Cea de-a 53-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la Berlin se deschide în 6 februarie cu Chicago, o transpunere cinematografică a musicalului omonim de pe Broadway. Coregraful Rob Marshall, debutant în film, promite un spectacol extraordinar, succesul acestuia fiind prevăzut şi prin distribuirea unor vedete carismatice ale momentului - Rene Zellwegger, Catherine Zeta-Jones, Richard Gere şi Queen Latifah. Chicago va fi prezentat în afara competiţiei, la fel filmul ce va închide festivalul în seara zilei de 15 februarie, Gangs Of New York. Filmul lui Martin Scorsese a avut premiera americană în decembrie trecut, fiind ecranizarea romanului publicat de Herbert Asbury în 1928. Leonardo di Caprio, Daniel Day-Lewis şi Cameron Diaz sunt protagoniştii acestei pagini din istoria New York-ului celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea.
Biroul de presă al festivalului a făcut cunoscută şi lista filmelor din competiţie. Printre cele 19 producţii din Europa, Asia, SUA şi Africa se numără cel mai recent film al lui Spike Jonze (şi primul de la Being John Malkovich încoace) - Adaptation, în care joacă Nicolas Cage, Meryl Streep şi Chris Cooper. Scenariul e semnat de Charlie Kaufman, care semnează şi scenariul filmului de debut al lui George Clooney, Confessions of a Dangerous Mind, şi el în competiţie. Bazat pe o carte autobiografică, filmul descrie ascensiunea lui Chuck Barris de la statutul de faimos producător de televiziune pînă la poziţia de agent CIA şi ucigaş plătit. Distribuţia îi numără, alături de Clooney of course, pe Sam Rockwell, Drew Barrymore şi Julia Roberts.
Tot în competiţie este filmul lui Zhang Yimou Hero, o dramă istorică ce amestecă iubirea şi loialitatea cu intrigile, dar în care pentru prima dată maestrul chinez îşi încearcă mîna în artele marţiale. Jet Li, Tony Leung şi Maggie Cheung Man Yuk au rolurile principale. Autorul lui Billy Elliot, Stephen Daldry, participă tot în competiţie cu The Hours, povestea a trei femei influenţate de opera Virginiei Woolf. Acestea sunt interpretate de Meryl Streep, Julianne Moore şi Nicole Kidman.
Steven Soderbergh îşi prezintă al său Solaris, adaptare după Stanislav Lem, la 30 de ani după Andrei Tarkovski. George Clooney şi Natasha McElhone preiau rolurile interpretate odinioară de Dontas Banionis şi Natalia Bondarciuk. Claude Chabrol este în competiţie cu La Fleur du mal, iar Patrice Chereau (Leul de aur în 2001 pentru Intimacy) concurează din nou cu Son Frere. Alan Parker îşi va prezenta The Life of David Gale, film al cărui afiş e ţinut de Kevin Spacey şi Kate Winslet. În fine, în competiţie se află şi un film sloven, Spare Parts de Damjan Kozole.
Festivalul propune în secţiunea Panorama filme din Germania, Israel, Japonia, Hong Kong, Coreea, India, Canada, Marea Britanie, Spania şi Italia, şi extinde secţiunea lansată anul trecut şi consacrată cinematografului german (Perspektive Deutsches Kino). Omagiul acestei a 53-a ediţii îi este consacrat actriţei Anouk Aimee. Aceasta va primi un Urs de aur pentru întreaga carieră în cadrul unei ceremonii care va avea loc în 13 februarie, o selecţie cu zece filme ale sale fiind prezentată cu această ocazie.