Final al unui schimb de epistole virtuale

Dragă Bogdan,

Am simţit nevoia să-ţi scriu în nume personal. Ne cunoaştem de prea mult timp (cam de un sfert de secol...) ca să nu simt această nevoie; în plus, ai avut gentileţea de a "legenda" nişte fotografii de-ale mele - care vor apărea chiar aici, pe LiterNet -, aşa încît îmi închipui că sîntem (poate... dacă... eventual... de ce nu?) "pe aceeaşi lungime de undă". Dacă nu filozofică (cum ştii, nu mă dau în vînt după filozofii), atunci - sper - măcar estetică.

Într-un fel, mi-ai luat o piatră de pe inimă recunoscînd că nu ai văzut documentarul lui Michael Moore: era imposibil, era insuportabil, era inacceptabil şi de neconceput ca un om cu inteligenţa şi gustul tău să cadă în capcana "pret-a-porter"-ului ideologico-mediatic, apărînd un film care trebuie, da: trebuie apărat împotriva tuturor cenzurilor - dar care, ca obiect estetic, nu poate fi apărat... Sau, dacă unii o fac, pentru că o fac, sînt, ei, de neapărat. E o chestiune care, pentru mine, este deosebit de sensibilă (ca să nu fiu patetic, spunînd: e vitală), de aceea vreau să insist asupra ei.

Cred că aceia, de aceeaşi parte a baricadei (politice) cu Michael Moore - scurt spus: stînga antiglobalistă şi libertariană -, sînt, de fapt, "pris en otage". Prizonieri ideologici. Pentru că oamenilor inteligenţi şi cu gust nu poate să le placă filmul lui Moore (tributar aceloraşi ticuri hollywoodiene grosiere şi aceloraşi trucuri televizuale obosite pe care, altminteri, ei le execră), dar, din motive cît se poate de transparente (poziţionare ideologică etc.), preferă să închidă ochii. Or, dacă sînt suficient de lucizi, există o problemă, ba există chiar o dilemă - dilema fiind: dacă recunosc, sincer, că nu le place filmul (un film populist care nu şi-a nimerit poporul), abdică de la "buna situare" ideologică; dacă acceptă "estetica" filmului, "făcînd jocul" (manipulator, mîrlănesc) al lui Moore, îşi repudiază - ipso facto - poziţia de intelectuali. De critici. Se "lasă vorbiţi", orbiţi ( = manipulaţi) de ideologie, confiscaţi de simplificările rudimentare ale lui Fahrenheit 9/11, asimilaţi umorului de mahala al lui Moore - acolo unde ar fi de dorit să se lase vorbiţi de raţiune şi de dreaptă cumpănire. Această demisie intelectuală mi se pare cea mai alarmantă. Acest refren, "scopul scuză mijloacele", de tristă amintire şi perpetuă pomenire, această orbire, această "încuscrire" cu un mîrlan manipulator - şi de ce? De dragul unei ideologii. Care sacrifică orice nuanţă - că doar de aia e ideologie! Care alunecă pe coaja de banană a ridicolului - că doar de aia există ridicol... Nu ţi se pare comic şi, cumva, trist?

Refuzul Dilemei Vechi este un gest de normalitate - de sănătate şi de libertate. Noi nu publicăm gunoaie. Nu facem reclamă la înjurături. Există un standard de calitate şi exigenţă. Dintr-o ofertă culturală destul de bogată, avem dreptul de a alege. "Cenzură"? Da: cenzura gustului şi a inteligenţei! (Mă îndoiesc, în paranteză fie spus, că prietenii noştri de la superselecta Editură Idea Design & Print ar publica orice manifest anti-capitalist găsit pe Internet. Mă îndoiesc că tu, în calitate de redactor asociat al excelentei reviste IDEA, ai fi de acord cu publicarea unei nerozii anti-corporatiste - vreun discurs al lui Jose Bove, să zicem...)

Acestea fiind spuse, cred - sper! - că punctele noastre de vedere s-au apropiat. Mai ales că - ştii care-i chestia cea mai nostimă? Această mică furtună într-un pahar cu apă (sifonată) , această publicitate negativă (în publicitate "nu există publicitate negativă", zic cei din publicitate) în care a fost pusă, de-a valma, Dilema Veche alături de Cinema "Studio" (de ce nu şi Evenimentul zilei?...), a profitat tocmai filmului: Independenţa Film (şi, pe cale de consecinţă, Miramax-ul dlui Weinstein & Michael Moore himself) cîştigă de pe urma polemicii noastre! Capitalismul corporatist se îngraşă, iar noi slăbim...

Injuste retour des choses, nu?

Cu prietenie,
Leo