România Liberă / februarie 2003
Punch-Drunk Love
Filmele premiate pe la festivaluri încep să vină în România. Va veni Pianistul (cu acordorul său, Roman Polanski), vor veni The Hours şi Adaptation, iar acum putem vedea ultimul film al lui Paul Thomas Anderson (autorul lui Boogie Nights şi al Magnoliei). Punch-Drunk Love, tradus la noi destul de edulcorat în Ameţit de dragoste, i-a adus tînărului cineast Premiul pentru cel mai bun regizor anul trecut la Cannes.

După simfonia din Magnolia, iată un film ameţit (adică punch-drunk), făcut ca în beţie, pentru oameni şi ei un pic clătinaţi (adică scuturaţi de tipare şi reguli). Paul Thomas Anderson face o poveste de dragoste, asta declară şi actorii, şi adaugă că totul trebuie să semene cu un vis. Nefiind foarte siguri că poţi visa aşa mult şi complicat, să admitem că o comparaţie se poate face pentru că în vis multe evenimente sunt inexplicabile, nejustificate, iar sfîrşitul e de multe ori în aer, intriga fiind şi ea ameţită şi de multe ori nesemnificativă. Aşa e şi în viaţă. Aşa e şi în acest film în care nu e pînă la urmă important faptul că eroul, Barry Egan, îşi rezolvă problemele cu prăpădiţii care i-au furat banii după ce a sunat într-o seară la telefonul erotic. Important e că eroul, Barry Egan, o cunoaşte pe eroină, Lena Leonard, şi că ei se îndrăgostesc şi ameţesc împreună şi că din acel moment al întîlnirii lor orice era important devine nesemnificativ, eroul trezindu-se cu puterile înzecite, capabil să mute munţii din locaţie.

Punch-Drunk Love este mai mult love-story decît comedie şi prin aceea că izolează momente (întîlnirea eroilor, filmată în contre-jour, în Hawaii, ralenti-urile care decupează din timpul real clipa eternă ş.a.m.d.), ci şi pentru că are ceva de poveste în el (e colorat, e asortat, regizorul spune clar că a dorit să semene cu un film în Technicolor, pe care noi azi îl privim ca pe o fotografie după un clişeu colorat manual).

Iar Barry Egan/Adam Sandler e un ameţit de nota zece, care împrumută comportamente din comedie bufă, dar rămîne esenţialmente un mare inocent, în stare să îi sune pe hoţi şi să-i certe că nu e frumos că i-au furat banii. Un inocent imprevizibil, pentru că are accese de furie necontrolată în care devastează toaletele restaurantelor. Un inocent mincinos (pentru că nu îşi asumă greşelile) şi vag misogin (din pricina celor şapte surori care, în calitate de şapte surori cu un singur frate, îl discută mărunt şi plănuiesc aranjamente amoroase ca să-i dreagă mizantropia).

Bănuiesc că realizarea filmului a fost şi ea punch-drunk, pentru că am aflat că şase din cele şapte surori din film nu sunt actriţe, ci neprofesioniste (patru dintre ele fiind şi rude), şi că pentru excelenta scenă a cinei în familie (în care ei nu se mai înţeleg om cu om, d’apoi să mai înţelegi tu cine ce spune) cele şase femei şi-au adus în platou şi soţii, şi copiii.

Bineînţeles, se poate rîde, şi chiar zgomotos, fie şi numai la glagoria personajelor, la reacţiile lor necontrolate, la împiedicările lor. Dar adevărul e că filmul a plecat de la o întîmplare adevărată (semn că viaţa e cel mai haios film): chiar a existat un individ (inginer chiar) care a cumpărat 12.150 de cutii de budincă Healthy Choice strîngînd prin campania promoţională a firmei 1,25 milioane de mile (ca şi ulteriorul în film, strîngeai cupoane şi acumulai puncte pe care le puteai folosi pe o anumită linie aeriană). Dar nici acest element nu e la nivelul poveştii de dragoste, pentru că, cel puţin pe toată durata filmului, eroul nu poate folosi cupoanele, fiind nevoie de 6-8 săptămîni pentru ca datele să fie procesate. Pînă la urmă, Paul Thomas Anderson face un film despre un singur lucru clar şi o face ca scufundat într-o transă colorată, ca atunci cînd te uiţi la soare cu degetele pe ochi şi îţi joacă în faţă tot felul de culori. Punch-Drunk Love e ameţitor, chiar idiot, dar extrem de tonic.

Fişa tehnică :

Regia : Paul Thomas Anderson
Distribuţia : Adam Sandler, Emily Watson, Philip Seymour Hoffman, Luis Guzman
Regia: Paul Thomas Anderson Cu: Adam Sandler, Emily Watson

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus