Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Black Swan

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arta şi artistul - Black Swan


martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Black Swan nu e departe de The Fountain. Pretenţii de mare artă, care atinge adevărurile fundamentale ale existenţei şi, prin ele, sădeşte lumină în sufletele spectatorilor.

Singurul lucru onest pe care îl face Black Swan e să arate că în spatele unui eveniment artistic impresionant, dincolo de talent, se află multă muncă: toate momentele în care oasele balerinelor trosnesc, în care le vedem pregătindu-se pentru audiţii. Însă, în acelaşi timp, cred că oricine a călcat vreodată pragul unui concert important, unei piese de teatru reuşite sau cine a păşit pe platourile de filmare ale unui film însemnat, îşi putea imagina şi fără secvenţele lui Black Swan că o reuşită artistică cere puţină sudoare. Iar evidenţierea acestui aspect în cinematografie nu e nouă, cu jumătate de secol în urmă The Red Shoes se plasa în această paradigmă.

Concertul lui Radu Mihăileanu şi Black Swan sînt extreme ale discursului cinematografic despre artă. Mihăileanu e vulgar atunci cînd afirmă că Opera de Artă poate fi pusă în scenă de un grup de oameni adunaţi de pe hotar. Aronofski e la polul opus, nu e vulgar (decît pe alocuri, cînd trimiterile la sexualitate - ca forţă în care creaţia poate găsi un important izvor de emergenţă - nu păstrează respectul freudian faţă de această latură a umanităţii, ci sînt trîntite pe ecran ca la şezătoare), ci e preţios şi teribilist.

Felul în care construieşte Aronofski izvorăşte dintr-o viziune romantică asupra condiţiei artistului de geniu, o viziune de manual de literatură după care înveţi la liceu, de unde afli că geniul nu poate fi altfel decît cu nebunia în sînge. În accepţiunea şcolărească nebunia artistică nu se referă la capacitatea omului respectiv, geniul, de a vedea mult mai clar decît ceilalţi iţele care definesc condiţia umană sub aspectul binelui şi al răului. Se referă cel mult la capacitatea sa de a exprima ceva în forme şi formule exemplare. Nici la şcoală, nici la Aronofski geniul nu e posedat de daimon-ul socratic. De cele mai multe ori (fie că e vorba de Eminescu, fie de Nietzsche) e bolnav psihic. Nina (Natalie Portman), balerina primă în noua punere în scenă a Lacului lebedelor de către baletul din New York, suferă de schizofrenie. Ori odată plasată aici, în sfera bolii psihice, povestea lui Aronofski trebuie să primească o serie de puncte de sprijin pentru a dobîndi o fărîmă de credibilitate. Autorul va merge din clişeu în clişeu, povestea fiind pigmentată cu cele mai deductibile conflicte şi situaţii de viaţă.
 
Boala fetei are în spate paranoia mamei sale, fostă balerină care nu a cunoscut succesul fiindcă a rămas însărcinată cu Nina. Mama îşi terorizează fata încît să ajungă pe culmile pe care dorea şi ea să păşească şi face tot ce poate ca fiica ei să nu-i repete greşala. Iar cînd Nina e în pragul reuşitei încearcă să o oprească, nu cumva să o depăşească. Poziţia Ninei e vizată de o colegă, care caută să îi fure locul prin orice metode. Coregraful şef al baletului (jucat de Vincent Cassel) se dă la balerinele prime pe care le are de-a lungul timpului. Fosta balerină primă încearcă să se sinucidă fiindcă pierde poziţia în echipă. Finalul filmului întregeşte demonstraţia lui Aronofski: artistul de geniu are un destin tragic, însă va fi întotdeauna conştient că merită să îşi dea viaţa pentru a realiza Opera de Artă supremă. Ironia, în acest caz, e că Nina dansează jumătate din balet cu o bucată de sticlă în burtă. După cum se vede pe ecran, dacă trebuie rotunjită demonstraţia, şi rănile profunde aşteaptă deznodămîntul peliculei pentru a-şi face simţită prezenţa.
 
Tema muzicală a filmului e din Ceaikovski, telefonul Ninei are ca sonerie aceeaşi arie, globul-jucărie pe care-l are Nina e tot cu Lacul lebedelor. Totul e obsesie. Dacă aducem aici şi The Fountain, am putea spune că însuşi Aronofski are o obsesie: aceea de a fi numit artist. Însă, din păcate, Black Swan nu e o operă de artă, ci numai discută cît se poate de convenţional ideea de operă de artă.




 Toate articolele despre Black Swan


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Black Swan sau o întîmplare într-o lume multicoloră, Iuliana Iustina Stănculescu
 O piruetă în loop - Black Swan, Miruna Vasilescu
 O poveste frigidă cu un personaj la fel - Black Swan, Anca Grădinariu
 O extravaganţă - Black Swan, Andrei Bangu
 Isterizator emerit - The Black Swan, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Black Swan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer