Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Black Swan

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Black Swan sau o întîmplare într-o lume multicoloră


martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În vis, a ucide poate însemna a opri o stare de-a ta să existe. Şi urmează firesc naşterea. Era şi timpul pentru Nina. 28 de ani este o vîrstă înaintată, ar zice unii, pentru diferenţiere, pentru începutul individuării. Tot paradoxul rezidă în activarea voinţei. Dacă voit ar fi consimţit la a rămîne copil, nu am mai fi avut o regină lebădă sau o cîştigătoare de Oscar. Dar Nina nu ştie că poate muşca din măr.

Mama Ninei este şi şarpele şi Eva. Este prototipul mamei dependente prin ghearele cu care insistă să-şi ţină copilul captiv. Şi cu care insistă să o facă să se simtă vinovată şi datoare o viaţă pentru sacrificiul care nu i-a fost cerut. De-aici încolo filmul e un joc de Domino. Vina generează ruşine. Ruşinea generează datorie. Datoria de a fi perfect şi de a nu o supăra pe cea care ţi-a închinat viaţa şi şi-a sacrificat cariera. Şi apoi din perfecţionism se naşte, subtilă, perversă şi apăsătoare, grandiozitatea... Cît de bine e făcută legătura în film... aş îndrăzni să zic că e povestea unui caz real... Frapează prin umanitate...

Toate acestea sunt afecte sociale, nicidecum primare. Ele apar provocate, precum apare provocată şi necesitatea ruperii de starea complexual-maternă în care Nina se scaldă. Şi toate sunt înlănţuite: ca şirul întîmplărilor din seara petrecută cu Lily în oraş. Şi în dormitor. Sau doar în oraş... Sau doar în dormitor... În afară... Sau înăuntrul ei... Cu... Fără sine însăşi... Cu. Fără. Cu. Fără. Cu-fără. Cufără. Cufărăcufără. Nu ştim. Nu ştia. Noroc cu realitatea uşii ce zdrobeşte mîna ce o schimba de haine şi la 28 de ani şi care există sonor. Şi repetat. Apoi în oglinda spartă. Şi în penele ce îi străpung imaginar-vizibil pielea. Pentru cunoaştere şi diferenţiere. Şi pentru întrebări de genul "Cine sunt eu?", "Şi cum de mi-au apărut pene?", "Am pene, de fapt?" - a se citi "Cît cunosc şi ce pot eu spune despre mine?"

.............. mmmmmmmmmmmmmm................

Drumul este dureros. Plin de spini. De îndoieli. De cioburi sparte în sine. Nu renunţi uşor la urşii de pluş sau la culoarea roz. Nu trăieşti uşor ruperea de lumea "prinţeselor veşnice", pentru că asta înseamnă să "te laşi", "să trăieşti". Cum ai putea să o faci dacă pînă acum ai trăit prin altcineva? Nu ştii cum e. Nu e firesc pentru tine. E mai firesc să ţi se taie unghiile...

Omul căzut este omul ce cunoaşte. Crede că devine conştient, cunoscînd... Ce? Păcatul. Plăcerea. Viaţa, ar zice unii... Moartea, ar zice alţii... Rolul, starea, circumstanţa care o forţează pe Nina să fie singură pe scenă, în faţa ei înseşi. Spre a fi dublă. Spre a vedea lumea multicolor. Omul nu are voie să fie firav... El trebuie să admită că e şi brutal... Asta este mintea omului modern. E scindată de restul fiinţei, pare a fi frigidă în sine şi în manifestări, permite schizofrenii şi are nevoie de psihoterapie.

Superficial, am putea inventa boli acestui personaj. Nina nu e mai bolnavă decît oricine dintre noi care am consimţit patimei. Aceasta separă, aduce ruşine, vină, negare, apărare, remuşcări, grandiozitate, perfecţiune, superficialitate, pierdere. Nina-copil nu discriminează între lucruri. Pentru că nu are, ab-initio, chipul păcatului scrijelit în fiinţă, ci doar chipul creaţiei. Ea ştie să danseze şi să roşească. Pentru că nu are reprezentarea răului, nu ştie că Thomas nu doreşte altceva decît o noapte fierbinte pe care o numeşte simbolic, "ceva de băut, la mine acasă". Şi faptul că Nina nu ştie decît să roşească la auzul cuvîntului "sex" şi nu se tulbură prea mult, exact cum un nou-născut nu se tulbură la vederea unui cuţit, pentru că nu îl asociază cu pericolul, faptul acesta transformă în Thomas ceva. Ceva ce el nu mai poate să numească. Un mister. O taină. Primul lui sărut nu are nici o altă legătură cu primul ei sărut. Decît ideea de patimă, dacă ar fi iar să ne limităm la o citire superficială a celor două momente. Altfel, ea îl muşcă din neştiinţă, iar el investeşte actul cu un libido care nu este acolo.

"Vocile" din jur îi spun să devină adult. Firea îi spune să rămînă cum e. E foarte frumoasă alegoria alb-negru-alb... Şi roşu, care simbolizează "culoarea vieţii". M-am exprimat ca la şcoală vorbind despre roşu, nu? Dacă aţi realizat asta, nu v-aţi înscris, încă, pe calea spre al doilea alb.




 Toate articolele despre Black Swan


1 comentariu

  • Concluzie
    Ion, 25.04.2011, 23:46

    In toate cronicile Iulianei de la film pana la jurnal de calatorie ,m-as fi asteptam sa gasesc ceva in care viata sa fie vazuta in roz si cu optimism, insa nu am gasit decat o dezamagire impusa in suflet fara a accepta si vedea si partea buna din viata de zi cu zi.
    In majoritatea cronicilor calitatea vietii este vazuta insuficienta, ca o lupta fara un anume adversar, apoi apare nemultumire, dezamagire si teama inexistenta.
    Chiar oare totul este acoperit de negura?

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Paramount
Joi, 25.07.2019 - 23,00


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iuliana Iustina Stănculescu


Alte articole

 O piruetă în loop - Black Swan, Miruna Vasilescu
 O poveste frigidă cu un personaj la fel - Black Swan, Anca Grădinariu
 Arta şi artistul - Black Swan, Lucian Maier
 O extravaganţă - Black Swan, Andrei Bangu
 Isterizator emerit - The Black Swan, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Black Swan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer