The Awful Truth

Salut, Leo! Deci tu erai! Mă simţeam oarecum stînjenit să discut cu o instituţie, fie şi privată, ca "în faţa legii", deşi dezbăteam tocmai impersonalitatea unor principii care ar trebui să ne fie "folclor". Fiind vorba despre un prieten şi coleg vechi, ale cărui opinii mă interesează cel mai adesea, n-am să-i las mesajul fără, măcar, o "confirmare de primire", chiar dacă îmi pare că îi voi fi răspuns deja.

Pe vremuri - ce vremuri! -, mai-marii noştri (măcar ca vîrstă) compuneau, înfriguraţi, epistolare în jurul unor figuri filosofice şi a unor idei înalte, pe cînd noi, acum, am ajuns să ne disputăm pe "mîrlani" străini (ca şi cum nu i-am avea pe ai noştri). Deşi cred că tot despre principii e şi acum vorba, chiar dacă stîrnite aparent mărunt, minor, de o actualitate care cu greu se mai lasă "filosofată" nepartizan. Tristă şi ridicolă situaţie, într-adevăr (chiar dacă, după părerea mea, şi din alte motive)! Dar să nu ne imaginăm că îngrăşăm vreo corporaţie - ar însemna să ne umflăm prea tare în pene. Să ne păstrăm măsura şi să fim mulţumiţi că, de pildă, am evitat în schimb îngrăşarea altor corporaţii, de telefonie mobilă de pildă. Vezi că jucăm oricum pe terenul altora, al unor interese private indepasabile, precum era considerat odinioară marxismul? Şi atunci, măcar să jucăm pînă nu se mai vede mingea sau încep să bată vecinii în ţeavă...

Tocmai m-am uitat, cu delicii apropriate (nu deplasate), pe un canal (!) oarecare numit Explorer, la "The Awful Truth" (tradu tu!), o emisiune mai veche a împricinatului M.M.: am rîs şi m-am indignat deopotrivă, lăsîndu-mă contra-manipulat. Altfel spus: mi-a plăcut - ca televiziune, repet.

Dar hai să vorbim o clipă despre manipulare. După părerea mea, manipularea e de fundal, cadru, "schemă", "structură", de "sistem" şi "cîmp", dacă vrei: poţi să te lupţi cu ea, să-i opui rezistenţă sau, dimpotrivă, să-i dai curs. Orice operă este "manipulare" de material. Ca să nu mai vorbim despre faptul că imaginea manipulează mai mult decît textul (care, din cîte spun unii, "cognitivişti", tot prin intermediul unor "imagini", mentale, ne influenţează, adică se transmite), iar fluxul montat - şi, azi, automatizat - de imagini cu atît mai mult, căci mai repede, depinde doar de cum alegi să înoţi, împotriva cursului, amplificînd cinic "structura" de manipulare, sau, dimpotrivă, încercînd s-o amortizezi critic, adică - de cele mai multe ori - lucrînd dezarma(n)t la vedere. Căci, oricum, dacă vrei să priveşti, totul se vede.

Dar se pare că tu doreşti să vorbim "la particular", adică despre un caz, dacă am înţeles bine, de proastă, nereuşită manipulare "cinematografică". Să manipulăm deci, pari a milita tu, dar măcar s-o facem frumos, îngrijit, cu artă, profesional: "estetic", ce naiba! Şi atunci vom fi absolviţi.

Revin însă şi te întreb: nu e nimic măcar implicit, neformulat, infinit mediat politic - sau politizabil - în opţiunea ta retranşat estetică? Şi, pe de altă parte, autorul (M.M.), "obiectul" (Bush) sau "mediul" (media-actualitatea) împiedică, aici, domnia netulburată a esteticului? Sau nici măcar nu va fi fost vorba, de la bun început, despre asta? Poate fi "esteticul" o armă într-o actualitate? Ce acuzi tu, de fapt, aici, este încălcarea de cîmpuri: faptul că un gest politic a fost întîmpinat (şi chiar aplaudat, premiat) ca produs estetic. Trădarea esteţilor (europeni, mai ales). "Heteronomia" lor, cum ar spune Bourdieu, transferul ilicit de capital simbolic dintr-un (sub)cîmp social în altul. Dar, dragul meu Leo, arta contemporană (mai ales cea vizuala, cum i se spune) a ieşit de mult din "aura" ramei ei, intervine "personal" social, încearcă să creeze spaţii şi comunicare alternativă. Or, prin graniţele astfel străpunse, sub semnul unei "comunicări" generalizate poate, acum, trece orice şi oricine. Fie bineveniţi cu toţii: întîi să-i primim, îi vom judeca după (ca să nu mai revină, la fel măcar).

Cred însă că exagerez, depăşind cazul particular: filmul cu pricina - pe care pînă la urmă n-am să mă duc să-l văd, m-aţi convins, este intolerabil de prost, n-am să pierd nici timpul, nici banii - nu trebuie judecat estetic, ci politico-mediatic, adică inclusiv financiar. Nu putea fi decît un produs al "sistemului", centrat infantil, gros (dacă am înţeles bine), pe "mesaj", altfel nici n-am fi auzit de el. A trebuit însă s-o facă cu mijloacele şi pe canalele filmului mare, lăsînd impresia inevitabilă de elefant printre porţelanuri, poate tocmai pentru a evita, de pildă, televiziunea, în încercarea autorului său de a o contrabalansa. Hai să-l privim ca pe un contra-jurnal de actualităţi al uneia dintre marile reţele americane, care numai imparţiale nu sînt (s-a dovedit). M.M. s-a jucat mic pe ecran mare, adică politic în artă. Avea, probabil, de luptat, într-o singură "unitate" de operă, cu însuşi fluxul mondial de informaţii. A-l judeca exclusiv şi primordial estetic înseamnă, mi se pare, a-i refuza contextul. Sau cumva ignori - ori dispreţuieşti - conflictul mondial de idei şi de opţiuni, care este însuşi politicul vremii noastre, căruia tu, tot politic, îi opui esteticul? Sau, de fapt (încerc, vezi, să înţeleg), exprimi nemulţumirea faţă de matricea stilistică a televiziunii de tip american (care pînă una, alta, din păcate, se confundă, în mare, în mintea multora, cu însăşi ideea de televiziune)?

Se poate concepe o politică a esteticului, dar atunci hai s-o jucăm declarat, pe faţă, acceptînd însă că ne aflăm în cîmpul, vai, contingent al politicului şi al partizanatului, contra politicii dar în politic, încercîndu-ne pînă la capăt şansa de (contra-)universalizare. Hai la lupta cea fine!

Atîta doar că cenzura, adică încercarea de plasare, comunicaţional-social, în amonte faţă de indiferent care mesaje şi produse, mi se pare o poziţie - inclusiv esteticeşte - definitiv urîtă şi intolerabilă. Oricum, din manipulare - fie şi "transcendentală" (un transcendental el însuşi, vai, mai mult contingent, produs şi reprodus decît universal-anistoric) - nu avem cum ieşi (decît cel mult încercînd, atît cît se poate şi cît mai fin - deci cu atît mai grav - cu putinţă, să "manipulăm" la rîndu-ne pe cît mai mulţi, sau mai importanţi). Deşi neaceptarea negativului (care numai uneori se manifestă sub forma urîtului) mi se pare, totuşi, semn de boală şi fragilitate istorică.

Scuză-mă că am apucat deja să mă repet (abia asta mi se pare ridicol), dar nu puteam lăsa mesajul unui vechi coleg de "partid" (chiar şi din altă "facţiune"), personal adresat, fără răspuns.

Sper că am nimerit, nu "alături" şi nici "exact", ci exact (nu oriunde sau aiurea) alături. Este, dacă nu ce mi-am propus, oricum ceea ce pot şi reuşesc cel mai bine să fac.

Pe curînd, chiar şi fără prilej (dar cu miză).
Bogdan


Post-scriptum.

Îţi ataşez cîteva fragmente improvizate dintr-o scrisoare foarte recentă, către un prieten comun (una dintre gazdele noastre).

(...)
Siguranţa criteriilor estetice, care, prea sigure de sine fiind, devin oricînd conformism, a fost tulburată deja de mult, şi de-atunci n-a mai rămas deloc certă, un perimetru închis (cum de altfel n-a fost niciodată). Daţi-mi voie să vă reamintesc doar două episoade celebre:
- afacerea "Măiastra" (dacă nu mă înşel) a lui Brâncuşi, care a fost considerată de către vameşii americani (!) nu o operă de artă, ci un lingou de aur;
- closetul expus de Marcel Duchamp într-un spaţiu muzeal, deci consacrat pentru arta, sub titlul "Fîntînă".

Spaţiul convenţional face mesajul? Sîntem într-un mcluhanism extins, generalizat? Se pare că da.

În cazul filmului lui Moore, mă tem că este vorba mai mult de un produs de televiziune care, vai, şi-a greşit "canalul". Dar stilul MTV (clipurile muzicale) şi "estetica" spoturilor publicitare au influenţat deja filmul.

În cadrul emisiunii pe care o fac nu de mult timp la National TV, "Naţiune de televiziune", Nae Caranfil spunea (...), tocmai apropo de filmul lui Moore: "Cei care îl critică uită că în cazul satirei felia se taie gros". Din păcate, emisiunea este una înregistrată, nu în direct, altfel aş fi prelungit discuţia din Liternet. Dar parcă simţisem ceva...

Deci, să-mi fie cu părere de rău, cu "esteticul" este la fel ca şi cu "umanismul": poate servi, ca alibi, oricărei cauze, pînă la prostituţie. E un refugiu ideal.

(...)

A considera frontierele naţionale ale Americii ca fiind, iarăşi, stricte, sigure şi abordabile strict literal (de parcă nu s-ar "metaforiza" singure) mi se pare (...) o ironie. Să fim serioşi! Statele Unite sînt cele care au transformat lumea într-un spaţiu deschis, delocalizat, "aeropurtat". Această abordare trebuie să rămînă unilaterală? Sîntem într-un spaţiu mondial intens politizat, din iniţiativă americană neobosit iterată. A ne condamna la "estetic" echivalează cu neparticiparea: spectatori ai actualităţii lumii. Perfect, etern româneşte! Trăim la televizor.

(...)

Cei de la Dilema veche au exprimat doar o judecată de gust, o opinie. Normal ar fi fost însă s-o fi făcut DUPĂ ce filmul acesta (şi oricare altul) ar fi apucat să ruleze normal, fără încercări de restricţionare, pe piaţa românească, nu să preîntîmpine şi să încerce a pre-forma, fie şi doar pentru credincioşii propriei parohii, opinia publică despre el. Dincolo de orice distincţie şi delimitare şi pînă la părere, mi se pare cuvenit să veghem la a asigura, mai presus de orice, libera circulaţie a ideilor şi mesajelor, ca prealabil al democraţiei înseşi. La "atît" mi se pare că ar trebui să se rezume rolul unui intelectual cu adevărat universalist: la a asigura integritatea "cadrului" (căci aici se şi produc cele mai multe infracţiuni). Păreri poate emite oricine, dacă, desigur, îi este asigurat, nefiltrat, nedirecţionat, accesul la "stimuli".