Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Black Swan

O poveste frigidă cu un personaj la fel - Black Swan


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Cred că Joan Rivers a spus-o, imediat după Oscaruri: la o ceremonie aşa de ţopească, numai un film ţopesc ca Black Swan ar fi meritat să câştige. Pelicula lui Aronofsky, cineast cu o aplecare spre senzaţionalism şi sentimentalism, îşi poartă ridicolul şi exagerarea ca pe un blazon high art.
 

După ce-am fost supusă unei adevărate terapii a barosului, am ieşit din cinema într-o stare vecină cu greaţa, din cauza asaltului neîntrerupt cu imagini ţipătoare şi a bombardamentului continuu cu muzici ceaikovskiene. Subtilitatea n-a fost niciodată punctul forte al lui Aronofsky, dar acum are intenţii de-a dreptul funambuleşti: vrea să facă un Grand Guignol, un statement seismic despre perfecţiune şi artă, îmbrăcat într-o pelerină camp (gen ale cărui avataruri flamboaiante sunt cineaşti ca Fassbinder, Waters sau Almodóvar), dar e prea calculat, se ia mult prea în serios şi n-are pic de ironie.

Camp este, de pildă Showgirls, cu care "Black Swan" a fost des comparat, un film care ştie foarte bine că e prost şi se amuză pe tema asta, ceea ce-l transformă într-o plăcere vinovată... Şi acela vorbeşte despre ambiţie profesională nebună şi concurenţa dintre dansatoare, dar e amplasat în lumea infinit mai puţin elitistă a stripteuzelor. Însă, spre deosebire de Black Swan, nu pretinde niciodată că e altceva decât exploitation (intriga e un simulacru ce facilitează scenele lesbiene între actriţele super-hot) şi nu-şi pierde timpul cu psihologizări infantile şi cu explicaţii redundante (discursurile motivaţionale ale lui Vincent Cassel din Black Swan provoacă râsul involuntar).

O idee, şi nu un personaj

Nina, o balerină frigidă, se pregăteşte pentru un dublu rol în Lacul lebedelor şi trebuie să-şi scoată la lumină partea întunecată (aşa cum o îndeamnă din nou şi din nou coregraful francez). De îndată ce descoperă masturbarea, ştim că lucuri rele se vor întâmpla: droguri, halucinaţii schizoide, pofte lesbiene, leziuni-stigmate. În plus, e victimizată de un doppelgänger rival, de un mentor pervers şi de o mamă obsesivă şi dominatoare.

Nu, nu e o comedie. Black Swan se vrea o fabulă / alegorie sumbră despre o balerină distrusă de un rol prea consumant în vena clasicului The Red Shoes. Dincolo de un evident fler vizual, avem opoziţii ieftine: Nina e reprimată sexual, are o cameră Barbie-roz şi suferă de anorexie, în timp ce rivala ei refuză chiloţii, are un tatuaj cu aripi negre pe umeri şi un apetit insaţiabil pentru burgerii în sânge. Psihoza feminină fost transpusă cu mai mult stil de Brian de Palma, metamorfoza corporală a fost descrisă infinit mai frisonant de Cronenberg, iar pe ideea dedublării până la pulverizare a personalităţii există deja Fight Club.

Portman face tot ce poate în rolul de Miss Perfect / Psyho Babe, dar, pe măsură ce povestea continuă, imaginile de o forţă viscerală ale dezintegrării trupeşti nu găsesc forţa dramatică menită să împingă lucrurile dincolo de valoarea de şoc. Nina este o colecţie de ticuri nevrotice, o idee şi nu un personaj. Ca şi filmul, e inertă emoţional.





 Toate articolele despre Black Swan


1 comentariu

  • Esti complet pe langa subiect, draga doamna
    V.B., 11.03.2011, 11:34

    Nu spun ca filmul este o opera sacra a cinematografiei, departe de asa ceva, dar sa ii spui ridicol, te face sa pari ridicola. Pe langa asta, sa nu iei in considerare directiile regizorale si imaginea filmului, din nou mi se pare incorect, subiectiv si incomplet.
    Ma indoiesc drastic ca Aronofsky a vrut sa "compuna" o drama reala, tot filmul este bazat pe transmiterea si crearea unui simt al "irealului" si al "fanteziei" groaznice, nu are nici o legatura cu realitatea. Cat despre simtul ironiei, ce sa caute aici ironia? Nu vorbim despre o comedie cu tuse de, nu vorbim aici nici despre o drama care vrea sa lase privitorul cu un simt al "aham, macar...". Filmul este brutal in sentiment, este neiertator in idee si in imagine. Scenariul, da, nu este foarte original si sunt de acord ca scuza "astazi nu prea mai ai cu ce sa vii original" este banala si puerila, dar eu nu cred ca este necesara, atat timp cat scenariul nu a fost "personajul principal" al creatiei, ci regia.
    Cat despre dramele de "opozitie ieftina" ale personajului, ele au o importanta clara si primordiala in construirea sa. Nu inteleg de ce filmul acesta este comparat constat cu Red Shoes? Pentru ce? Pentru ca sunt ambele drame legate de balet? Asta e ca si cum as compara o bicicleta cu un autobuz pe baza ca "ambele au roti". Sunt pe teme ale imaginii complet diferite si diferite in idee. Black Swan este o metafora continua, nu m-a lasat cu senzatia de "uite cat sacrifica o balerina pentru rol", nici nu cred ca asta a fost ideea din spatele filmului. Intr-adevar, trimiterea catre Fight Club isi are locul aici, nu este de negat faptul ca problema "monstrului launtric" a fost mai bine conturata de Palahniuk prin transpunerea lui Fincher, dar desi seamana in idee, nu seamana in sentiment si empatie, sunt pe aceeasi sina dar cu destinatii diferite.

    Sunt tare curios ce parerea ai avea despre un film cum este "Synecdoche New York".

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Grădinariu


Alte articole

 Black Swan sau o întîmplare într-o lume multicoloră, Iuliana Iustina Stănculescu
 O piruetă în loop - Black Swan, Miruna Vasilescu
 Arta şi artistul - Black Swan, Lucian Maier
 O extravaganţă - Black Swan, Andrei Bangu
 Isterizator emerit - The Black Swan, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Black Swan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer