Cinema - top 2010

La mijlocul lunii decembrie, la invitaţia filmreporter.ro, am întocmit un top al filmelor care mi-au placut în 2010. Îl reiau aici, detaliindu-l, atît în dreptul filmelor doar enumerate atunci, cît şi cu o nouă parte, una cu filme care mi-au plăcut, însă nu au intrat la noi în cinematografe în 2010.
 
Mai întîi topul premierelor autohtone.
 
1. Das Weisse Band / Panglica albă, r. Michael Haneke: un eseu despre rădăcinile violenţei, despre cărămizile care îi certifică trăinicia - fie ele urmări ale impunerii unei discipline de fier, izvorîtă din precepte religioase asumate habotnic, fie ele urmări ale saturaţiei amoroase ori ale piedicilor ce reies din felul în care societatea stabileşte reguli de clasă şi castă.
 
2. Antichrist, r. Lars von Trier: pentru că reuşeşte să pătrundă în sferele subconştientului şi să lucreze coerent cu tenebrele adăpostite acolo.
 
3. Bakjwi / Thirst, r. Chan Park-wook: pentru că utilizează inspirat instrumentele de construcţie cinematografică postmodernă - pastişa, intertextul, tonul ironic - în relaţie cu un simbol al filmului horror occidental: vampirul.
 
4. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, un film de Andrei Ujică: pentru că operează just (în termenii derrideeni) regimul ceauşist, construind o memorie politică a dictatorului român, una care îşi află în interior cauzele dezintegrării.
 
5. Shutter Island, r. Martin Scorsese: pentru că e un proiect în care interesul autorului de a desfăta spectatorul cu o istorie comună e vădit şi pentru că toate acele locuri comune de pe ecran (clişeele vizitate de Scorsese) celebrează noir-ul american şi expresionismul german cu o exuberanţă încîntătoare.
 
6. Lourdes, r. Jessica Hausner: pentru că reuşeşte să pună sub semnul întrebării credinţa vîndută în pachete turistice; sau, altfel spus, pentru că reuşeşte să închege o imagine cerebrală, armonioasă - una cu o putere critică semnificativă -, a ceea ce simţim cînd vedem măicuţe care, vorbind la telefon, coboară din Volkswagen Passat în parcare la Kaufland.
 
7. Un prophète, r. Jacques Audiard: e o încercare de a înfăţişa drumul prin care un tînăr învaţă să fie un gangster  veritabil (ucigaş-cu-sînge-rece-şi-conducător-sigur-pe-sine), exact în locul care, programatic, e destinat recuperării celor care comit nelegiuiri. Full Metal Jacket - în prima sa parte - observa istoria din spatele frontului, drumul de la om la soldat; Un prophète observă drumul de la om la gangster şi aduce, întrucîtva, o posibilă istorie din spatele unor personaje precum don Corleone, înainte ca viaţa lor să înceapă să fie înregistrată de o cameră de filmat.
 
8. Machete, r. Robert Rodriguez: continuă calea grindhouse începută cu Planet Terror. Acolo au fost zombie, aici e proscrisul mexican care, de fapt, are un suflet mare şi e super-erou. O calcealma care poate fi savuroasă dacă e prizată la ora cinematografică potrivită.
 
9. Toy Story 3, r. Lee Unrich: cea mai bună animaţie a anului trecut, o poveste despre imposibilitatea de a pierde natura magică a jocului, jucăriilor şi copilăriei, o poveste despre păstrarea identităţii, despre inocenţă şi despre lucruri dragi.
 
10. Nowhere Boy, r. Sam Taylor-Wood: pentru că e un film care, cu o istorie de dincoace de Ocean, completează imaginea (cinematografică a) adolescenţei în anii '50-'60 (una ce îşi are expresia clasică în American Graffiti), urmărind formarea lui John Lennon, într-o perioadă în care încep să se vadă semnele viitorului artist.
 
Dintre filmele pe care le-am văzut în festivaluri şi nu au intrat pe ecrane la noi, cîteva mi-au plăcut în mod deosebit:
 
R, un film danez realizat de Thomas Lindholm şi Michael Noer, cu o temă similară celei abordate de Audiard în Un prophète, dar cu o realizare mai bună - filmul danez e lipsit de orice urmă de glamour sau de romantism în creionarea personajelor, abordarea sa e directă, fără concesii.
 
Mundane History, probabil cel mai interesant film de anul trecut, văzut la TIFF, un proiect de o prospeţime surprinzătoare, un proiect în care o sarcină extrem de dificilă - aceea de a construi o poveste în exprimări diverse, contrastante - e dusă cu siguranţă către un rezultat cinematografic remarcabil.
 
The Temptations of Saint Tony, o adaptare estoniană (una contemporană) a caznelor biblice ale Sfîntului Anton, o poveste despre capitalism, reverie, dragoste, pierzanie şi cinema. Un film prea explicit şi comun atunci cînd vorbeşte despre societatea contemporană, de aceea doar un film bun.
 
I Wish I Knew, o odă pe care Jia Zhang Ke o închină oraşului Shanghai, locuitorilor săi şi poveştilor sale. Un film realizat cu mult gust cinematografic, un studiu al chipului omenesc în care simţi cum aparatul de filmat învăluie persoanele de pe ecran cu dragoste.
 
Şi nu în ultimul rînd, Film Socialisme al lui Jean Luc Godard, un discurs despre viaţa şi moartea cinematografiei, despre paradoxurile acestei arte care poate atît de bine să critice sau să măsluiască valenţele şi valorile realităţii.