regie la fel de precisă şi interpretări şlefuite până-n os.
Felicia, înainte de toate, de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf - radiografia dureroasă a relaţiilor pe care cei emigraţi din România şi de o anumită vârstă le păstrează cu ţara-mumă şi a mecanicii lemnoase a relaţiilor viciate părinţi-copii.
Kapitalism, reţeta noastră secretă, de Alexandru Solomon - un documentar agresiv, dar cu bun-simţ şi imaginaţie formală, despre noii îmbogăţiţi ai României. Pe cât sunt ei de histrionici, pe atât de echilibrat e filmul.
Morgen, de Marian Crişan - un debut aşezat (ardeleneşte), dar cu farmec (ardelenesc) despre cum se ciocnesc civilizaţiile la graniţa româno-ungară.
Medalia de onoare, de Călin Peter Netzer - felul în care generaţia "expirată" se vede prin ochii unui cineast tânăr. Portretul tragic al unei generaţii sacrificate, uneori prin propriu-i compromis.
Eu când vreau să fluier, fluier, de Florin Şerban - debutul onest al unui cineast care ocoleşte locurile comune printr-o bună credinţă lipsită de ostentaţie.
Reţeaua de socializare, filmul american al anului
2010 nu a fost anul unor mari revelaţii cinematografice, dacă e să ne referim strict la filmele străine care au ajuns în cinematografele româneşti.
Dacă Inception şi TRON: Legacy au reprezentat unul o lovitură de marketing, al doilea un pas înainte în privinţa efectelor speciale, pentru criticii de film americani cel mai interesant produs al lui 2010 e The Social Network / Reţeaua de socializare, filmul lui David Fincher despre apariţia Facebook-ului.
Iată care au fost, după părerea noastră, cele mai interesante filme străine pe care le-am văzut în 2010 în cinematografele româneşti:
The Social Network / Reţeaua de socializare, de David Fincher - nu e o capodoperă dar, graţie unui scenariu beton şi unei regii elastice, dar ferme îţi demonstrează (fără vreo acuză de parti-pris) că reţelele de socializare stimulează asocializarea şi că, din păcate, acesta e cursul lucrurilor.
An Education / O lecţie de viaţă, de Lone Scherfig e povestea amară, dar inevitabilă a maturizării, spusă cu vocea rafinată a unei regizoare. Povestea e cu atât mai ataşantă cu cât ne recunoaştem în personaje, deşi le privim cu detaşarea nostalgică a celui care a depăşit pragul.
Un prophète / Profetul, de Jacques Audiard - alt film despre maturizare, dar unul bărbătesc şi cald doar la miez - cum bine îi şade cineastului francez. E cel mai amplu şi mai "americănesc" film de până acum al acestuia (deşi De battre mon coeur s'est arrêté era remake după un film american.).
The Ghost Writer / Marioneta, de Roman Polanski - un thriller mai mult metatextual decât politic, punând sub lupă nu doar bucătăria unui thriller, dar şi imposibilitatea de a ajunge la rădăcina adevărului. Un film şiret şi elegant.
Bakjwi / Sete, de Park Chan-wook - adaptare îndrăzneaţă şi cu multe apropouri cinematografice a unei opere literare clasice (Thérèse Raquin de Emile Zola), filmul sud-coreeanului e, în spatele horror-ului, o poveste de dragoste nebună ai cărei eroi sunt efectiv (!) mistuiţi de pasiunea lor.
Das weisse Band / Panglica albă, de Michael Haneke - nu e cel mai bun film al lui Michael Haneke, dar e unul dintre cele mai căutate formal. În contextul filmului, stilizarea e un defect şi o calitate - datorită subiectului şi modului de tratare a acestuia.
Les herbes folles / Ierburi sălbatice, de Alain Resnais - exemplul unei scuturări complete de stiluri, genuri, constrângeri, aşa cum puţin oameni în vârstă găsesc în bătrâneţe momentul maximei eliberări. Un film volatil despre cât de mult modifică unghiul de vedere realitatea în care trăim.
L'illusionniste / Iluzionistul, de Sylvain Chomet - adaptarea unui scenariu nefolosit al lui Jacques Tati e prilejul unui omagiu tardiv şi etern adus unuia dintre cei mai originali autori de cinema. Sylvain Chomet re-creează prin animaţie gustul unui film de Jacques Tati. Modestia lui e lăudabilă.