Realitatea Românească / martie 2003
Punch-Drunk Love


Dacă americanii se duc la cinematograf în mod special vara şi în celelalte vacanţe, la noi lucrurile stau exact pe dos şi cele mai mari audienţe se obţin primăvara şi toamna, când se întorc oamenii din vacanţe. Un motiv simplu ar fi acela că puţine distracţii costă mai puţin decât un bilet la cinematograf, iar perioadele când oamenii se uită după distracţii ieftine sunt cele care vin după marile cheltuieli: de Crăciun şi în vacanţă.

Ideea din spatele acestei afirmaţii era că distribuitorii din ţara noastră, care ştiu foarte bine ritmul acesta, înghesuie în lunile de primăvară şi toamnă cele mai interesante titluri din oferta anului respectiv. De data aceasta este vorba despre Punch Drunk Love, care îi dă ocazia lui Adam Sandler să joace un alt tip de rol şi pentru că oferă spectatorilor un alt tip de film, chiar dacă nu unul pe care şi-ar fi dorit în mod special să-l vadă.

Cei care nu-l iubesc pe Adam Sandler, actorul de comedie, vor avea ocazia să înţeleagă de ce este acesta un comic trist, dacă vor vedea filmul Ameţit de dragoste. Cei care sunt fanii lui vor fi dezamăgiţi, pentru că filmul nu este genul de comedie cu care i-a obişnuit, dar câţiva dintre ei vor fi foarte impresionaţi de paleta sa interpretativă.

Obişnuiţi cu personajele lui ciudate, dar deosebit de amuzante din cauza faptului că apar în mediul unei comedii, spectatorii vor fi surprinşi să vadă că exact acelaşi tip de personaj poate fi eroul unei drame cu accente amuzante (rare), dar cu un anumit tip de umanitate cu adevărat special.

De data asta el este un individ profund marcat de cele şapte surori care îi dictează viaţa, este antisocial şi agorafobic şi eforturile lui de a fi un individ normal şi amabil duc la descărcări în explozii de violenţă exacerbată. Iubita pe care o găseşte, extorcarea din partea unui serviciu de telefon erotic, schema prin care obţine călătorii gratuite cu avionul în toată lumea sunt doar ocazii pentru noi de a-l cunoaşte mai bine pe personaj, şi, în acelaşi timp, pe actorul Adam Sandler.



Regia: Paul Thomas Anderson Cu: Adam Sandler, Emily Watson

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus