Filmul care nu l-a dat jos pe Bush - Fahrenheit 9/11

Dacă ar avea tupeu, cu acest titlu ar trebui să relanseze Miramax - compania producătoare a documentarului Fahrenheit 9/11 - acest film de lungmetraj, deja recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2004. Şi, de ce nu, chiar compania distribuitoare - Independenţa Film -, care ne-a obişnuit, pînă acum, cu filme de calitate. Ce-i drept, nu i se poate reproşa firmei conduse de francorsicanul Antoine Bagnaninchi că a adus, atît de repede, documentarul lui Michael Moore: Moore are fanii lui, inclusiv în România, filmul a primit - cum spuneam - o (foarte controversată) Palme d'Or, iar potenţialul de scandal (şi, deci, de box-office) al acestui "pamflet incendiar" - cum a fost numit - este indeniabil...

Numai că, între timp, Bush jr. a fost reales (cu cel mai mare număr de voturi populare din istoria SUA!), iar Fahrenheit 9/11 a ajuns o curiozitate. (Mai interesant decît filmul lui Moore mi s-ar părea un cine-verite filmat pe 3.11.2004 - un fel de "Moorenheit 11/3" -, care să surprindă reacţia celui mai virulent inamic al lui George W. Bush atunci cînd s-a anunţat cîştigarea alegerilor de către acesta!) Pînă şi apărătorii punctului de vedere al lui Michael Moore - dar critici, totodată, ai manierei în care o face - recunoşteau că cel mai mare (dacă nu singurul) merit al peliculei este unul practic: a provoca înfrîngerea lui Bush în alegeri. Acest lucru nu s-a întîmplat. Ce mai rămîne din acest "pamflet incendiar"?

Rămîne bila (neagră): Michael Moore nu-l poate suferi pe Bush, şi asta se vede în fiecare moment. Nu e vorba, aici, doar de faptul că nu există (nici o clipă, în nici-un cadru) vreo aplicare a regulii elementare într-un documentar - confruntarea punctului de vedere propriu cu altele, care să "echilibreze" parţialitatea; e vorba, chiar, de o rea voinţă vădită şi continuă... Michael Moore semnează, de fapt, un film de propagandă, un "atac la persoană" (persoana preşedintelui SUA) care are o calitate: demonstrează faptul că, în SUA, poţi ataca persoana preşedintelui fără a păţi nimic! Demonstrează dreptul la libera exprimare într-o democraţie funcţională ca SUA. Mai mult: demonstrează nu doar că nu intri la puşcărie pentru defăimarea preşedintelui, dar îţi şi intră în cont milioane de dolari din această "afacere"...

Ca film, Fahrenheit 9/11 adună tot ce e mai facil din limbajul televiziunii: "bombardament" de fapte (fără reculul meditaţiei asupra lor), tentaţia de-a face show (fără intenţia de-a trece dincolo de el), schematism şi simplificare (fără a dezvolta, altfel decît partinic, vreo idee), stilul videoclip (fără inovaţii de tip Gondry sau Cunningham). Comparat cu documentarul precedent al lui Michael Moore, Bowling for Columbine (Cîntec pentru un masacru), Fahrenheit 9/11 este mai rudimentar, mai "show-offy", mai vărzos. Logic, nimic nu se leagă (din punct de vedere al construcţiei şi argumentaţiei) pentru că, paralogic, totul se leagă (de necesitatea "demascării"). Pornit la vînătoarea de Bush, documentaristul-lunetist trage în toate direcţiile, pune capcane, se tîrăşte pe burtă şi nu se dă în lături de la nici-o lovitură sub centură: scopul scuză mijloacele. Dacă face-a-face-ul cu Charlton Heston, din filmul precedent, era o şmecherie jenantă, felul în care-l urmăreşte pe Bush, în filmul de faţă, ţine deja de monomanie (la fel de jenantă). Convins de "dreptatea" sa, Michael Moore nu o mai vede nicăieri altundeva: administraţia americană condusă de Bush nu este decît o clică de ticăloşi şi neisprăviţi condusă de un cretin, pusă pe jaf, care minte cu neruşinare poporul american - end of story... În "minimalismul" lor laconic, comunicatele teroriste de pe canalul Al-Jazeera sînt - prin comparaţie - un exemplu de reţinere şi "bun gust".

P.S. Acestea fiind spuse, este hilară decizia UCIN-ului (care patronează Cinema "Studio") de a interzice proiectarea lui Fahrenheit 9/11 în această sală - pe considerentul că ar fi un film "antiamerican"! Nu este, dovadă şi faptul că atîţia americani au rezonat cu el. Dar faptul că Fahrenheit 9/11 a putut fi văzut în SUA, dar nu poate fi văzut în România, în plin centrul Bucureştiului, dă de gîndit...