Lumini şi umbre în Egipt - Ce filme am văzut în 2010

Domnilor, iar a venit finalul de an, iar am decis să trec în revistă producţia neaoşă de film - versiunea 2010, de data aceasta ultima şi cea de pe urmă. Nu, nu s-a închis cinema-ul românesc, hahaha. Nu încă. N-aş vrea să mă-nfig în subiect (atenţie - unele consideraţii sunt extrase / distilate din cele scrise la vremea premierei, altele sunt re-publikate fără jenă) fără să vă anunţ, nu lipsit de plăcere, că am văzut, în fine, cel mai plin film al anului (a se citi cel mai înfricoşător), anume The Social Network, al domnului David Fincher, şi că am văzut şi cel mai viu film al anului  (a se citi inventiv, efervescent, etc.), anume Scott Pilgrim vs. the World, al domnului Edgar Wright. Aşadar, 2010 nu este, totuşi, un an execrabil în materie de film străin (vorbim doar de ce s-a văzut la noi, bien sur); în materie de film românesc, nici atât. Nu râde - citeşte-nainte.
 
Am văzut Casanova, identitate feminină (regia Marius Th. Barna) şi-am râs mai puţin decât mă aşteptam - am fost privit cu stupoare.

Am văzut Eu când vreau să fluier, fluier (regia Florin Şerban) şi, dincolo de bancuri sau parafraze, am pariat că dacă ajunge pe shortlist înhaţă Oscarul - am fost privit cu milă.
 
N-am văzut Poker (regia Sergiu Nicolaescu), pentru că am promis că nu mai văd filme de SN - am fost privit cu înţelegere.

N-am văzut Luna verde (regia Alexa Visarion) - am fost privit cu invidie.

Am văzut Kapitalism - reţeta noastră secretă (regia Alexandru Solomon) şi-am zis că "trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam pe unde suntem - alde Voiculescu & Patriciu povestesc senini despre averi şi securitate, în timp ce Becali boschetăreşte pe la Strasbourg, indiferent la zarva din jur, care aduce grozav cu sunet de măsele scrâşnite".
 
Am văzut WebSiteStory (regia Dan Chişu) şi-am zis că "trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam unde ne îndreptăm - şi aici mă refer, deopotrivă, atât la copiii domnului Facebook cât şi la copiii doamnei YouTube".

Am văzut Caravana cinematografică (regia Titus Muntean) şi-am zis că "trebuie să-l vedeţi ca să ştiţi cam pe unde am fost - printre hohotele (inevitabile) de râs şi în ciuda unui Act 3 relativ indecis, s-ar putea să vă lase un gust tare amar".

Am văzut Felicia, înainte de toate (regia Răzvan Rădulescu & Melissa De Raaf) şi-am zis că-i "un debut remarcabil, în care unii ne recunoaştem mai mult decât am avea chef să (ne) recunoaştem (sic!) şi-n care Ozana Oancea reuşeşte o performanţă pe măsura scenariului".

Am văzut Marţi, după Crăciun (regia Radu Muntean) şi-am zis, telegrafic: "Foarte simplu, foarte curat. Două performanţe splendide - Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu. Antologică scena din cabinetul de stomatologie. Perfectă selecţia la Un Certain Regard. Şi da, filmul pleacă de la Cannes fără premiu - dar nu pleacă cu mâinile goale".
 
Am încercat să văd Nuntă în Basarabia (regia Nap Toader) şi-am cedat după 15 minute.
 
Am văzut Morgen (regia Marian Crişan) şi, acolo unde oamenii ziceau de social, de sondare, de straturi, mi s-a părut că întrezăresc, printre hâţânări de cameră deloc justificate, potenţialul unei comedii populare (în sensul bun), aşa cum le ies celor din ţările civilizate de ani buni, cam ceea ce yankeii numesc fish out of water - ştiţi bancul cu turcul şi cu ardeleanul?

Am încercat să văd Eva (regia Adrian Popovici) şi-am cedat după 20 de minute.
 
Am văzut Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (regia Andrei Ujică) şi-am zis la rându-mi "Acesta nu este un documentar!" - dar am spus-o provocator şi cu admiraţie. "Titlul conţine, atenţie, cheia întregii întreprinderi - încercaţi să-l priviţi ca pe un eseu, gândiţi-vă că-i alcătuit exclusiv din materiale oficiale, aprobate sau comandate, şi apoi întrebaţi-vă unde exact se află regizorul. Şi de ce".
 
Am văzut Despre alte mame (regia Mihai Ionescu şi Tiberiu Iordan) şi, în ciuda stângăciilor, a interpretărilor modeste şi a dialogurilor banale, mi-a părut un debut OK-ish. Unde n-ai aşteptări, n-ai deziluzii.

Am văzut Medalia de onoare (regia Călin Peter Netzer) şi mi-am scos din nou pălăria în faţa domnului Rebengiuc. Despre Ion Iliescu, numai de bine.


Am văzut Portretul luptătorului la tinereţe (regia Constantin Popescu) şi, pe lângă faptul că mi-a părut necesar şi binevenit şi emoţionant, m-am trezit zicând că duce, în fine, cinema-ul nostru într-o altă zonă - se vede pe HBO, vedeţi de-mi daţi dreptate.


Şi-am mai văzut filme care vor veni la cinema abia în 2011: Aurora ("o lecţie de regie cu sânge rece"), Principii de viaţă (un nou tur de forţă pentru Vlad Ivanov), Periferic (încă un tur de forţă, de data asta pentru Ana Ularu), Bună, ce faci? (prima comedie romantică de la Declaraţie de dragoste încoace), Mănuşile roşii (lecţie de istorie marca Radu Gabrea), plus Captivi de Crăciun (scurt adorabil regizat de Iulia Rugină), Film pentru prieteni (experiment remarcabil semnat Radu Jude) şi cel de-al doilea opus, extrem de personal, al unui regizor care mi-a devenit extrem de apropiat, dar despre care am promis că nu suflu o vorbă. Deocamdată.
 
P.S.: Pe cuvânt că titlul a fost pus în decembrie 2010, iar nu acum la publicarea pe LiterNet. Vizionar, ştiu...